x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Videanu şi Berceanu îşi trimit angajaţii să înfrunte criza în China

Videanu şi Berceanu îşi trimit angajaţii să înfrunte criza în China

de Gabriela Mladin    |    10 Iun 2010   •   00:00
Videanu şi Berceanu îşi trimit angajaţii să înfrunte criza în China
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Mai mulţi angajaţi ai Ministerelor Economiei şi Transporturilor înfruntă, în aceste zile, criza financiară în China. Delegaţia format din peste 20 de persoane participă la un simpozion pe probleme economice, iar costruile deplasări au fost suportate financiar de Ministerul Economiei. Valoarea exactă rămâne secretă.



Şapte zile petrec funcţionarii din ministerele conduce de Adriean Videanu şi Radu Berceanu în Beijing, Shanghai şi Hong Kong, ei urmând să se întoarcă în ţară la începutul săptămânii viitoare. "În perioada 5-16 iunie 2010, secretarul de stat pentru comerţ exterior din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Maria Pârcălăbescu, conduce o delegaţie oficială aflată într-o vizită la Beijing şi Shanghai, RP Chineză şi la Hong Kong. Delegaţia română, din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi ai EXIMBANK România, este însoţită de o misiune economică organizată de Ministerul Economiei, Centrul Român de Promovare a Comerţului şi Investiţiilor Străine şi UGIR 1903 care are în componenţă 20 de firme din domeniul energetic, industrial, metalurgic şi alimentar", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei.

Tot din comunicatul de presă aflăm că delegaţia română se poate distra la spectacolele de folclor şi balet care au loc în aceste zile în China: "În acelaşi spaţiu, România participă, în perioada 1 mai-31 octombrie 2010 la Expoziţia Mondială organizată la Shanghai, sub genericul "Un oraş mai bun, o viaţă mai bună", manifestările care vor cuprinde printre altele şi spectacole de balet, folclor şi dans contemporan putând fi vizionate şi de românii din delegaţia Ministerului Economiei".

Cine plăteşte?
Toate bune şi frumoase, însă cine suportă financiar această deplasare? Din delegaţia numeroasă aflată în China face parte şi directorul de Resurse Umane din cadrul Complexului Energetic Turceni, Corneliu Gârjoabă. "Deplasarea a fost suportată de Ministerul Economiei, nu de Complexul Energetic Turceni. Iniţial, Corneliu Gârjoabă trebuia să plece în China în luna aprilie a acestui an, însă după ce presa a scris despre această deplasare, ministrul Adriean Videanu a anulat deplasarea. Atunci, costurile erau suportate de Complex, acum domnul Gârjoabă face parte din delegaţia Ministerului Economiei, iar deplsarea e suportată financiar de Minister", a explicat directorul general al Complexului Energetic Turceni, Octavian Graure.

Aşadar în martie directorului din Complexul Energetic Turceni căruia îi fusese anulată deplasarea de Videanu din motive de criză economică, dar care face parte acum din deplagaţia ministerului Economiei, i-a fost alocată pentru deplsarea în China suma de 45 de mii de euro. Defalcat sumele erau acestea: 1700 de euro, pe avion dus- întors, 700 de euro cazarea, 7 zile şi 1000 de euro pentru participarea la curs. Toate aceste costuri erau doar pentru o persoană.
Am căutat să aflăm o sumă exactă a acestei deplasări şi numărul funcţionarilor care se află în aceste zile în China, de la Ministerul Economiei, cel care a organizat plecarea. Purtătorul de cuvânt, Cerasela Pătrăşcanu nu a putut oferi aceste informaţii. Ea a confirmat, totuşi, că deplasarea se face pe banii Ministerului Economiei. "Când voi avea toate informaţiile de la Direcţia de protocol, le voi comunica", a declarat Pătrăşcanu.

Videanu joacă" alba-neagra"
Trebuie reamintit că ministrul Economiei, Adriean Videanu, a luat decizia ca începând cu 31 martie anul acesta să nu mai aibă loc deplasări în străinătate ale angajaţilor din companiile aflate în subordinea Ministerului. Măsura a fost luată pentru atenuarea efectelor crizei economice. Într-un alt comunicat se precizează: "Ministrul Adriean Videanu a luat decizia ca, începând cu data de 31 martie 2010, deplasările în străinătate ale tuturor salariaţilor companiilor aflate în portofoliul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri să primească acordul de principiu al secretarului de stat, coordonator al domeniului vizat, înainte de a fi aprobate de Consiliul de Administraţie. Deplasarea în China a reprezentanţilor CE Turceni, la care aţi făcut referire, a fost anulată, având în vedere măsurile care s-au luat în această companie pentru atenuarea efectelor crizei economico-financiare".

La două luni de la luarea acestei decizii, Ministerul Economiei organizează o deplasare în China pentru participarea la un simpozion pe probleme economice. Din delegaţie fac parte angajaţi din inisterele Transportului şi Economiei, dar şi din companiile la care Ministerul Economiei este acţionar majoritar. Iar din delegaţie face parte şi directorul căruia în martie Videanu îi anulase deplasarea în China.

×
Subiecte în articol: observator