Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Preşedintele Secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, remarcabilul scriitor Constantin Stan, împlineşte mâine 59 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Mult timp m-am nefericit pentru ziua mea de naştere aşezată în plină vară, când oraşele se golesc de oameni care în vacanţe, care retraşi sub umbrare (ale vieţii), departe de agitaţie şi de chef de prieteni. Cu cine să sărbătoreşti, cine să îşi aducă aminte că vremea trece şi că urarea «La mulţi ani!» nu e decât un semn de îmbărbătare? Acum, îmi dau seama că sunt un fericit care nu mai trebuie să joace rolul sărbătoritului, să îşi creeze iluzii privind mulţimea de prieteni, convertind bănuţii de aramă ai convenţionalităţilor în diamante ale gândurilor şi sentimentelor sincere. Aşa că, dar mai ales în acest an, raportul meu cu timpul e fundamental schimbat, încercând să-l ocup eu pe el, să-i mobilez fiecare secundă, fiecare clipă, nefăcând nimic.
Sunt încă în doliu după moartea mamei mele, venită ca un corolar al unui an lung cât veacul, în care binele nu s-a despărţit de rău ca nişte siamezi, arătându-şi feţele în acelaşi timp, în aceeaşi întâmplare, în acelaşi chip (mai ales al meu).
Am câştigat şi am pierdut (la alegerile din cadrul breslei scriitoriceşti), mi-au apărut două romane - «Trăieşte şi mergi mai departe» şi «Gde Buharest» - care au stârnit interesul unor edituri din străinătate fără să fi fost eu propus în vreun program de traduceri al instituţiilor noastre de cultură (şi multe dintre ele şi de odihnă a spiritului), şi-au fost momente în care pentru prima oară în viaţă mi-am spus că mă voi lăsa de scris, nemaiavând motivaţie, am avut insomnii severe, care mă făceau să am halucinaţii şi să cred că nu e o fericire mai mare pe acest pământ alta decât somnul, am fost penibil şi exaltat, au fost multe, foarte multe momente în care orice proiect de viitor era subminat de vorbele cu care îşi încheia Tolstoi fiecare însemnare din jurnal - d.v.m.t.m («dacă voi mai trăi şi mâine»>), am trăit şi am semănat în existenţele celor din jur tristeţi şi disperări, revolte şi neputinţe, înţelegând că tot ce se întâmplă este fructul propriilor fapte de care noi şi numai noi suntem răspunzători.
Sigur, 59 de ani nu e un început şi nici un capăt de drum. Privind în urmă, mă încearcă mai degrabă sentimentul unei risipiri în dispute mărunte, în cauze care nu mi-au aparţinut, aşa cum este de exemplu cauza presei de după Revoluţie, cauză luată de mine în serios aproape un deceniu, timp în care am îmbogăţit nişte patroni şi am făcut pârtie în politică şi chiar în jurnalism unora prin devoalarea adevărului despre alţii, cu nimic mai buni sau mai răi decât ceilalţi. E un timp pe care îl regret enorm văzând România de azi. Putea ea, biata de Românie, să arate aşa şi fără ca eu să-i fi sacrificat singura mea avuţie - timpul.
De aceea, privind înainte, văd doar salvări pe cont propriu. Ceea ce vrea să însemne o viaţă mai tihnită în casa pe care o tot proiectez în locul casei părinteşti, alături de cea care are ingrata şi temerara misie de a-mi fi stat alături în cele mai negre momente ale existenţei mele, să îmi văd de proiectele mele literare, bucurându-mă să ajung la Paris, pentru prima oară, cu ocazia lansării romanului «Trăieşte şi mergi mai departe», să mă bucur de dimineţile în care voi păşi cu picioarele goale pe iarba din curtea casei mele, şi poate, ca semn că totuşi toată experienţa mea de presă să nu fi fost chiar timp inutil cheltuit, să creez o catedră de «creativitate jurnalistică». D.v.m.t.m., vorba lui Tolstoi."
Citește pe Antena3.ro
