Direcţia Naţională Anticorupţie a declanşat verificări în cazul contractului de consultanţă şi asistenţă tehnică semnat de Compania de Autostrăzi cu Ascot Engineering Services SRL, companie care s-a înfiinţat în timpul licitaţiei şi ai cărei acţionari erau angajaţi ca şi consultanţi la CNADNR, potrivit Hotnews.
Hotnews arată că a consultat, vineri, dosarul de licitaţie, ocazie cu care a aflat şi de investigaţia preliminară a DNA.
Potrivit documentelor invocate de sursa citată, preşedintele comisiei de licitaţie, Florin Goroneanu, cel care a desemnat Ascot Engineering Services SRL drept câştigătorul contractului de trei milioane de euro, a fost angajatul unuia dintre acţionarii societăţii Ascot. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a semnat ordinul prin care Florin Goroneanu a fost numit preşedintele comisiei de licitaţie.
În februarie 2007, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a încheiat cu Ascot Engineering Services SRL un contract de consultanţă de peste trei milioane de euro finanţat dintr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii. Ascot Engineering Services SRL, ai cărui acţionari sunt trei britanici, a fost înfiinţată în 9 octombrie 2006, la patru luni după ce au început procedurile de licitaţie şi la şase zile după ce compania a depus oferta cu care a câştigat licitaţia. Ascot Engineering Services SRL a avut şi un mic avantaj tactic în câştigarea contractului, doi dintre asociaţi fiind angajaţi ai Companiei de Autostrăzi în timp ce se derula licitaţia de trei milioane de euro, notează ssursa citată.
Un alt aspect relatat de Hotnews este şi faptul că preşedintele comisiei de licitaţie Florin Goroneanu, director adjunct în cadrul Companiei de Autostrăzi, a fost angajat al Hyder Consulting SRL, companie care a participat la licitaţie.
În 1 martie 2005, în România a fost înregistrată compania Hyder Consulting al cărei acţionar majoritar este Hyder Consulting din Marea Britanie şi care îl are ca administrator pe Dow James Sneddon, care acum este şi acţionar la Ascot Engineering Services SRL.
Potrivit Registrului Comerţului, Dow James Sneddon este şi în prezent administrator al Hyder Consulting, arată sursa citată.
"În documentele licitaţiei apare o situaţie ciudată: Dow James Sneddon a reprezentat Hyder Consulting până la penultima fază a licitaţiei când Hyder Consulting şi Ascot Engineering Services SRL erau clasate pe primele două locuri după analizarea ofertelor, adică până pe 3 octombrie 2006. Pe 3 octombrie 2006, în documentele licitaţiei se menţionează că, din patru ofertanţi selectaţi pentru licitaţia finală, doi s-au retras, printre care şi Hyder Consulting care la runda precedentă s-a clasat pe locul doi ca punctaj. Tot pe 3 octombrie 2006 ca reprezentant al Ascot Engineering Services SRL este menţionat Dow James Sneddon. Nu există niciun document în dosarul de licitaţie să explice acest aspect", notează sursa citată.
Hotnews susţine că doi acţionari ai Ascot Engineering Services SRL erau angajaţi ca şi consultanţi ai CNADNR. Curran Henry Alexander şi Nesbitt Andrew Kim au fost angajaţi de Compania de Autostrăzi ca şi consultanţi. Potrivit documentelor licitaţiei, invocate de sursa citată, cei doi au semnat cu Compania de Autostrăzi contracte individuale de consultanţă încă din 2003.
"Într-un răspuns remis de Compania de Autostrăzi pe 8 iunie specialiştii companiei au explicat că toate procedurile licitaţiei au fost respectate şi ca în realitate la licitaţie Ascot Engineering Services SRL a participat sub forma de parteneriat grup de persoane fizice. În realitate, în dosarul de licitaţie nu se face nicăieri precizarea că Ascot Engineering Services SRL s-ar fi constituit ca parteneriat grup de persoane fizice, ci este prezentată ca şi companie", susţine Hotnews.
De altfel, mai arată sursa citată, la una din ultimele runde de licitaţie, într-o notă se menţioneză: "Ascot nu a prezentat informaţii despre organizarea juridică, date despre companie sau situaţia financiară". În cadrul acestei runde sunt prezentate şi criteriile de departajare a candidaţilor. Aceste criterii prevedeau ca ofertanţii să prezinte date despre cifra de afaceri, experienţa anterioară, contracte similare, experienţe similare la nivel regional. "Asta se întâmpla pe 3 octombrie. Ascot Engineering Services SRL obţine punctaje maxime la toate aceste secţiuni, deşi compania nu era încă înfiinţată", precizează sursa citată.
Dow James Sneddon a explicat, pentru Hotnews, că procedurile de licitaţie au fost respectate şi că până şi reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii nu au avut niciun fel de comentariu. "Datorită faptului că în final contractul era plătit din banii BEI, la fiecare faza de licitaţie Compania de Autostrăzi informa banca şi solicita aprobarea pentru a continua licitaţia. În nici una din scrisorile trimise de reprezentanţii Companiei de Autostrăzi nu se menţionează că Ascot Engineering Services SRL s-a înfiinţat în timpul licitaţiei, că doi acţionari ai companiei sunt angajaţi şi la CNADNR sau că preşedintele comisiei de licitaţie a avut legături comerciale cu administratorul unuia dintre candidaţi care, de altfel, e asociat şi în altă companie care participă la licitaţie. Informările Companiei de Autostrăzi către BEI arătau că toate procedurile sunt respectate. De altfel, Goroneanu a semnat o hârtie pe proprie raspundere că va fi echidistant şi nu va favoriza nici una din firmele concurente", spune sursa citată.
În 15 iunie 2010, în cadrul dezbaterilor privind moţiunea de cenzură, ministrul Radu Berceanu a vorbit de contractul de consultanţă cu Ascot Engineering Services SRL. Ministrul Berceanu a răspuns unei întrebări referitoare la faptul că Ascot a câştigat o licitaţie însă s-a înfiinţat în timpul desfăşurării acesteia.
Berceanu a spus doar că este în procedură de contestare contractul de atribuire.
În 8 iunie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a transmis, la solicitarea Hotnews, că "este perfect legal ca o companie să se înfiinţeze în timpul procedurilor de licitaţie". Reprezentantii CNADNR mai spuneau şi că societatea care a câştigat a intrat în licitaţie ca şi parteneriat grup de persoane fizice şi ca mai apoi s-a constituit ca SRL.
Pe de altă parte, în 11 iunie, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice s-a autosesizat în cazul Ascot Engineering - CNADNR. Reprezentanţii ANRMAP au explicat, pentru Hotnews, că în acest caz legislaţia nu a fost respectată, că va face un control şi poate sesiza Curtea de Conturi, Parchetul sau DNA.
În 28 aprilie 2006, CNADNR a iniţiat procedurile de atribuire pentru un contract de 3,17 milioane de euro. Contractul are ca obiect servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru reabilitarea drumurilor din România etapa a V-a şi a VI-a. Finanţarea contractului era asigurată dintr-un împrumut mai mare, acordat României de către Banca Europeană de Investiţii. Procedura de atribuire s-a desfăşurat în mai multe etape, între aprilie şi decembrie 2006, iar contractul a fost încheiat în februarie 2007, având ca termen de derulare 48 de luni, adică până în 2011.
Câştigătoarea contractului a fost declarată compania Ascot Engineering Services SRL. Potrivit documentelor licitaţiei, Ascot Engineering Services SRL a câştigat licitaţia având oferta financiară cea mai scumpă, 3.179.000 de euro faţă de consorţiul de companii clasat pe locul doi, care a oferit preţul 2.677.000 de euro