Dan Chitic: "Lovitura pe care mi-a dat-o Băsescu seamănă cu cea dată copilului”

Avocatul Dan Chitic, care a fost pălmuit de şeful statului după ce i-ar fi reproşat felul în care a guvernat ţara, povesteşte pentru Jurnalul Naţional incidentul care a avut loc vineri noapte în faţa restaurantului Cireşica din staţiunea Neptun.

● Jurnalul Naţional: Domnule avocat Dan Chitic, sosiseţi la Neptun vineri sau vă aflaţi în staţiune cu mult timp înainte de incidentul din faţa restaurantului Cireşica în care aţi fost lovit cu dosul palmei peste faţă de preşedintele Traian Băsescu?
● Dan Chitic: Eram de pe 1 august.  


● Jurnalul Naţional: Ştiaţi că preşedintele urmează să vină sau că e în staţiune?
● Dan Chitic: Nu, nu, nu. Erau indicii cum că ar fi fost în staţiune. Am văzut un elicopter, nu ştiu dacă era al domnului Băsescu, lucrurile s-au coroborat. Am văzut pe cheiul din dreptul vilei prezidenţiale două bărci cu motor, care sunt puse acolo doar dacă ajunge cuplul prezidenţial. De regulă atunci apar şi bărcile când apare cuplul. Făcând tura de înot obişnuită am vazut o persoană îmbrăcată în alb conducând barca. Apoi plimbându-se pe chei. Asta vineri pe zi. În schimb, faptul de a ieşi exact în acelaşi moment cu preşedintele fiecare pe uşa incintei în care se găsea, eu la Vila Scriitorilor, preşedintele în barul Cireşca, asta nu a fost o chestie calculată. Asta nu putea fi calculată...


● Jurnalul Naţional: Deci a fost o chestie pur întâmplătoare...
● Dan Chitic: Pur întâmplatoare.


● Jurnalul Naţional: Dar v-aţi gândit vreo secundă că o să ajungeţi faţă în faţă cu dânsul şi că o să-i faceţi reproşurile pe care i le-aţi făcut?
● Dan Chitic: Nu, doamnă. Câte şanse sunt să fii faţă în faţă cu preşedintele şi singur, fără să fii într-o mulţime în care vocea să-ţi fie acoperită de ceilalţi. Nu ştiu dacă este o întâmplare fericită. Mai mult ca sigur nu este o întâmplare fericită. Da, acum a fost!


● Jurnalul Naţional: De unde aţi avut curajul să vă duceţi şi să-i spuneţi ceea ce gândiţi? A fost un impuls de moment?
● Dan Chitic: Totul e o chestiune de moment. În viaţă lucrurile pe care le calculăm de cele mai multe ori îndelung nu sunt cele care se realizează. Iată cum în situaţia de faţă o chestiune care nu a fost niciodată plănuită, s-a întâmplat. A fost o chestiune de moment.


● Jurnalul Naţional: Ceea ce aţi spus a fost ceva spontan sau v-aţi gândit dinainte la ceea ce aţi spune dacă ipotetic v-aţi fi întâlnit într-o zi cu preşedintele?
● Dan Chitic:Doamnă, am mult mai multe lucruri la care să mă gândesc decât ce s-ar întâmpla dacă ipotetic vorbind m-aş întâlni cu preşedintele. Viaţa de zi cu zi pentru orice persoană aduce prea multe provocări şi întâmplări neprevăzute pentru a gândi dacă în ăştia cinci ani sau patru ani şi patru luni mă voi întâlni vreodată cu Băsescu, iată ce aş vrea să-i spun. Nu, doamnă, nu a fost plănuit! Cum să plănuieşti aşa ceva?  Nemulţumirile sunt, şi nu sunt de ieri sau de alaltăieri. Nu sunt de sâmbătă, ci sunt de foarte mulţi ani. Şi nu sunt nemulţumiri, ci dezamăgiri...


● Jurnalul Naţional: Chiar nu v-a trecut prin cap ce i-aţi spune lui Băsescu dacă v-aţi vedea cu el faţă în faţă?
● Dan Chitic: Nu, pe cuvântul meu că nu. Dacă aş fi vrut să îl văd pe preşedinte, aş fi încercat să intru în Cireşica. Nu mi-a trecut prin gând chestiunea asta, nu am vrut la Cireşica tocmai ca să evit...  


● Jurnalul Naţional: Deci nu se poate spune că i-aţi copt-o preşedintelui...
● Dan Chitic: Dacă voiam să i-o coc, dacă era premeditată, ticluită cu Sorin Roşca Stănescu, cu oameni din presă, credeţi că nu reuşeam să punem o cameră undeva acolo în vilă, pe vilă, într-un tufiş, cu night vision, cu sute de framuri, să prindem asta? Nu a fost nimic ticluit, nu am avut nici măcar telefonul la mine. De altfel, foarte bine că nu l-am avut avut, pentru că cine ştie cum reacţionau cei de la SPP.  


● Jurnalul Naţional: Vă confiscau telefonul...
● Dan Chitic: Îl confiscau, aceasta ar fi fost cea mai mică problemă. Ce să vă spun? Nu a fost ticluit, nu a fost intenţie. Încerc de atâţia ani să nu mă implic în chestiuni de genul ăsta, sigur, discut cu prieteni, ne spunem ofurile, dar nu ies în spaţiu public. De ce? Pentru că implică tot felul de riscuri. Anonimatul este o chestiune în care aş vrea să revin cât mai repede posibil. Anonimatul de genul ăsta... A, în profesie, dacă voi scrie o carte e altceva. Nu te arată lumea cu degetul pe stradă: uite, ăsta este avocatul cutare, scriitorul cutare. Dar genul ăsta de faimă, apari la televizor, te plângi că m-a lovit preşedintele... În fond şi la urma urmei şi situaţia este jenantă. Dacă apăream la televizor că i-am dat eu o palmă preşedintelui... Dar să pozezi în victimă, sunt la vârsta la care nu vreau şi nu îmi stă bine să pozez în victimă. Vreau ca în cel mai scurt timp să se stingă tot şi toată lumea să uite şi să îmi recapăt titlul de celebru anonim.


● Jurnalul Naţional: Înaintea incidentului aţi băut ceva?
● Dan Chitic: Eram la mare. Am băut o bere, cu martori. Şi dacă stau să îmi aduc aminte... Probabil că motivul pentru care care am simţit nevoia de a-i spune ceva preşedintelui a fost şi faptul că, în seara aceea, împreună cu câţiva, mai devreme cu o jumătate de oră am avut o discuţie apăsată referitoare la situaţia actuală. O atmosferă grea referitoare la situaţia actuală. Şi am tot evocat tot felul de nenorociri.


● Jurnalul Naţional: Practic, încălzirea fusese făcută.
● Dan Chitic: Fusese făcută, da. După-amiază, chiar în vilă. Am stat la masă şi am discutat cu persoane si din justiţie şi din cultură, în mare parte bugetari. Şi nu erau fericiţi. Nici unul nu era fericit. Cum se face că din atâţia oameni câţi eram la masă toţi aveam doar ofuri? Şi mai grav este că nu aveam nici o perspectivă de ieşire. Şi stând aşa, cum am spus, încălzirea a fost făcută. După aceea ne-am mutat în partea cealaltă a terasei şi acolo discuţia a fost destinsă, de mare, de cât de repede a trecut vacanţa.


● Jurnalul Naţional: Dumneavoastră aţi fost şi un votant al preşedintelui Băsescu.
● Dan Chitic: Da, am fost. Recunosc şi regret fapta. Ştiţi cum se spune în instanţă. Să ştiţi că ceea ce mi s-a părut că a stârnit furia preşedintelui nu este afirmaţia "să-ţi fie ruşine!" sau "să-ţi fie ruşine pentru ceea ce ai făcut cu ţara asta!", ci faptul că "sunt un dobitoc pentru că te-am votat prima oară".


● Jurnalul Naţional: Credeţi că asta l-a deranjat cel mai tare?
● Dan Chitic: Păi, gândiţi-vă, dacă este să luăm secvenţial...


● Jurnalul Naţional: Da, chiar aş vrea să punctăm puţin, aşa secvenţial, ce s-a întâmplat în seara aceea. Deci, aţi ieşit la plimbare cu soţia, din Vila Scriitorilor. Nu aveaţi nici un telefon mobil, nici un aparat de fotografiat.
● Dan Chitic: Nu, nu, toate au fost lăsate pe acasă. Nu era plănuită o plimbare lungă. Era ora 00:00 şi ceva. Pentru ora aceea plănuisem să dăm un ocol vilei pe faleză. Iată că s-a întâmplat neprevăzutul. A apărut domnul preşedinte, îmbrăcat în alb, coborând scările. S-a dus frumos la maşina care era parcată aşa cum a spus şi patronul de acolo, la trei metri, în dreptul porţii de aprovizionare la Vila Scriitorilor. S-a oprit la maşină. I-a deschis uşa soţiei, a deschis uşa, a închis uşa după ce aceasta a intrat. A ocolit frumos maşina prin spate ca un gentleman desăvârşit. Şi, când a deschis portiera de la Logan, de a intra pe locul şoferului, am avut proasta inspiraţie de moment categoric de a-i spune "să-ţi fie ruşine!"


● Jurnalul Naţional: În tot acest timp stăteaţi într-un loc şi îl urmăreaţi sau vă apropiaţi?
● Dan Chitic: Când l-a văzut nevastă-mea a rămas pe loc. Eu am mai  făcut câţiva paşi până la limita determinată de prezenţa celor doi SPP-işti, care în mod evident creau acea zonă de protecţie. Acel perimetru în care nu este bine să pătrunzi. Nu am vrut să fiu luat la bătaie de către SPP-işti... Luat la bătaie sau întrebat. Nu am vrut să creez probleme de nici un fel. Motiv pentru care nu am intrat în acel perimetru. Am rămas în spatele liniei de demarcaţie şi de acolo i-am grăit preşedintelelui. Preşedintele care, iată, nu a primit foarte bine observaţia mea.


● Jurnalul Naţional: Dar care a fost tonul pe care l-aţi folosit? A fost mai ridicat?
● Dan Chitic: A fost un ton mai ridicat pentru a mă face auzit. Dar a fost un ton liniar: "Să-ţi fie ruşine!". Pentru că nu a fost nimic la urmă: "Să-ţi fie ruşine, idiotule sau nenorocitule!" sau mai ştiu eu ce. "Să-ţi fie ruşine!". Pe tonul ăsta, mai tare! Bine, tot nu a fost apreciat. Mi-a spus: "De ce să-mi fie ruşine, dobitocule?" Şi imediat după aceea i-am spus: "Să-ţi fie ruşine pentru ce ai făcut cu ţara asta, nu pentru altceva!" Ce face dânsul cu viaţa privată nici nu ştim, nici nu vrem să ştim. Ceea ce ştim prea bine este ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Şi eu fac parte, cred, dintr-o mulţime importantă de persoane, probabil dintr-o majoritate care este nemulţumită, foarte nemulţumită de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.


● Jurnalul Naţional: Să revenim la incident...
● Dan Chitic: Da, şi mi-a zis dupa aia că sunt un dobitoc... Era deja a doua oară şi după aceea mi-am dat seama că într-adevăr că am fost un dobitoc. Da, şi i-am şi spus: "Da, am fost un dobitoc pentru că te-am votat prima oară". Atunci a fost declicul. Mi-a spus: "Nu, eşti un dobitoc că nu m-ai mai votat!". A închis portiera. A ocolit. Şi-a făcut loc între maşina prezidenţală, Loganul alb, şi întâmplarea face ca tocmai maşina mea să aibă onoarea să fie în imediata vecinătate a Loganului şi cuplului prezindenţial. Şi-a făcut loc printre maşini şi a venit drept spre mine şi m-a lovit. Vă mărturisesc că nici o secundă nu m-am gândit că poate avea loc un astfel de incident.

● Jurnalul Naţional: Aţi plecat cu soţia la plimbare pe jos sau cu maşina?
● Dan Chitic: Pe jos, doamnă.


● Jurnalul Naţional: Şi maşina dvs. era parcată în zonă?
● Dan Chitic: Era parcată imediat lângă maşina preşedintelui. De altfel, această parcare e singurul loc în care poţi să-ţi parchezi maşina. Şi aşa foarte aglomerat datorită publicului de la Cireşica.


● Jurnalul Naţional: Dvs. aţi văzut filmuleţul apărut în campania electorală din 2009, cu preşedintele care a lovit un copil cu dosul palmei peste faţă?
● Dan Chitic: E posibil să nu-l fi văzut cineva?


● Jurnalul Naţional: Lovitura pe care v-a aplicat-o preşedintele seamănă cu lovitura pe care i-a aplicat-o copilului?
● Dan Chitic: Întâmplător seamănă. E imposibil să reuşeşti aceeaşi lovitură de fiecare dată sau să vrei să dai aceeaşi lovitură de fiecare dată.


● Jurnalul Naţional: Nu neapărat să fie la fel. La modul că a fost scurtă, cu dosul palmei şi că v-a luat prin surprindere bănuiesc.
● Dan Chitic: La asta nu te poţi gândi. Nici măcar eu care în România fiind ştiam antecedentele. Cu arabul din nu ştiu ce... Cu toate cele. Nu m-am gândit la chestiunea asta. Mai ales că avusesem un dialog şi mă gândeam că vine să-mi explice: "Uite, domnule, greşeşti, aşa şi aşa stau treburile".


● Jurnalul Naţional: Dar aţi schiţat vreun gest care a determinat reacţia SPP-iştilor de a vă imobilizat imediat? Un gest de reflex, de apărare?
● Dan Chitic: Uimirea a fost atât de mare încât nu am apucat să reacţionez. Totul a fost atât de brusc. Cei de la SPP deja îl flancau când a ajuns. Acum, cu toate criticile, domnii de la SPP şi-au făcut impecabil treaba. Nu dânşii sunt de vină. A, este foarte interesant ce s-a întâmplat după. Dânşii sau echipa aceea sau cine o coordona trebuia să mai rămână încă o oră jumătate în vilă. Aici putem discuta. Dar comportamentul lor faţă de mine... Nu am nimic de reproşat. Şi-au făcut treaba în primă instanţă. Cum puteau să reacţioneze? Să-l blocheze pe Băsescu? Nu se putea face aşa. Mai ales că după ce a plecat cuplul prezidenţial am şi stat puţin de vorbă. "Domnule, tot pe mine mă ţineţi? Ăsta vine, ăsta loveşte, se urcă la volan. Atunci am spus că se urcă băut la volan. A fost impresia mea şi o deducţie. Nu putea să vină preşedintele dacă era foarte treaz să fie atât de violent, să se comporte aşa. Şi modul în care se exprima. Dar, în sfârşit, rămâne o impresie. Nu mirosea, în schimb vorbea mai sacadat, probabil din cauza nervilor. Sunt 100 de motive. Mie aşa mi s-a părut eu continuu să cred chestiunea asta. Încă o dată, în subiectivismul meu mi s-a părut că preşedintele ar fi fost băut. Este o impresie, nu e o acuză, sub nici o formă.


● Jurnalul Naţional: Şi ce au spus SPP-iştii?
● Dan Chitic: La sfârşit le-am şi spus: "Uite, ăsta v-a tăiat 25% din salariu..." Mi-au răspuns: "Da, domnule, ce să-i faci? Nu trebuia să reacţionezi aşa. Stai liniştit, lasă, nu-ţi strica concediul.


● Jurnalul Naţional: În timpul incidentului, soţia dvs. s-a apropiat? Care a fost reacţia dânsei?
● Dan Chitic: Nu. Era la trei paşi în spate. Nu a venit să-l flancheze pe preşedinte, nu mi-a sărit în ajutor. Ea a fost şi mai surprinsă decât am fost eu.


● Jurnalul Naţional: Dar soţia preşedintelui? A zis ceva? Se auzea vreo voce din maşină?
● Dan Chitic: Nu am auzit nimic.


● Jurnalul Naţional: După incident, cei de la SPP au venit în Vila Scriitorilor, s-au interesat, au cerut numărul de telefon al soţiei.
● Dan Chitic: Nu ştiu ce au făcut acolo. A doua zi, în schimb, cert este că domnul Vasile care spunea la televizor cum că a aflat abia a doua zi, a venit pe la ora 13:00-14:00 şi deşi am înţeles de la tot personalul că s-a interesat de numărul de telefon al soţiei, pe care nu l-a aflat, a venit şi l-a cerut personal. Uitaţi, avem problema asta, nu puteţi să ne daţi numărul de telefon pentru că au nevoie de el domnii de la SPP.  


● Jurnalul Naţional: Au mai fost şi alte acţiuni care să vă fi creat impresia de presiuni asupra dvs.?
● Dan Chitic: Încă nu. Sper sincer ca toată vâlvătaia de presă să termine curând. Până la urmă nu este nimic nou.
Important este că lucrurile nu ar fi trebuit în nici o secundă să ia întorsătura aceasta. În nici un moment. Tot ce mi se întâmplă de două zile... Sunt ca într-o altă dimensiune, o dimensiune care nu îmi place şi nu am dorit-o.


● Jurnalul Naţional: De aceea ezitaţi să depuneţi plângere? Aţi luat vreo decizie? Ieri eraţi nehotărât.
● Dan Chitic: Nu am luat nici o decizie. Înclin 90% spre a nu depune plângere.


● Jurnalul Naţional: Ce anume vă reţine?
● Dan Chitic: În primul rând, imunitatea preşedintelui, apoi viteza şi modul de lucru al organelor de urmărire penală, aşa cum îl ştim. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar luând sub prezumţia absolută de bună credinţă şi de lipsă totală de intervenţie, un astfel de caz se rezolvă în doi, trei ani. Este trimis în judecată, şi judecata mai durează doi, trei ani, haideţi un an jumătate până este trimis în judecată şi doi, trei ani cu toate fazele procesuale pentru a avea o hotărâre definitivă. Adunaţi aceste perioade şi veţi vedea că sunt cel puţin 3 ani, 4 ani. Domnul preşedinte nu mai candidează, nici măcar un subiect bun pentru presă nu mai este. În plus, un astfel de demers, sunt convins, ar atrage atenţia şi mai mult asupra mea. Şi nu vreau, nu am vrut în nici un moment să izbucnească tot acest scandal.


● Jurnalul Naţional: Ar putea fi un alt motiv şi că martorii la incident nu vor să depună mărturie?
● Dan Chitic: Să zicem că-i determin să depună mărturie, mă pun în genunchi în faţa lor şi le spun: "Domnule nu se poate altcumva!"


● Jurnalul Naţional: Câţi martori au fost atunci la incident în afară de soţia dvs. şi patronul restaurantului?
● Dan Chitic: Patronul a fost cu siguranţă şi încă două persoane, şi una mi-a spus foarte clar şi mi-a spus şi despre cealaltă: "Sub nici o formă. Suntem oameni simpli, nu dorim să avem probleme".


● Jurnalul Naţional: Deci patru oameni au văzut incidentul?
● Dan Chitic: Cel puţin. Probabil că şi din bloc de acolo de la Cireşica. Sunt o grămadă de camere. De obicei când e un scandal, ceva, e imposibil să nu iasă cineva măcar să arunce un ochi. Dar cine doreşte acum să mi se alăture public deschis cunoscându-i numele?


● Jurnalul Naţional: Nu vă e teamă că aţi putea fi judecat că daţi semne de laşitate dacă nu mergeţi mai departe?
● Dan Chitic: De pragmatism, nu de laşitate. Cred că faptul că mi-am exprimat un punct de vedere e în regulă şi nu văd finalitatea unui alt demers.


● Jurnalul Naţional: Dacă viaţa v-ar aduce din nou într-o situaţie similară ce-aţi face? I-aţi mai face preşedintelui asemenea reproşuri?
● Dan Chitic: Cred că un răspuns foarte corect la această întrebare l-aş putea da peste câteva luni sau chiar ani. Pentru moment am avut parte de două zile obositoare, o discuţie puţin mai aprinsă cu preşedintele. Dacă totul ar rămâne aici, da, aş mai face o dată.


● Jurnalul Naţional: Până când trebuie să depuneţi plângerea, care e termenul?
● Dan Chitic: 60 de zile. Dar care e finalitatea? Art. 180 Cod Penal, dacă preşedintele în pofida imunităţii sale ar fi găsit vinovat, prevede că pentru această faptă pedeapsa este închisoare de la 1 la 3 luni sau amendă. În orice alt caz soluţia ar fi amenda sau NUP. În orice alt caz. Cineva spune că în România este liber la bătaie. Da. Şi asta nu doar în relaţiile preşedintelui cu terţii. Situaţia, clar şi pragmatic, spune că nu există finalitate. Dacă nu apărea comunicatul Administraţiei Prezidenţiale, n-aş fi apărut în nici un moment.


● Jurnalul Naţional: Deci ceea ce v-a determinat să ieşiţi în presă a fost reacţia Administraţiei Prezidenţiale.
● Dan Chitic: Da. Pentru că în aceea dimineaţă a apărut numele Dan Chitic într-un articol într-un ziar care a creat mai multe sau mai puţine valuri. În schimb, în momentul în care Administraţia Prezidenţială a venit, confirmat unui incident şi mai mult am fost numit cetăţean cu comportament agresiv care a adresat injuriii preşedintelui. Dacă juxtapunem Dan Chitic cu un cetăţean care a creat injurii se formează o imagine. Unu la mână: comunicatul înseamnă că eram o persoană pentru care a meritat ca un consilier de la Preşedinţie să pună pana pe hârtie, şi doi, înseamnă că şi imaginea publică, măcar printre cunoscuţi, ar fi fost deteriorată: uite, domne, un dement, un beţiv care a mers şi ia uite ce s-a întâmplat. Singurul motiv pentru care am ieşit în presă este comunicatul Administraţiei Prezidenţiale care confirma şi dădea greutate celor spuse în jurnale. Apoi acest comunicat îmi confirma faptul că numele meu este cunoscut la Administraţia Prezidenţială. Dacă cineva are vreodată o stare mai accentuată de nervozitate şi pune mâna pe un document din Cancelarie şi vede numele meu acolo nu e bine. Dacă rămâneam anonim, efectele acestei posibile potenţiale furii ar fi fost necunoscute şi nu aş mai fi putut peste 3-5 luni să spun: uite, domnule, ce mi se întâmplă de un an de zile încoace. De ce? Pentru că acum un an am zis ceva. Concluzie: toată această atmosferă a fost creată printr-un gest care cred că nu a fost foarte bine cântărit în cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Lucrurile trebuiau lăsate sub tăcere, aşa cum toată lumea voia să lase sub tăcere acest lucru. Mai puţin jurnaliştii... Eu nu aş fi ieşit în presă. Nu aş fi dezminţit cele scrise în ziar, dar nu aş fi ieşit mai mult de atât. Dacă mi-aţi fi dat un telefon, aş fi spus: da, sunt în parte adevărate. Dar asta nu ar fi creat scandalul din ziua de azi. Scandal pe care, încă o dată, nu l-am dorit.