Solistul trupei Babyshambles a fost arestat din nou de poliţia britanică, de această dată muzicianul fiind suspectat că a oferit droguri unor persoane. Pete Doherty a fost anchetat, împreună cu alte patru persoane, şi a fost eliberat pe cauţiune, urmând să aibă o nouă audiere în aprilie.
Doi bărbaţi, în vârstă de 41 de ani, respectiv 28 de ani, au fost arestaţi în acelaşi timp, fiind şi ei suspectaţi de trafic cu stupefiante. Bărbatul în vârstă de 41 de ani şi o femeie în vârstă de 53 de ani au fost anchetaţi şi acuzaţi că au încercat să influenţeze cursul anchetei.
Poliţia a deschis această anchetă în urma decesului lui Robin Whitehead, un cineast care realiza un documentar despre Doherty, informează nme.com, citat de Mediafax.
Whitehead, care obişnuia să îşi spună Robyn, a fost descoperit mort într-un apartament din Londra, pe 24 ianuarie, în urma unei supradoze de droguri. La momentul producerii tragediei, poliţia declarase că nu consideră acest deces drept o crimă.
Cineastul lucra la un documentar intitulat "The Road To Albion", despre fosta trupă a lui Pete Doherty, The Libertines, producţia fiind aproape finalizată în momentul decesului acestuia.
Pete Doherty a devenit cunoscut graţie relaţiei sale cu top modelul britanic Kate Moss. Doherty şi Moss s-au cunoscut în 2005, la petrecerea organizată cu ocazia zilei de naştere a top modelului, iar relaţia lor a fost una foarte tumultuoasă, marcată de împăcări şi despărţiri violente. Pete Doherty a fost părăsit de Kate Moss la începutul verii anului 2007, după ce ea a aflat că solistul trupei Babyshambles o înşală.
Citește pe Antena3.ro