x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film "A Serious Man" închide Festivalul B-EST IFF

"A Serious Man" închide Festivalul B-EST IFF

de Ema-Augusta Banu    |    13 Apr 2010   •   00:00
"A Serious Man" închide Festivalul B-EST IFF

"A Serious Man", cel mai recent film al fraţilor Joel şi Ethan Coen, va fi prezentat, în premieră în România, în închiderea Bucharest International Film Festival 2010 (B-EST IFF) la Cinema Scala din Capitală, între 20 şi 25 aprilie.



Lungmetrajul fraţilor Coen a fost nominalizat în 2010 de Academia de film americană la categoriile "Cel mai bun film" şi "Cel mai bun scenariu original".

Printre selecţiile de lungmetraj ale B-EST IFF se numără "Portretul luptătorului la tinereţe" de Constantin Popescu şi "Caravana cinematografică" de Titus Muntean alături de: "In the Loop" (Marea Britanie 2009), "Samson & Delilah" (Australia 2009), premiat cu Camera d'Or la Cannes 2009, "De Helaasheid der Dingen" (Belgia 2009), "Gigante", în regia lui Adrián Biniez, câştigător al Berlinalei 2009, de unde a plecat cu marele premiu al juriului, Premiul Alfred Bauer şi premiul de debut, precum şi "Humpday" (SUA 2009), marea senzaţie a Festivalului Sundance 2009.

Selecţia filmelor din competiţia oficială a fost făcută de criticul de film Andrei Creţulescu. Regizorii Tony Gatlif şi Andrei Koncealovski sunt invitaţii speciali ai ediţiei din acest an.

×
Subiecte în articol: film