x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Politica de tarabă şi şantaj a Guvernului Boc va continua până la moţiune

Ponta: Politica de tarabă şi şantaj a Guvernului Boc va continua până la moţiune

18 Oct 2010   •   00:00
Ponta: Politica de tarabă şi şantaj a Guvernului Boc va continua până la moţiune
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul National

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, astăzi, că ar exista mai mulţi parlamentari din arcul guvernamental care ar vota moţiunea de cenzură, dar a admis şi că unii parlamentari PSD ar putea fi "cumpăraţi sau şantajaţi" de PDL.



Ponta a spus, răspunzând unei întrebări, că "din discuţiile" pe care le-a avut cu parlamentari din grupurile actualei majorităţi parlamentare, PSD şi PNL au "găsit" cele opt voturi de care, teoretic, mai aveau nevoie pentru adoptarea moţiunii de cenzură.

"Rezultatul se va şti însă în momentul în care se vor număra acele bile albe şi negre din urne", a declarat Ponta, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă parlamentari ai PDL vor mai demisiona şi vor veni alături de opoziţie în următoarea săptămână, până la votarea moţiunii, Ponta a răspuns: "Da. Mesajul nostru pentru cei care vor să vină alături de noi este că trebuie să vină alături până în ziua votării. Vom discuta cu toţi cei care vor să sprijine această moţiune".

Întrebat dacă şi PSD ar putea înregistra demisii din rândul propriilor parlamentari, Ponta s-a arătat convins că PDL va încerca să îi şantajeze sau să îi cumpere.

"Sunt convins de faptul că Guvernul Boc, care şi-a întemeiat existenţa şi funcţionarea de zi cu zi pe şantajarea parlamentarilor şi cumpărarea parlamentarilor, sunt convins că va folosi aceleaşi metode. Dacă va mai fi măcar un singur parlamentar care să îşi vândă cariera politică şi obrazul şi onoarea (...) nu ştiu să vă spun, mi-aş dori să nu se întâmple. Dar aşa s-a format Guvernul Boc, şantajând cu dosare şi oferind bani şi funcţii unor parlamentari, nu cred că s-au schimbat între timp şi nu vor folosi aceleaşi metode, altele nu au", a declarat Ponta.

El a spus că votul înregistrat la moţiunea de cenzură din iunie, 228 "pentru" şi 197 "împotrivă", a arătat că Guvernul actual nu deţine o majoritate în Parlament.

"Un alt motiv pentru care Guvernul merge atât de prost este că nu are niciodată majoritate. Îşi negociază de fiecare dată, cu o zi înainte, cu preţuri foarte mari, ba mai dă ceva la independenţi, ba mai dă la UDMR, ba la minorităţi. E normal să nu poată să funcţioneze şi să nu fie în stare să administreze ce are de administrat", a afirmat Ponta.

Preşedintele PSD a acuzat "politica de tarabă" a Cabinetului Boc.

"Este normal ca politica de tarabă şi de bişniţă a Guvernului Boc să producă aceste efecte catastrofale. Când în fiecare dimineaţă pui pe tarabă funcţii şi contracte ca să obţii un vot doar în acea zi şi a doua zi o iei de la capăt, era imposibil ca lucrurile să funcţioneze bine", a spus Ponta.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, luni, că moţiunea de cenzură va fi depusă, la ora 15.30, când are loc şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Ponta a precizat, după o şedinţă a Biroului Permanent Naţional care a durat mai puţin de o oră, că textul moţiunii de cenzură este, practic, finalizat, iar la întâlnirea PSD-PC-PNL de la ora 12.30 vor mai fi puse la punct câteva "chestiuni de detaliu".

×
Subiecte în articol: politic