Liderii cercetătorilor din România, sprijiniţi de sindicaliştii belgieni, vor picheta miercuri sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, iar săptămâna viitoare vor organiza un miting în Capitală. Nemulţumirile lor sunt legate de subfinanţarea domeniului şi de desfiinţarea institutelor de cercetare. La Bruxelles va merge o delegaţie formată din zece lideri, care va înmâna un memoriu Comisarului European pentru cercetare, inovare şi ştiinţă Máire Geoghegan-Quinn.
"Din bugetul de stat se alocă fonduri pentru acţiuni finanţate pe bază de programe, precum şi pentru celelalte cheltuieli, stabilite în condiţiile legii de minimum 0,8% din PIB, asigurându-se în perioada următoare o creştere a acestora în concordanţă cu tendinţele înregistrate în ţările din Uniunea Europeană. Acest articol din legea cercetării a fost modificat, astfel că se va asigura anual o creştere a alocaţiilor bugetare, ca în 2010 să se atingă nivelul de 1% din PIB, dar cercetarea nu a primit aceşti bani, mai mult, prin rectificarea bugetară de la acest domeniu s-a luat 10", a declarat Radu Minea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare (FSLCPR). Sindicaliştii spun că cei din conducerea institutelor fac presiuni asupra liderilor de sindicat, în timp ce mulţi cercetători nu şi-au luat salariul de câteva luni.
Cercetătorii cer rectificarea bugetară şi aducerea bugetului pentru cercetare ştiinţifică la 1% din PIB, stoparea desfiinţării unităţilor de cercetare ştiinţifică, prin comasarea ilegală a institutelor şi prin absorbţia unităţilor de cercetare de către universităţi sau desfiinţarea lor ca persoană juridică, prin neplata drepturilor salariale în unele cazuri de peste şase luni.
Sindicaliştii spun că proiectul legii educaţiei dezavantajează cercetarea românească, pentru că toţi banii vor fi dirijaţi de universităţi, nu de institute, iar cercetarea ar trebui să fie un domeniu separat.