x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Trebuie discutat cu UDMR şi cu minorităţile pentru o formulă alternativă de guvernare

Antonescu: Trebuie discutat cu UDMR şi cu minorităţile pentru o formulă alternativă de guvernare

18 Oct 2010   •   00:00
Antonescu: Trebuie discutat cu UDMR şi cu minorităţile pentru o formulă alternativă de guvernare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că textul moţiunii de cenzură e aproape finalizat, dar pentru susţinerea acesteia şi pentru realizarea unei formule alternative de guvernare sunt necesare discuţii cu UDMR şi cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale.



"Textul moţiunii de cenzură 'Moţiunea României majoritare' a fost convenit în cea mai mare parte, aproape integral. Există deci un text care astăzi (luni - n.r.) va fi, în câteva detalii, finalizat la întâlnirea pe care în scurtă vreme o avem cu PSD şi cu PC. În condiţiile în care avem şi numărul de semnături necesare, suntem convinşi că azi vom depune această moţiune de cenzură. Rămâne ca Birourile reunite al celor două camere să stabilească data citirii şi apoi data dezbaterii acestei moţiuni de cenzură, una cu o încărcătură şi o miză politică neobişnuit de mare", a afirmat Antonescu, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al partidului.

Întrebat dacă opoziţia va negocia şi cu UDMR susţinerea moţiunii de cenzură, liderul liberal a spus că discuţiile cu Uniunea sunt necesare.

"Cred că trebuie discutat şi cu UDMR, şi cu grupul minorităţilor naţionale. Nu e vorba aici de un târg, noi nu abordăm această chestiune în maniera în care au abordat-o Traian Băsescu şi Guvernul lui Emil Boc şi Elena Udrea. E vorba de a discuta cu cei din UDMR şi cu minorităţile, cu oricine face parte din arcul guvernamental, despre ce se întâmplă cu clasa politică, ce reprezintă şansă de deschidere pentru viitor. O discuţie cu UDMR pentru constituirea unei formule alternative de guvernare ar putea să ia în discuţie includerea acestei formaţiuni", a explicat Crin Antonescu, potrivit Agerpres.

El a arătat că, din punctul de vedere al PNL, există două variante de Guvern în cazul în care Executivul condus de Emil Boc ar cădea la moţiunea de cenzură. Potrivit lui Antonescu, una dintre variante ar fi un Guvern de tehnocraţi cu susţinere politică, iar a doua variantă - un Guvern politic, ambele însă cu un premier independent.

Preşedintele PNL a explicat şi necesitatea unei majorităţi transparente de guvernare.

"E nevoie de această formulă pentru că, dacă moţiunea trece, i-am putea aduce la cunoştinţă preşedintelui Băsescu constituirea acestei noi majorităţi şi i-am solicita, conform Constituţiei, desemnarea premierului pe care această majoritate îl propune. În situaţia aceasta, marja de manevră a preşedintelui ar fi limitată, pentru că altfel am intra din nou în discuţiile despre suspendare şi lucrurile ar lua o altă turnură", a precizat Crin Antonescu.

El a adăugat că opoziţia ar trebui ca în perioada până la dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură să facă astfel încât să găsească această majoritate, care să genereze o nouă formulă de guvernare.

"Transmit mesajul că e nevoie, pentru ca această moţiune de cenzură şi o eventuală variantă alternativă să aibă succes, de o susţinere publică. Pentru că, dacă noi ne intitulăm moţiunea de cenzură 'Moţiunea României majoritare', facem acest lucru în virtutea opţiunii cvasigenerale astăzi a cetăţenilor români, a nemulţumirii lor faţă de grava situaţie în care se află aceştia şi, în acest sens, în Parlament ne socotim reprezentantivi pentru o largă majoritate a cetăţenilor. Acest semnal de susţinere publică din partea sindicatelor, a societăţii civile, e unul care maximizează şansele noastre de succes", a mai spus Antonescu.

El a subliniat necesitatea înlocuirii cât mai rapide a actualului Executiv.

"Noi, cei din opoziţie, avem datoria de a construi această formulă alternativă. Altfel, dacă moţiunea trece şi noi nu avem o majoritate care să fie constituită în jurul unei noi variante de guvernare, atunci cărţile vor fi din nou în mâna preşedintelui Băsescu, care va înlocui guvernul Boc cu o formulă asemănătoare, indiferent cum se va numi ea. Ori, în aceste condiţii, nu am rezolvat nimic esenţial. De aceea vom discuta azi cu partenerii PSD şi PC şi în zilele următoare, împreună cu aceştia, eu aş dori să facem paşi către constituirea unei astfel de majorităţi", a conchis Antonescu.

×
Subiecte în articol: politic