x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator S-au întors "francejii" în Micul Paris

S-au întors "francejii" în Micul Paris

de Carmen Plesa    |    Cristinel C. Popa    |    20 Aug 2010   •   00:00

61 de romi au venit de bună voie în România





S-au anunţat 79 dornici să se întoarcă în ţară, dar se pare că doar 61 dintre ei s-au şi îndurat să se urce în avionul care i-a adus de la Lyon în România. Romii care au aterizat ieri pe Aeroportul Băneasa au ales să revină de bună voie în România şi li s-a asigurat transportul, plus câte 300 de euro pentru fiecare adult şi 100 de euro de copil.

 "Dacă găsim aici de muncă... merge. Dacă nu merge, ne întoar­cem", a declarat Cutis Istvan, unul dintre repatriaţi, fără să aibă idee că autorităţile franceze l-au plătit tocmai ca să nu se mai întoarcă. Istvan, soţia şi cei doi copii au locuit la Grenoble, într-o tabără care a fost evacuată de Poliţia franceză. Pentru că, au explicat romii, preşedintele Nicolas Sarkozy nu-i mai vrea. În urmă cu două săptămâni au semnat să se întoarcă în România, iar astăzi au fost puşi la avion.

"S-au speriat de noi şi nu am putut discuta prea mult cu ei. Nu înţelegeau care e diferenţa dintre noi şi jurnalişti, chiar dacă le-am vorbit în romani", a declarat Magda Matache, director al organizaţiei Romani Criss, care a venit la aeroport pentru a se asigura că repatrierea s-a făcut corect.  Re­pre­zentanta Romani Criss s-a plâns că autorităţile române nu au oferit prea multă asistenţă pentru grupul repatriat din Franţa şi că aceia care au venit de la Ministerul Muncii şi de la Agen­ţia Naţională pentru Romi au plecat destul de repede de la aeroport.

Intrarea romilor în ţară s-a făcut fără nici un fel de incidente, au anunţat reprezentanţii Poliţiei de fron­tieră. Romii au ajuns însă la Bucureşti cu mult înainte de ora la care erau planificaţi. La frontieră nu au fost nici un fel de probleme, toţi cei 61 de romi au avut acte în regulă, iar procedura de intrare în ţară n-a durat mai mult de un sfert de oră, pentru întregul grup. Rămâne de văzut însă şi cât vor rămâne în ţară şi, dacă vor pleca, pe ce drum al Europei o vor lua. "O să vedem. Am încercat şi în Franţa, o să încercăm şi-n alte părţi", a concluzionat Cutis Istvan, la în­toarcere în România, după patru luni petrecute în taberele din Hexagon.

"Înţelegem problemele pe care le creează taberele de romi în jurul oraşelor franceze, dar susţinem dreptul oricărui cetăţean de a circula liber în UE şi vom colabora cu Franţa pentru găsirea unor soluţii convenabile ambelor state şi cetăţenilor", a de­clarat ieri, la Iaşi, preşedintele Traian Băsescu, referitor la problema romilor români aflaţi în tabere din Franţa. El a adăugat că există şi o responsabilitate a României, amin­tind că probleme de acelaşi gen au fost în trecut cu Italia şi au fost rezolvate după ce un număr suficient de poliţişti români au fost detaşaţi în această ţară.

×
Subiecte în articol: observator