Zile negre şi nopţi albe în "Golania"

Fenomenul "Piaţa Universităţii" nu ar fi existat, poate, niciodată dacă autorităţile, orbite de lupta politică în care erau deja angrenate, n-ar fi comis două gafe majore. Gafe care, după aproape două luni, aveau să degenereze dramatic, reînviind în mintea multor români imaginea represiunilor criminale ordonate de Ceauşescu în Decembrie 1989.

Prima gafă a fost cea comisă în dimineaţa de 24 aprilie 1990, când forţele de ordine i-au atacat pe cei care-şi petrecuseră noaptea în zona fostei "baricade de la Inter". Cea de a doua i-a aparţinut lui Ion Iliescu. Mâniat crunt pe cei care îl contestau ori de câte ori aveau ocazia, preşedintele încă "netitularizat" l-a copiat, probabil fără să-şi dea seama, pe Nicolae Ceauşescu şi în după-amiaza aceleiaşi zile a afirmat că protestatarii sunt doar "o mână de golani".

Acceptată cu umor, insulta a fost preschimbată în rang nobiliar. Iar "Piaţa" a fost botezată "Golania: un soi de stat în stat", care şi-a mai zis "Zona liberă de neocomunism".

24 aprilie 1990: în jurul orei 04:30, noua baricadă de la Inter mai era apărată, simbolic, de circa 150 de manifestanţi, rămaşi acolo de cu seară. Printre ei şi câteva călugăriţe care nu aveau nici o treabă cu politica şi veniseră doar ca să protesteze faţă de Preafericitul Teoctist, proaspăt reîntors în fruntea Patriarhiei Române. Adunaţi ciopor în zona din faţa Hotelului Intercontinental, oamenii nu deranjau pe nimeni şi nici nu le trecea prin cap să blocheze circulaţia.

Brusc, pe la orele 04:30-05:00, de pe străzile din spatele Muzeului de Istorie Bucureşti au apărut mai multe camioane ale MApN şi MI, din care au coborât forţele de ordine trimise de autorităţi: circa 700 de soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri. Echipaţi ca pentru război, inclusiv cu pistoale-mitralieră, militarii i-au atacat vitejeşte pe civili, inclusiv pe cele câteva călugăriţe, cărora le-au împărţit, democratic, lovituri de pumni, picioare şi bastoane.

Ceva mai târziu, martorii au povestit că, în timp ce-i loveau pe protestatarii care nu au ripostat în nici un fel, atacatorii zbierau: "Vreţi democraţie? Na democraţie!". Bineînţeles că Piaţa Universităţii a fost degajată rapid. Acest atac violent, în cursul căruia raportul de forţe a fost de cinci militari înarmaţi până-n dinţi contra unui civil neinstruit, a fost prima dintre cele două gafe comise atunci.

Debutul acestui protest paşnic nu a însemnat însă că politica "adevărată" încetase în România. Ba din contră. În cursul şedinţei din acea zi a Consiliului Provizoriu de Unitate Naţională, reprezentanţii fragilelor partide de opoziţie au protestat vehement faţă de intervenţia brutală a forţelor de ordine. Iar criticile lor n-au rămas fără efect: şeful Inspectoratului General al Poliţiei, gen. Jean Moldoveanu, a fost demis, iar în locul său a fost numit gen. Corneliu Diamandescu.

În plus, deşi bucureştenii se adunau din nou, militarii au fost retraşi în unităţi. Şedinţa CPUN a fost însă şi locul unde s-a comis a doua gafă, cea care a dus la consolidarea fenomenului Piaţa Universităţii.

Ajuns la sediul CPUN cu o jumătate de oră întârziere faţă de programul stabilit anterior, preşedintele "provizoriu" Ion Iliescu a prezentat, foarte nervos, evenimentele din acea dimineaţă. Şi, luat de valul retoricii, a vorbit despre "o mână de golani, de oameni certaţi cu legea, care au creat un climat neadecvat, care întunecă spiritul civic din ţara noastră, faţă de care forţele de ordine au fost nevoite să acţioneze".

Atunci când colegii din CPUN s-au arătat scandalizaţi, Iliescu a revenit, susţinând că spusele i-au fost "deformate". Afirmaţie pe care, după doar câteva ore, a contrazis-o chiar el însuşi. În jurul prânzului, tot la şedinţa Parlamentului provizoriu, şi-a nuanţat discursul, anunţând că: "Grupurile de huligani din nou s-au adunat, atacă rândurile de miliţieni...".

Iar peste alte trei zile, Ion Iliescu a recidivat: în conferinţa de presă organizată la Palatul Victoria la 27 aprilie 1990, a spus în faţa ziariştilor români şi străini că: "În Piaţa Universităţii se află câteva sute, până la câteva mii de indivizi, cam aceiaşi, care fac cu rândul. E şi un sistem de alimentare... şi de adăpare. Cineva îi finanţează, îi alimentează, îi adăpează, îi întreţine şi vrea să-i folosească drept element de perturbare a ordinii publice".

Şi pentru că în România era democraţie, el accepta că tot omul are dreptul să-şi spună opiniile, fără un termen-limită: "N-au decât să stea. Să fiarbă în sucul propriu cât îi va duce răbdarea".

Departe de a-i fi băgat în sperieţi pe bucureşteni, intervenţia trupelor de ordine a adus în Piaţa Universităţii un nou val de protestatari. De astă dată, pentru foarte mult timp. Dacă în jurul orei 14:00 veniseră 5.000-6.000 de persoane, pe la 17:00 erau în jur de 15.000, iar după ora 20:00, peste 30.000. Oameni care în următoarele zile şi săptămâni vor fi acolo zi de zi şi seară de seară. Vor discuta între ei, vor cânta, vor ţine discursuri, vor scanda lozinci anti-FSN în textele cărora opiniile şi cererile vor fi prezentate mai curând cu umor decât cu înverşunarea specifică unei acţiuni politice.

Cel mai mare succes l-a avut atunci expresia folosită de Ion Iliescu. Imediat ce au aflat de ea, manifestanţii au preluat-o, asumându-şi "rangul" de "Golani" şi de "Huligani". În jurul orei 15:00, pe faţada Institutului de Arhitectură a fost instalată o inscripţie care anunţa că acolo este o "Facultate de golani". Iar în săptămânile care au urmat, "Golanii" s-au numit Radu Filipscu, Stelian Tănase, Octavian Paler, Gabriel Liiceanu, Doina Cornea, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ana Blandiana, Constantin Ticu Dumitrescu.

Dar şi Eugen Ionescu, care, de la Paris, a trimis o telegramă pe cât de scurtă, pe atât de elocventă: "Trăiască Golanii. Semnat: un golan academician". Ceva mai târziu, Alexandru Paleologu, reprezentantul nostru diplomatic în Franţa, anunţa că este "Ambasadorul golanilor". Lucru greu de înghiţit de autorităţile de la Bucureşti: în scurt timp după această declaraţie, boierul Alecu Paleologu a fost rechemat din post.