x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA avertizează: Există riscul de atentate teroriste în Europa

SUA avertizează: Există riscul de atentate teroriste în Europa

04 Oct 2010   •   00:00

Statele Unite au emis ieri o avertizare adresată americanilor care călătorec în Europa, cu privire la riscuri "potenţiale de atentate teroriste", cerându-le să fie atenţi în special în locurile publice. Informaţiile actuale sugerează că al-Qaida şi organizaţii afiliate continuă să pregătească atentate teroriste", avertizează Departamentului de Stat.



"Cetăţenii americani trebuie să fie deosebit de atenţi şi să ia toate măsurile necesare pentru a-şi asigura securitatea în timpul călătoriilor", continuă comunicatul, citat de AFP.

Această avertizare, care fusese anunţată sâmbătă de oficiali americani sub acoperirea anonimatului, corespunde unui prim nivel de avertisment pentru călătoriile în străinătate, înaintea celui care sfătuieşte formal la evitarea deplasărilor.

Serviciile de informaţii occidentale au dejucat proiecte de atentate legate de al-Qaida, în mari oraşe din Marea Britanie, Franţa şi Germania, în stilul celor comise la Bombay, în India, în noiembrie 2008, unde au fost ucise 166 de persoane, afirmat săptămâna aceasta presa anglo-saxonă.

Praga a consolidat măsurile de securitate, în urma unei avertizări lansate de Washington la adresa americanilor care călătoresc în Europa, cu privire la riscuri de atentate, relatează AFP."Am luat măsuri preventive de securitate", a declarat pentru televiziunea publică CT, duminică, adjunctul ministrului de Interne, Michal Moroz, adăugând că aceste informaţii sunt luate în serios.

Aceste măsuri vizează între altele aeroportul internaţional Praga-Ruzyne, a precizat el, fără a oferi alte detalii. Potrivit lui Moroz, poliţia cehă nu dispune de informaţii conform cărora Cehia ar urma să fie ţinta unui atentat.

"Aşa cum am repetat neîncetat, ne confruntăm cu o ameninţare teroristă gravă şi reală. Nivelul nostru de alertă rămâne «grav», ceea ce înseamnă că un atentat este foarte probabil", a declarat ministrul britanic de Interne, Theresa May. "Lucrăm în strânsă colaborare cu partenerii noştri internaţionali în lupta împotriva terorismului, iar avertismentul american este conform aprecierii noastre asupra situaţiei", a adăugat ea.

Nivelul alertei în Marea Britanie rămâne neschimbat din ianuarie, la "grav", adică al patrulea din totalul de cinci niveluri de alertă, care au fost făcute publice în 2006, la un an după atentatele din 7 iulie 2005 împotriva sistemului de transporturi în comun din Londra, în care au fost ucise 56 de persoane, inclusiv cei patru kamikaze.

"Am luat notă cu privire la recomandările de atenţie formulate de Statele Unite pentru cetăţenii americani care călătoresc în Europa, care sunt în acord cu recomandările generale pe care noi le adresăm populaţiei franceze", a declarat Ministerul francez al Afacerilor Externe.

"Ameninţarea teroristă în Franţa rămâne ridicată, nivelul de alertă este menţinut neschimbat, la nivel roşu", a amintit el.

"Dialogul şi schimbul de informaţii cu principalii noştri parteneri în materie de luptă împotriva terorismului este regulat. Indiciile transmise de autorităţile americane, în particular cu privire la ameninţarea teroristă în Europa, sunt desigur analizate, comparate şi, dacă este cazul, luate în calcul la evaluarea noastră naţională privind ameninţarea, care se bazează întotdeauna pe un ansamblu de elemente", a adăugat purtătorul de cuvânt.

×
Subiecte în articol: externe