x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film "One World Romania", la a treia ediţie

"One World Romania", la a treia ediţie

11 Mar 2010   •   00:00

Cea de-a treia ediţie a Festivalului de Film Documentar dedicat Drepturilor Omului ­ One World Romania ­ se va desfăşura în perioada 17-22 martie şi va aduce peste 30 de documentare, proiectate în patru cinematografe din Capitală ­ Eforie, Union, Elvira Popescu şi Noul Cinematograf al Regizorului Român.

"Am fost şi anul acesta lacomi de filme bune. De data asta avem şase secţiuni şi peste 30 de filme. Sunt filme foarte bune din toate colţurile lumii", a declarat, joi, directorul artistic al festivalului, regizorul Alexandru Solomon.

"Global workers/Muncitori pe plantaţia globală", "David vs. Goliath/Au cerut socoteală", "Square Circles/Cercuri vicioase", "Training our Memory/Gimnastica Memoriei", "Growing Up/Şcoala vieţii", "Objection, Your Honor!/Onorată instanţă!" sunt cele şase secţiuni ale festivalului, la care se adaugă şi o serie de proiecţii speciale.

"The Devil Hides In Doubt"/"Diavolul se cuibăreşte în îndoială" (Germania) ­ regia Eva Stotz, "Hair India/Păr pentru export" (Italia) ­ regia Raffaele Brunetti şi Marco Leopardi, "Pray The Devil Back To Hell/Roagă-te ca diavolul să se întoarcă în iad" (SUA) ­ regia Gini Reticker şi Abigail E. Disney, "When Borat Came To Town/Când Borat a venit la Glod" (Marea Britanie) ­ regia Mercedes Stalenhoef, "Necrobusiness" (Suedia-Polonia) ­ regia Richard Solarz şi Fredrik von Krusenstjerna, "Rabbit A La Berlin/Iepuri la zidul Berlinului" (Polonia) ­ regia Bartek Konopka şi Piotr Rosolowski sau "Trădarea, Moartea, Uitarea" (România) ­ regia Monica Tănase sunt doar câteva dintre documentarele ce vor putea fi urmărite la One World Romania 2010.

Ca în fiecare an, festivalul va avea şi invitaţi speciali, printre cei de anul acesta aflându-se regizorul sârb Boris Mitic, regizorul francez Stan Neumann sau cineastul italian Raffaele Brunetti.

Deschiderea va avea loc la 17 martie, la Ateneul Român, cu un concert al trupei Urma.

×
Subiecte în articol: film