x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Cu un test mai aproape de Lună

Cu un test mai aproape de Lună

de Alexandru Radescu    |    05 Oct 2010   •   00:00
Cu un test mai aproape de Lună

De la un film care ne-a colorat copilăria în anii '80, "racheta albă" a ajuns subiect de primă pagină în septembrie 2004. Racheta "Demonstrator 2B", proiectul celor de la ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică) înscris în competiţia mondială Ansari X-Prize, îşi lua zborul, după o serie de peripeţii, de pe poligonul militar Capul Midia.

Demonstrator 2B a atins atunci o altitudine de peste 1.000 metri. În prezent, echipa ARCA este înscrisă în concursul "Google Lunar X Prize", care are ca scop trimiterea pe Lună a unui dispozitiv care să transmită date pe Pământ (email, imagini HD). După o serie de teste nereuşite, la Marea Neagră, în perioada noiembrie 2009-august 2010, noua rachetă Helen 2 (foto casetă) şi-a luat zborul vineri, 1 octombrie. Realizată din fonduri private, Helen 2 este un sistem suborbital format dintr-un balon cu heliu ce transportă un vehicul rachetă în două trepte şi sarcina utilă "European Lunar Lander". Sarcina utilă este o capsulă presurizată ce transportă avionică: accelerometre, camere video, sisteme de urmărire prin satelit etc.

Reuşita de la sfârşitul săptămânii trecute înseamnă practic realizarea primului zbor din cadrul competiţiei Google Lunar X Prize, celelalte echipe înscrise (au rămas 22, două retrăgându-se) neajungând până acum în acest stadiu, după cum declara ieri Dumitru Popescu (34 ani), preşedintele ARCA. De asemenea, reuşita "Helen 2" înseamnă şi cea mai mare altitudine atinsă de un obiect zburător proiectat şi realizat integral în România precum şi lansarea unei rachete spaţiale complet ecologice, motorul funcţionând exclusiv cu apă oxigenată. "Helen 2" este doar modelul de teste, racheta oficială, "Haas" (16 m, 26 tone), este încă în dezvoltare la cartierul general ARCA, din Vâlcea. Premiul iniţial "Lunar X-Prize" a fost stabilit la 30 de milioane de dolari, acesta urmând să fie dublat prin atragerea unor noi sponsori în competiţie, a mai arătat ieri preşedintele ARCA. De asemenea, data-limită a concursului va fi prelungită, renunţându-se la varianta 2012. Următoarele teste ale echipei ARCA vor avea loc anul următor.


Oră cu oră
La data de 1 octombrie, ora 7:00, nava militară NSSL 281 Constanţa, însoţită de ambarcaţiunile rapide Fulgerul şi Bombard, s-au îndreptat spre o zonă de siguranţă din largul Mării Negre (20 km de coastă). La bordul navelor era îmbarcată echipa ARCA împreună cu racheta "Helen 2" şi balonul purtător. Începând cu ora 15:00 s-au activat echipamentele electronice ale rachetei, capsulei rachetei şi capsulei balonului. Din acel moment, Centrul de Control al Zborului de la bordul navei, precum şi Centrele de Control aparţinând ROMATSA au început să recepţioneze date de telemetrie radio şi satelit. La ora 15:30, racheta a fost alimentată cu combustibil şi a fost coborâtă pe suprafaţa mării, s-a început umflarea balonului purtător, iar în jur de ora 17:00, ansamblul balon-rachetă a decolat. Ascensiunea balonului a durat 40 de minute până la altitudinea de aproximativ 14.000 m. Viteza maximă a balonului a fost de 120 km/h. Datele transmise la centrele de dirijare au confirmat traiectoria zborului, cu o eroare de 800 m faţă centrul zonei de siguranţă. La altitudinea de 14.000 m, de la bordul navei s-a comandat pornirea motorului rachetă, care a funcţionat timp de 30 de secunde, plasând racheta până la altitudinea de aproximativ 40 km. Navele militare s-au deplasat să recupereze capsula, dar nu au reuşit identificarea acesteia.

×
Subiecte în articol: IT