x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu ştia de stimulente de două luni

Băsescu ştia de stimulente de două luni

de Adriana Duţulescu    |    18 Oct 2010   •   00:00
Băsescu ştia de stimulente de două luni
Sursa foto: /Mediafax
El spune că Boc a fost minţit de Pogea în legătură cu situaţia de la Finanţe
Înainte să îl cheme pe premierul Boc la Cotroceni pentru a discuta conflic­tul de la Ministerul Finanţelor, pr­e­şe­dintele Traian Băsescu a declarat ieri la Pro TV că fostul ministru al Fi­nanţelor Gheorghe Pogea i-a ascuns premierului existenţa sistemului de acordare a stimulentelor, men­ţio­nând că şeful Executivului a aflat de acest sistem o dată cu scandalul de la Fi­nanţe. Întrebat cine este responsa­bil pentru faptul că nu au fost incluse câ­teva luni stimulentele în grila de salarizare, şeful statului a răspuns: "Mi­niştrii de Finanţe. Deci, în şedinţa de guvern când s-a stabilit coma­sa­rea sporurilor cu salariile şi această gri­lă provizorie de salarizare, care func­ţionează pentru 2010, să fie unifi­ca­tă, să spunem, ministrul de Finanţe al acelui moment i-a ascuns premie­rului existenţa acestui sistem". Întrebat dacă se referă la Sebastian Vlă­descu, şeful statului a negat. "Nu. Po­gea era ministru de Finanţe când s-a fă­cut comasarea sporurilor", a adău­gat Băsescu. El a mai spus că Emil Boc a aflat de stimulentele acordate în timpul protestelor, în timp ce el ştia "cu vreo două luni înainte".

"Boc a aflat acum, o dată cu scan­da­lul, iar eu am aflat cu vreo două luni înainte de acest lucru şi l-am avertizat pe ministrul de Finanţe să nu mai facă plăţi nediscriminatorii în aşa-zisul sistem de stimulente şi să introducă criteriul de performanţă. N-a făcut-o", a spus Băsescu, citat de Mediafax. Acesta a afirmat că doi miniştri de Finanţe, respectiv Traian Remeş şi Sebastian Vlădescu, au solicitat să se renunţe la sistemul de stimulente, iar capii Finanţelor din teritoriu şi de la minister au refuzat. "Oamenii aceia (funcţionarii din Ministerul de Finanţe - n.r.) nu au dreptul să se revolte, pentru că au fost doi miniştri ai Finanţelor, Remeş şi Vlădescu, care s-au întâlnit cu capii Finanţelor şi cu sindicatele şi i-au întrebat: «Nu vreţi să trecem pe o grilă de salarizare corectă şi să renunţăm la sistemul de stimulente, care nu se ştie cât va mai merge?». Iar răspunsul sindicatelor din Finanţe, răspunsul capilor Finanţelor din te­ritoriu şi de la minister a fost: «Nu, menţinem sistemul clientelar». De ce? Acest sistem de stimulente îi face dependenţi de fiecare director, directoraş şi şef de serviciu", a spus şeful statului, precizând că sistemul clientelar al stimulentelor nu există doar la Ministerul de Finanţe, ci şi la Mi­nisterul Muncii, Garda Financiară sau Casa de Sănătate, el apreciind că acesta trebuie închis.


PRIVATIZAREA RA-APPS
Şeful statului a declarat ieri, la Pro TV, că este un adept al vânzării pe Bursă a societăţilor de stat sau a unor părţi din acţiunile companii­lor, spunând că ar începe cu CFR Marfă şi ar continua cu pachete mici de la Transelectrica, Trans­gaz, Romgaz, estimând veniturile la buget la 6-7 miliarde. "Aş înce­pe cu Compania de Transport Mar­­fă la Calea Ferată. Dar privatizări pe Bursă, atenţie! Avem ne­voie de consolidarea Bursei. Avem nevoie să facem o econo­mie care se alimentează de pe piaţă. Aş continua cu pachete mici de privatizare de la Transelectrica, de la Transgaz şi Romgaz, aş privatiza RA-APPS", a afirmat şeful statului. Cât priveşte redu­cerea cotei unice la 10%-12%, Băsescu nu crede că este o soluţie. "Vă pot spune că sunt în discuţii chiar cu specialişti pe tema asta, cu PDL, cu o echipă formată de Adriean Videanu, care vine cu varianta reducerii cotei unice. Nu mi se pare o soluţie. Dau şi un argument simplu: dincolo de orice altceva, avem marii contributori la bugetul de stat din cota unică - Petrom, Rompetrol, Dacia, Nokia, cei care, să spunem, au performanţă. Reducerea de la 16% la 12% sau la 10% înseamnă un deficit în buget. Cu ce le compensăm? Cu cei care acum fac evaziune la 16%?!", a mai spus Băsescu. El speră că va fi posibilă o scădere a contribuţiei salariaţilor.

×
Subiecte în articol: politic