x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Proteza de genunchi

Proteza de genunchi

de Magda Colgiu    |    05 Oct 2010   •   00:00
Proteza de genunchi

Indicată în gonartroza decompensată care lezează toate elementele articulare, proteza de genunchi este capabilă să elimine durerea, să îmbunătăţească mişcările păstrând stabilitatea şi să corecteze deformarea.

În aceste condiţii, medicul Sebastian Diaconescu, specialist recuperare la Institutul Naţional de Recupe­rare, Medicină Fizică şi Balneologie, afirmă că indicaţia de artroplastie trebuie să ţină cont de vârstă, sex, ocupaţie, greutate.

"Indicaţia de elecţie este reprezentată de artroza gravă cu simptomatologie severă, peste vârsta de 60 ani, cu un stil de viaţă care exclude munca fizică grea, sporturile agresive şi obezitatea. Din cauză ca durabilitatea protezei nu este complet cunoscută, alte indicaţii relative sunt: pacienţii tineri cu artroză posttraumatică, eşecul unei osteotomii tibiale cu reluarea procesului artrozic, artroza femuro-patelară severă la pacienţii în vârstă, neuroartroplastia", spune medicul consultat de Jurnalul de sănătate.

În funcţie de numărul de compartimente înlocuite şi de gradul de libertate de mişcare a componentelor se pot deosebi:
● proteze unicompartimentale
● proteze bicompartimentale
● proteze tricompartimentale

Protezele de genunchi se pot fixa cu ajutorul cimentului acrilic sau pot fi necimentate. Este foarte important să se menţioneze că decimentarea protezei este extrem de rară în aceste cazuri.


CONDIŢII MINIME
Recâştigarea a minimum 90 de grade de flexie a ge­nun­chiului postoperator este considerată condiţia minimă ne­ce­sară în activităţile zilnice care implică un singur picior. "Dacă ambii genunchi sunt protezaţi, este esenţial ca unul dintre aceştia să poată re­aliza mai mult de 105 grade de flexie pentru a permite ri­di­carea pacientului de pe un scaun jos de toaletă", mai afi­r­mă medicul Sebastian Diaconescu.

Mişcările pasive continue (kinetec) pot fi iniţiate după intervenţia chirurgicală, dar cu mare atenţie la cicatricea postoperatorie (mai ales la diabetici şi obezi). În cazul utilizării pe termen lung, protezele pot cauza o contractură în flexie a genunchiului. "De aceea, în afara folosirii acestui dispozitiv, pacienţii trebuie să lucreze agresiv pentru recâştigarea extensiei complete", recomandă specialistul în recuperare.


Obiectivele recuperării după proteza totală de genunchi sunt:
● prevenirea complicaţiilor imobilizării la pat (tromboza venoasă profundă, TEP, escarele)
● obţinerea amplitudinii de mişcare funcţionale
● întărirea musculaturii genunchiului (rapida recâştigare a controlului pe muşchiul cvadriceps în special )
● independenţa în activităţile zilnice uzuale
● ambulaţia independenă cu un dispozitiv auxiliar


RECOMANDĂRI
După efectuarea unei artroplastii de genunchi se recomandă să se ţină cont de următoarele lucruri:
● presiunea pe articulaţie trebuie minimalizată pentru a evita uzarea protezei, reducând astfel longevitatea implantului
● intensitatea exerciţiilor trebuie ajustată astfel încât să nu apară durere, dar încă să se poată menţine fitness-ul cardiovascular
● alergatul şi săriturile trebuie evitate, iar încălţămintea trebuie să aibă o talpă corespunzătoare care să atenueze şocurile
● articulaţiile nu trebuie forţate la limita maximă a amplitudinii de mişcare
● folosirea corectă a dispozitivelor auxiliare de mers este încurajată pentru a minimaliza stresul pe arti­culaţia protezată

După prima activitate pe termen lung care poate fi realizată (mersul), pacienţii care au suferit o artroplastie trebuie să efectueze şi o serie de exerciţii fizice. Este foarte important ca "perioadele de activitate fizică să fie crescute gradat şi să aibă episoade frecvente de odihnă între ele", spune medicul Diaconescu.

Împreună cu medicul specialist în recuperare, profesorul Eugen Caracaş (foto), kinetoterapeut principal la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, recomandă câteva serii de exerciţii care au rolul principal de a îmbunătăţi mersul şi de a elimina durerea.

×
Subiecte în articol: armonia trupului