Zilele acestea, Muzeul Ţăranului Român găzduieşte o expoziţie de icoane realizate de meşteri iconari din întreaga ţară. Dintotdeauna icoanele au fost aşezate în anumite locuri din casă, către răsărit, astfel încât să se creeze un spaţiu sacru, un centru încărcat de har într-o lume mai mult sau mai puţin profană. Există icoane sculptate în lemn sau chiar în scoarţă de copac, icoane pe sticlă sau pictate pe pietre. Pot fi icoane de verandă, aşezate în pridvorul casei, pe stâlpii aflaţi către est, protejând intrarea în casă, sau şi mai puţin cunoscutele icoane de vatră. Acestea din urmă se aşezau pe vatră sau în imediata ei apropiere, având rolul de a sfinţi bucatele şi pe cei care se aşază în jurul mesei la vreme obişnuită sau de sărbătoare. De asemenea, în tradiţia populară spiritele rele îşi făceau loc în casă prin vatră, aşa că nu întâmplător aceste icoane îi reprezintă adeseori pe Sfântul Gheorghe sau pe Maica Domnului, drept protectori. Aceste icoane erau lucrate de crucerii satului, meşteri populari care îşi transmiteau meşteşugul din generaţie în generaţie. Mai întâi se alegea un lemn de esenţă tare, de regulă fag sau stejar, apoi se scrijeleau cu dalta chipurile sfinţilor. Multe dintre astfel de icoane de vatră nu se mai găsesc în satele româneşti.