Peste 8.000 de angajaţi din educaţie vor ieşi astăzi să-şi strige nemulţumirile în stradă. Profesorii afiliaţi la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ vor organiza un miting în Piaţa Victoriei, iar alte două sindicate din Educaţie vor merge în faţa Palatului Cotroceni.
Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămâns (FSLI) vor organiza marţi un miting de protest, în Piaţa Victoriei, sub sloganul "Salvaţi şcoala românească". Mitingul va avea loc între orele 11.00 şi 12.30 în Paţa Victoriei, după care sindicaliştii vor mărşălui pe Calea Victoriei până la Ministerul Muncii şi cel al Educaţiei, unde vor depune memorii cu revendicările şi solicitările lor.
Liderul FSLI, Aurel Cornea a spus că se aşteaptă ca la această acţiune să participe între 8.000 şi 10.000 de profesori din toate judeţele ţării, cerându-le părinţilor şi elevilor să vină şi ei la acţiunile de protest.
În conformitate cu graficul desfăşurării protestelor, Poliţia Rutieră a decis să restricţioneze traficul rutier astfel:
* între orele 09.30 – 14.00 va fi restricţionată circulaţia rutieră pe breteaua de legătură dintre Str. Paris şi Şos. Kiseleff;
* pe Şos. Kiseleff, între Str. Arh. Ion Mincu şi P-ţa Victoriei, progresiv, câte o bandă de circulaţie, începând cu ora 10.30, în funcţie de numărul de participanţi;
* între orele 12.30 -15.00, pe traseul P-ţa Victoriei – Calea Victoriei – P-ţa George Enescu – Str. Dem I. Dobrescu şi străzile care acced la traseu;
* între orele 11.30 – 15.00, pe arterele de circulaţie destinate parcării mijloacelor de transport, în zona Pieţei George Enescu, gradual, după cum urmează: Str. C.A. Rosetti (între Cal. Victoriei şi Bd. Magheru), Str. Ştirbei Vodă (între Str. Luterană şi Cal. Victoriei), Cal. Victoriei, banda I de circulaţie(între Aleea Kretzulescu şi Calea Griviţei);
* între orele 12.30 – 15.00, pe traseul de deplasare al delegaţiei din Calea Victoriei către Ministerul Educaţiei prin Str. George Enescu şi Str. General Berthelot.
Rutele ocolitoare recomandate de reprezentanţii Poliţiei rutiere sunt:
* P-ţa. Presei Libere – P-ţa. Arcului de Triumf – Bd. Mareşal Al. Averescu – Str. Turda – Podul Grant – Calea Giuleşti – Pod Grozăveşti – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii;
* P-ţa. Presei Libere – P-ţa. Arcului de Triumf – Bd. Mareşal Prezan – P-ţa. Charles de Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Str. George Enescu – Bd. Gh. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. I.C. Brătianu – P-ţa Unirii
Tot astăzi, va avea loc în Capitală un miting de protest, cu restricţionarea circulaţiei rutiere, între orele 11.00 – 15.00 pe Bd. Geniului, între Şos. Cotroceni si Str. Răzoare precum şi pe Şos. Panduri, între Str. Dr. Bagdasar şi Bd. Geniului.
Pentru evitarea aglomeraţiei, poliţiştii recomandă şoferilor ca rută ocolitoare:
* dinspre/către Şos. Grozăveşti prin Bd. Iuliu Maniu – Bd. Vasile Milea – Bd. Timişoara – Str. Răzoare
Citește pe Antena3.ro