x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Apocalipsa după Boc şi Băsescu

Apocalipsa după Boc şi Băsescu

28 Iun 2010   •   00:00

Un euro care se apropie galopant de 4,4 lei, salarii tăiate cu 25%, TVA unitară de 24%, preţuri aruncate în aer, inflaţie, şomaj, declin economic. Tăvălugul va porni peste două zile şi va culmina la iarnă, când va fi elimi­nată şi subvenţia la căldură şi fa­cturile la întreţinere se vor dubla.

Po­porul suveran va simţi cu vârf şi îndesat că iarna nu-i ca vara, vorba pre­şe­dintelui de 5 milioane de voturi care-i ura acum şase ani să trăiască bine. Un bine care s-a transformat încet, dar sigur într-un adevărat coşmar din cauza unor guvernanţi care, în loc să gândească propriul plan anticriză, au dat fuguţa la Fondul Monetar Internaţional să-i scoată din încurcătură.

Nu s-au îndurat însă să deranjeze afacerile prospere pe bani publici ale clientelei înfipte bine în posturi plătite tot din bani publici, aşa că guvernanţii s-au bucurat sadic la banii de scutece absorbante şi lapte praf. Şi au pus pe fugă medicii şi profesorii, tăindu-le 25% din salarii.

Pentru că judecătorii Curţii Constituţionale le-au luat plăcerea de a face economii din mărunţişul pensionarilor, s-au răzbunat mărind TVA, astfel încât de la 1 iulie să-i facă să vină singuri să depună cei 15% în fantomaticul fond de solidaritate al Guvernului. Un cinism care nu are nimic de-a face cu rolul unui guvern de a-şi proteja cetăţenii. Şi asta în numele arhicunoscutei crize care, bineînţeles, nu-i a noastră, e a altora.

Nu ştim cât de mult va conta acest argument când va veni ziua pensiei sau cea de salariu. Românii trebuie să-şi împartă banii: rate, întreţinere, coşul zilnic, medicamente. Nu ştim dacă, atunci când vor rămâne fără o para chioară în buzunare, vor înjura "criza de împrumut" sau pe guvernanţii care nu au ştiut sau nu au vrut să ia măsurile care trebuie.

Constituţia prevede, între altele, că "statul este obligat să ia măsuri de dez­voltare economică şi de protecţie so­cială, de natură să asigure ce­tă­ţe­ni­lor un nivel de trai decent". Pare de science-fiction, dar asta scrie în Legea fundamentală a ţării, la articolul 47. E un articol special dedicat nivelului de trai. Nivel de trai care după 1 iulie va fi exact după chipul şi mintea guvernanţilor.

Despre ce fel de lideri conduc Ro­mâ­nia şi lipsa unei gândiri de pers­pectivă scrie şi presa internaţională. "Decizia Curţii Constituţionale care a dărâmat planurile Guvernului pri­vind măsurile de austeritate a submi­nat autoritatea executivului într-o pe­ri­oadă în care România, aproape cel mai sărac stat membru UE, are ne­voie de lideri puternici pentru a ieşi din recesiune(...) Într-un efort pe ul­tima sută de metri de a strânge bani la buget, după decizia judecătorilor că reduce­rea pensiilor este ilegală, Ca­binetul condus de premierul Emil Boc a anun­ţat sâmbătă că va creşte taxa pe va­loare adăugată de la 19% la 24% (...) Necazul în care se regăseşte Guvernul arată, de asemenea, ab­senţa unei gândiri de perspectivă, (mulţi analişti au anti­cipat că tăierea pensiilor urma să fie declarată ilegală), fapt care subminează şi mai mult autoritatea exe­cutivului", scrie Agenţia Reuters.

×
Subiecte în articol: special