x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Când se iese din recesiune?

Când se iese din recesiune?

de Daniel Daianu    |    01 Sep 2010   •   00:00

Declaraţii recente ale unor oficiali autohtoni acreditează ideea că România ar ieşi din recesiune; au fost invocate dinamica volumului activităţii economice (PIB-ului) în al doilea trimestru şi cea a producţiei industriale. Ca să vedem care sunt şansele ca această predicţie să fie împlinită, se cuvine să avem în vedere o serie de factori interni şi externi.

Între factorii interni cu acţiune pozitivă este de inclus mersul exporturilor. De câteva luni bune exporturile au avut creşteri susţinute, care exprimă cererea în ascensiune pe diverse pieţe externe (mai ales din UE) către care merg produse şi servicii româneşti ca şi un efect al evoluţiei cursului de schimb (faţă de aprecierea copioasă din anii trecuţi). Sunt mai numeroşi însă factorii interni cu acţiune negativă. Astfel, în semestrul II din acest an se va simţi diminuarea salariilor bugetarilor, care va afecta consumul familiilor. Nu trebuie omis că ponderea consumului în cererea agregată este mai mare în România decât în cele mai multe economii din UE - explicaţia fiind nivelul, relativ scăzut al salariilor, veniturilor de la noi.

Totodată, nu este de aşteptat o creştere semnificativă a volumului investiţiilor; firmele, cu capital majoritar autohton sau cu capital străin, continuă să se confrunte cu restricţii de creditare majore şi nici nu arată un apetit pentru a face investiţii. Situaţia cea mai grea o au firmele mici şi mijlocii în această privinţă. Cât priveşte investiţiile publice, ele au fost tot mai vitregite de preocuparea Guvernului de a plăti salarii şi pensii (plus ajutoare sociale), în condiţiile în care încasările bugetului public sunt tot mai limitate. Numai dacă absorbţia fondurilor europene ar cunoaşte un salt extraordinar în lunile rămase din acest an s-ar putea contura o altă dinamică, dar această ipoteză nu este realistă. Iar investiţiile străine s-au diminuat în acest an. Deci, factorii interni, în ansamblu, nu prevestesc un punct de inflexiune în lunile ce vin.

S-ar putea miza pe creşterea înclinaţiei spre consum (a populaţiei), în pofida diminuării veniturilor? Şi aceasta este o ipoteză fantezistă. Anul 2010 a arătat consumatorii mai atenţi cu achiziţiile pe care le fac, un comportament firesc de altfel. Ar rămâne creditul bancar. Dar băncile nu numai că rămân în expectativă, fiind în continuare ocupate cu curăţarea bilanţurilor. Ordonanţa 50/2010 creează probleme suplimentare sectorului bancar; chiar dacă nu s-a aplicat acest act normativ la creditele în derulare, băncile sunt văzute ca acumulând pierderi nete în acest an (provizionarea pierderilor fiind obligatorie). În asemenea circumstanţe este practic imposibilă o intensificare a creditării.

Ştiri bune vin din afara ţării. Economia Germaniei a avut o turaţie ieşită din comun în trimestrul II (ajutată fiind şi de cotaţia euro faţă de dolarul SUA); şi alte economii par să iasă din recesiune, ceea ce ar favoriza exporturile noastre. Este de văzut însă cum vor evolua măsurile invizibile de protejare a pieţelor naţionale (în UE). Contează mult şi dacă vom reuşi să redescoperim pieţe altădată tradiţionale pentru bunuri şi servicii româneşti.

×
Subiecte în articol: editorial