x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator The Economist: România, cum sa NU conduci o ţară

The Economist: România, cum sa NU conduci o ţară

23 Oct 2010   •   00:00
The Economist: România, cum sa NU conduci o ţară

Un articol postat pe blogul site-ului The Economist, Eastern approaches, denunţă procesul politic "disfuncţional" şi legile redactate în grabă din România. "Pare o glumă de 1 Aprilie", scrie comentatorul săptămânalului britanic, referindu-se la votul din greşeală al parlamentarilor români.

Votul "eronat" al parlamentarilor PDL este un exemplu al politicii "disfuncţionale din România, unde legile par adeseori concepute cu câteva minute înaintea votului parlamentar şi unde se ţine prea puţin cont de strategia pe termen lung sau de impactul financiar, comentează pe blog The Economist.

Pare o glumă de 1 Aprilie, începe comentariul publicat pe blogul "Eastern approaches" şi intitulat "Cum nu se conduce o ţară", adăugând că parlamentarii din cadrul partidului de guvernământ (PDL), inclusiv miniştrii, au votat pentru scăderea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 500 de euro (2.000 de lei), după ce Guvernul a mărit TVA cu doar câteva luni înainte, în cadrul unui acord cu FMI.

"Dar această ultimă gafă se încadrează în tradiţia obositoare de proces politic disfuncţional în România, unde legile par adeseori schiţate cu câteva minute înaintea votului parlamentar, ţinându-se prea puţin cont de strategia pe termen lung sau de impactul financiar", comentează The Economist.

O evaluare a structurii guvernamentale din România, realizată de Banca Mondială vorbeşte despre o "prevalenţă a luării de decizii ad-hoc" şi critică "folosirea frecventă" a ordonanţelor de urgenţă care ignoră legile aprobate de Parlament. În pofida planurilor anunţate, în urmă cu cinci ani, de a măsura rezultatele în loc de planuri, nu s-a făcut nimic. De asemenea, acesta denunţă absenţa ierarhizării politicilor şi faptul că "legile sunt aprobate de obicei fără finanţare adecvată".

Cu o economie încă recesiune şi un al doilea împrumut de la FMI negociat la Bucureşti, această ultimă gafă alimentează apelurile la demisia Guvernului, pe fondul moţiunii de cenzură ce urmează să fie supusă votului Parlamentului miercuri, conchide publicaţia.

Greşeala colectivă din Parlamentul României a apărut într-o serie de publicaţii străine. Un articol publicat de AP, cu titlul "Taxe micşorate din greşeală", a fost preluat de mai multe site-uri internaţionale. MSNBC.com, CBS News, Les Echos, Le Courrier des Balkans sunt doar câteva dintre titlurile presei străine care au taxat votul din Parlamentul României.

De altfel, în ultimul an, România şi-a tot făcut apariţia inedită în presa străină. De la pantofii cu toc donaţi de Elena Udrea sinistraţilor şi ironiile abătute asupra frunzei plagiate din logo-ul turistic, la scandalul imigranţilor şi declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care au aprins indignarea tabloidelor britanice, dar şi a publicaţiilor franceze.

Articolul poate fi citit integral, AICI

×
Subiecte în articol: observator