x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

EX37 Infiniti

de Sebastian S. Eduard    |    27 Noi 2009   •   00:00
EX37 Infiniti

Uite nişte drum: să-l mâncăm!

Când am mers prima dată cu FX50 am fost entuziasmat. Tot ce am avut de cârcotit s-a învârtit în jurul volumului mare al autovehiculului. Până când a venit EX 37 şi am fost mulţumit pe deplin.

În fond, dacă FX50 poate fi comparat cu un X5 sau Q7, EX37 are drept competitori pe X3 şi Q5. Băieţii de la Infiniti îl marchetizează drept coupe crossover (ce ţi-e şi cu nişele astea...) ceea ce înseamnă că ai o maşină cu tracţiune integrală şi gardă ridicată (crossover deci), cu un spaţiu interior generos, dar şi cu atitudine faţă de drum. Când zic atitudine mă gândesc la apetenţa maşinii de a-ţi demonstra că poate atinge suta în puţin peste 6 secunde şi că face asta foarte-foarte des. De fiecare dată când are ocazia.

Aşadar un autovehicul agresiv, din clasa de lux, cu finisări şi gadgeturi (moşteneşte chiar şi cele patru camere video de la FX) care deja are mulţi fani în România. Nu-i place prin oraş pentru că nu are pe unde să se mişte şi în consecinţă îţi va da consumul peste cap. Dar cine se gândeşte la consum când dai aproape 50.000 de euro şi eşti răsplătit pe măsură...

Noi am testat
Motorizare: 3,7L V6/320 CP
Acceleraţie: 0-100 km/h: 6,4 s
Viteza maximă: 240 km/h
Cutie: 7AT
Consum: 8,6/16,0/11,3 l

 

News
ECO CHALLENGE. Ford Fiesta a fost declarat săptămâna trecută câştigător al competiţiei VIP Eco Challenge. Concursul reprezintă o iniţiativă a Asociaţiei Presei Auto din România şi are ca scop promovarea acţiunilor automobilistice ecologice, pentru un impact minim asupra mediului înconjurător. Testele s-au desfăşurat într-o zonă intens circulată a Capitalei, pe un traseu de aproximativ 10 kilometri. La bordul autoturismului Ford Fiesta, echipat cu motor diesel de 1,4 litri, s-a aflat actriţa Monica Davidescu, care a determinat un consum real în traficul urban de 6,5 l/100 km. Valoarea raportată la litrul de cilindree a motorului - 4,646 - a adus modelului Ford Fiesta şi cel de-al doilea trofeu, pentru cel mai mic consum unitar de motorină. Competitorii VIP Eco Challenge surclasaţi de modelul Ford Fiesta au fost: Chevrolet Cruze, Hyundai i20, Mazda 3, Opel Astra, Peugeot 206 plus, Renault Fluence, Toyota Avensis şi Volkswagen Polo.

HIDROGEN. Constructorul auto german Daimler intenţionează să înceapă până în 2015 comercializarea unui autovehicul care foloseşte drept combustibil hidrogenul, tehnologie cu impact redus asupra mediului, a declarat directorul de cercetare al grupului german, Herbert Kohler, potrivit AFP. "Preţul unui astfel de vehicul ar fi apropiat de cel al unui model diesel hybrid", a spus el. Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, trebuie să depăşească un obstacol major pentru a trece la producţia în masă a acestor vehicule, respectiv utilizarea a aproximativ 60 de grame de platină, un metal foarte scump, la construcţia fiecărui motor. Grupul a reuşit să obţină progrese şi intenţionează să ajungă la utilizarea a aproximativ 10 grame de platină la fiecare motor, pentru a reduce costurile. Autovehiculele care folosesc celule de combustie, o tehnologie concurentă cu cea a maşinilor hibride, emit doar apă şi căldură.

×
Subiecte în articol: auto