Aproape 8.000 de persoane cu venituri reduse şi persoane cu handicap din Sectorul 1 primesc gratuit produse alimentare de la Uniunea Eeuropeană prin Programul PEAD 2010. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 a început distribuirea acestor produse din punctul special amenajat în acest scop la sediul său din Bulevardul Mareşal Averescu nr. 17.
În Sectorul 1 beneficiază de acest program 7.662 de persoane. Produsele oferite o dată pe an de Uniunea Europeană prin Programul PEAD 2010 persoanelor defavorizate sunt: făină, mălai, zahăr, paste făinoase, biscuiţi şi lapte praf.
Pentru a le putea ridica, beneficiarii trebuie să se prezinte la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, din Bulevardul Mareşal Averescu nr. 17, clădirea G, de luni până vineri, între orele 10:00 şi 14:00, cu actul de identitate în original.