x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ozzy Osbourne, esenţa rockului

Ozzy Osbourne, esenţa rockului

de Alex Revenco    |    04 Oct 2010   •   00:00
Ozzy Osbourne, esenţa rockului
Sursa foto: Mihai Anghel/ROCKSTAGE

Sâmbătă seara, în Bucureşti s-a consumat unul dintre cele mai "fierbinţi" concerte rock desfăşurate vreodată în România. La aproape 62 de ani, Ozzy Osbourne ne-a încântat prin simplitate, naturaleţe şi o atitudine deosebit de caldă în timp ce formaţia sa (prezentată cu mândrie "my band, it's my band") a "prestat" ireproşabil şi a sunat impecabil. Demult n-am mai auzit un sunet "de nota 10" într-un concert în aer liber.



Despre Ozzy ce se poate spune? Că vocea nu l-a părăsit deloc şi ne-a delectat cu binecunoscute titluri din cariera solistică, dar şi patru hituri Black Sabbath. A ţopăit tot timpul (în stilul caracteristic), a lăudat şi alintat publicul, a (şi s-a) udat cu spumă, şi-a băgat capul în câteva găleţi cu apă după care le-a aruncat în public, a luat un steag al României şi l-a purtat jumătate din spectacol în jurul gâtului.

Dar iată lista pieselor cântate la Bucureşti: Bark at the Moon, Let Me Hear You Scream, Mr. Crowley,
I Don't Know, Fairies Wear Boots (Black Sabbath), Suicide Solution, Road to Nowhere, War Pigs (Black Sabbath), Shot in the Dark, Instrumental - solo chitară şI tobe, Iron Man (Black Sabbath), Killer of Giants, I Don't Want to Change the World, Crazy Train, Mama, I'm Coming Home, Paranoid (Black Sabbath). Dacă basistul Rob "Blasko" Nicholson şi "clăparul"/ chitaristul Adam Wakeman (care cântă la keyboards şi în Black Sabbath!) sunt mai vechi în formaţia lui Ozzy, anul trecut a adus şi doi componenţi noi. Este vorba despre chitaristul Gus G. care a cântat în trupele Firewind, Dream Evil, Mystic Prophecy, Nightrage şi extraordinarul toboşar Tommy Clufetos care a făcut parte din formaţiile lui Rob Zombie şi Alice Cooper.

Cei doi au fost în centrul atenţiei la jumătatea spectacolului când şi-au demonstrat abilităţile într-o piesă instrumentală, unde fiecare a "executat câte un solo de instrument". Dacă Gus a încercat să demonstreze că nu e mai prejos decât iluştrii săi predecesori (Zakk Wylde, Jake E. Lee, Randy Rhoads), Tommy ne-a impresionat prin atitudinea sa pe toată durata concertului şi cu un solo de tobe pe cât de elegant, pe atât de plin de forţă.

Ar mai trebui menţionat şi un alt aspect legat de Ozzy, supranumit "Prinţul întunericului" şi acuzat (pe vremuri) că ar fi fost satanist. Sâmbătă seara, el a binecuvântat de mai multe ori publicul (God Bless You) decât a folosit You're Number One sau I Fucking Love You All.

×
Subiecte în articol: muzica