E gata! Dicţionarul – tezaur al limbii române

Aula Academiei Române a fost neîncăpătoare, ieri, cu prilejul publicării ultimului volum (37) din "Dicţionarul - tezaur al limbii române". Drumul lung al săvârşirii acestui "sfânt depozit lingvistic" cuprinde 37 de volume, ceea ce înseamnă 17.885 de pagini şi 170.000 de cuvinte şi variante.

Au fost prezenţi membri ai Academiei Române, lingvişti, oameni de ştiinţă şi politicieni, printre personalităţile aflate la eveniment numărându-se doi foşti preşedinţi români, Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, Petre Roman, Răzvan Theodorescu, Constantin Bălăceanu Stolnici. Din cauza buclucaşului nor de cenuşă care a creat în ultimele zile un adevărat haos în traficul aerian nu a putut fi prezent chiar preşedintele Academiei, Ionel Haiduc, acesta neaflându-se în ţară.

Au vorbit, în schimb, despre acest "tezaur al limbii române" vicepreşedintele Academiei, Marius Sala; preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură, Eugen Simion; Dr. Monica Busuioc din partea Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" din Bucureşti, Dr. Elena Comşulea - Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară "Sextil Puşcariu" din Cluj Napoca şi Dr. Gabriela Hagea, din partea Institutului de Filologie Română "Al. Philippide", Iaşi.

Cum a spus şi Eugen Simion, termenul de ultim volum al acestei opere lexicografice monumentale, care a fost începută acum mai bine de un veac, este impropriu. Pentru că, "un dicţionar poate avea toate calităţile din lume, mai puţin două. Nu pune niciodată un punct definitiv - nu are un sfârşit - , şi nu este, nicidecum, desăvârşit, complet, ireproşabil, etern".

AVENTURĂ LINGVISTICĂ
"O asemenea lucrare echivalează cu o «Catedrală a Neamului» în materie de lingvistică, deşi, în esenţă, aş putea spune că nu este vorba doar de lingvistică, ci şi de patrimoniul spiritual în sensul cel mai larg şi mai adânc", se referea acum câţiva ani regretatul George Pruteanu, la acest dicţionar cum puţine popoare au, explicând, la acea vreme, când lucrarea încă nu era terminată, de ce dicţionarul este cunoscut şi sub denumirea de "Dicţionarul Academiei".

"Iniţierea lui a fost un ţel pe care şi l-a propus chiar de la înfiinţarea ei, în secolul trecut, Societatea Academică Română, transformată apoi în Academia Română. Prima tentativă a fost cea realizată la 1873 şi 1876 de Laurian şi Massim, din păcate, însă, o tentativă nereuşită. După acest eşec, Academia l-a însărcinat pe Bogdan Petriceicu Haşdeu să preia înfăptuirea acestei opere. Haşdeu a depus o râvnă colosală, dar, din cauză că şi-a conceput lucrarea la proporţii mult prea vaste pentru o viaţă de om, nu a putut realiza decât primele litere: A şi o parte din B".

Cel care a preluat conducerea proiectului (în 1898) a fost Al. Philippide, însă pentru o perioadă foarte scurtă de timp. De la 1 ianuarie 1906 sarcina i-a fost încredinţată lui Sextil Puşcariu, cel care, după cum scria Pruteanu, a reuşit să găsească drumul cel bun. Prin urmare, primul volum a apărut în 1913 (literele A şi B), următorul în 1934 (cuprinzând literele de la F la I), în 1937, litera J şi o parte din L, iar în 1940 volumul cu litera C.

În 1949 s-a publicat volumul cu literele D şi L, după care... "urmează o împotmolire de vreo 16 ani, de fapt, o perioadă de muncă nevăzută, sub conducerea academicienilor Iorgu Iordan şi Ion Coteanu, la o nouă serie (care o ducea mai departe pe cea veche), şi din care au apărut, din 1965, literele M, N, O, P, R, S, Ş, T şi Ţ". Peste 200 de lingvişti şi-au adus contribuţia la realizarea dicţionarelor.