x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Sir Tom Jones aniversează 70 de ani!

Sir Tom Jones aniversează 70 de ani!

de Corina Andriuta    |    07 Iun 2010   •   00:00

Locuitorii din Ţara Galilor, de toate profesiile şi vârstele, au înregistrat o dedicaţie pentru Sir Tim Jones. Celebrul artist aniversează astăzi vârsta de 70 de ani.

Galezii i-au înmânat cântăreţului în calitate de cadou , o versiune a cântecului "Delilah", scrie The Daily Telegraph. La înregistrarea acestei versiunii a cântecului interpretat de  Sir Tom Jones au participat elevii, măcelarii, pompierii, salvamarii, mecanicii auto şi mulţi, mulţi alţii . Premiera cântecului "Delilah" se va produce pe BBC One Wales.

  Versiunea originală a cântecului "Delilah" a fost înregistrată în 1968 .Piesa devenit un hit şi a condus mai multe topuri europene.

Tom Jones s-a născut în Ţara Galilor la data de 7 iunie 1940. El  şi-a început prestigioasa carieră  în 1960. La sfârsitul lunii iulie 2010 Tom Jones va lansa un nou album, “Praise and Blame”.

×
Subiecte în articol: muzica