Cum a fost retezat Retezatul

Parcul Naţional Retezat a fost înfiinţat în 1935, la iniţiativa profesorului Alexandru Borza, pe o suprafaţă de peste 38.000 de hectare din Masivul Retezat-Godeanu, fiind recunoscut ca Rezervaţie a Biosferei din 1979.

Un sfert din suprafaţa Parcului a fost cedată de comisia judeţeană Hunedoara de fond funciar către doi cetăţeni austrieci, moştenitori ai conţilor Lajos şi Gabor Kendeffy. Comisia judeţeană Hunedoara pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor a emis în decembrie 2006 trei titluri de proprietate pentru o suprafaţă totală de 11.000 hectare. Respectivele suprafeţe se află pe teritoriul comunelor Pui şi Râu de Mori.

După 1990, în România a intervenit un proces firesc de reconstituire a drepturilor de proprietate asupra terenurilor, drepturi confiscate sub diverse forme de statul român comunist. Doar o mică parte a averii Kendeffy a făcut obiectul naţionalizării. Cu toate acestea, inducând în eroare Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor din Hunedoara, au depus solicitări pentru restituirea a 53.000 de hectare două moştenitoare ale fraţilor Gabor (Gavril) şi Lajos (Ludovic) Kendeffy.

Solicitarea a fost depusă după apariţia Legii 247 din 2005 într-un termen legal de până la 30 noiembrie 2005. Potrivit surselor noastre, iniţial Comisia a respins solicitarea urmaşelor, după depunerea unor înscrisuri doveditoare din partea Direcţiei Silvice privind netemeinicia acestor solicitări. Cu toate acestea, solicitarea celor doi cetăţeni austrieci, Maria Kendeffy (născută Gerliczy) şi Elisabeth Pongracz (născută Kendeffy), a fost discutată din nou în şedinţa din 7 iunie 2006, exact a doua zi după ce Direcţia Silvică şi-a schimbat conducerea. De data aceasta, decizia Comisiei a fost una favorabilă moştenitoarelor.

Dar să ne uităm puţin în Istorie. Familia Kendeffy a deţinut domeniul Retezat până la reforma agricolă din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş din 1921. Se extimează că la începutul secolului averea acestora ar fi înglobat vreo 50.000 de jugăre (n.r. - iugăr sau jugăr: veche unitate de măsură pentru suprafeţe agrare, folosită în Transilvania, egală cu 0,5775 de hectare), în mare parte reprezentând suprafeţe de pădure sau vegetaţie forestieră. Reforma agricolă, dar şi declararea ca absenteist a lui Lajos Kendeffy au dus la exproprierea celei mai mari părţi a averii familiei de conţi.

Prin declararea ca absenteist a lui Lajos Kendeffy, averea acestuia a fost preluată de statul român. Prin hotărârea Comitetului Agrar nr. 293 din 13 aprilie 1924, partea acestuia de avere, jumătate din toate moşiile, a fost expropiată definitiv. Nicolae Titulescu şi contele Aponny au negociat tranşarea situaţiei absenteiştilor şi s-a ajuns la un acord internaţional potrivit căruia optanţii unguri (n.r. - cetăţenii declaraţi absenteişti şi care renunţaseră la cetăţenia română, alegând-o pe cea maghiară) expropriaţi în Ardeal să fie despăgubiţi de Fondul Agrar de la Basel (Elveţia), către care statul român plătea o anumită anuitate.

La 12 iulie 1933, instanţele româneşti au decis să acorde lui Lajos Kendeffy o despăgubire de 1.371.650. de lei. Ulterior, ca urmare a contestaţiilor lui Lajos Kendeffy, instanţele i-au acordat suplimentar, în 1933, 856.211,50 coroane aur, cu dobândă de 4,5% pe an începând cu 1 ianuarie 1923, dar şi 15.000 de coroane aur cu titlu de despăgubiri pentru daunele provocate prin dezorganizarea exploatării sale, precum şi cheltuieli judiciare.
Ca o concluzie, partea din averea Kendeffy ce a revenit absenteistului Lajos a fost despăgubită, în mod just, printr-o procedură negociată între state.

În ceea ce-l priveşte pe Gabor (Gavril) Kendeffy, lucrurile au fost tratate la fel de clar. Acesta a fost expropriat de cele mai importante părţi ale averii sale prin deciziile unui stat de drept în scop de utilitate publică, iar ca urmare a fost despăgubit just. Gabor Kendeffy a contestat ani de-a rândul hotarele pe care s-a făcut ieşirea din indiviziune cu fratele său, dar şi deciziile şi modalităţile de expropriere. Conform prevederilor articolului 6 lit. c din Legea reformei agrare din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, din 1921, moşia de 7.651 de jugăre (aproximativ 3.600 hectare) din hotarele comunelor Clopotiva, Săcel, Sântămărie, Cioprea, Nalaţvad, Subcetate, Poieni, Valea Dăljii, Unciuc aparţinea exclusiv proprietarului Gabor Kendeffy.

O altă moşie de 6.516 jugăre şi 1.232, stânjeni pătraţi, a aceluiaşi, a fost expropriată în interes naţional prin Hotărârea 752 din 1922 a Comisiunii I de ocol pentru expropriere şi împroprietărire Haţeg. Despăgubirea a fost plătită în intervalul 1922-1945. Interval ce se explică prin faptul că, potrivit legii pentru reformă agrară, expropriatului i se plătea 80% din valoarea despăgubirii şi restul banilor în câte două tranşe anuale (în martie şi noiembrie) până la finalizarea măsurătorilor.

Aşa cum am arătat, Gabor Kendeffy a deschis mai multe procese în instanţă cu privire la graniţele proprietăţii pe care le-a contestat ani şi ani de în şir. Statul român i-a plătit lui Gabor Kendeffy despăgubiri de peste 15,5 milioane de lei, la nivelul anilor '40.

Cât priveşte moşia din Râul de Mori, care astăzi constituie parte integrantă a Parcului Naţional Retezat, lucrurile au fost şi mai complicate. Suprafaţa de 29.282 de jugăre a fost implicată într-un îndelung demers juridic al lui Gabor Kendeffy, care a constestat ieşirea din indiviziune cu statul român, care a preluat partea lui Lajos Kendeffy. Jumătate din această suprafaţă - adică 7.000 de hectare, nu 11.000 - ar fi fost dreptul de moştenire la care puteau veni urmaşi lui Gabor Kendeffy, dar Comisia Judeţeană nu ar fi putut lua o decizie care să încalce dreptul statului român, proprietatea publică fiind inalienabilă. Mai întâi ar fi trebuit realizată ieşirea din indiviziune cu Statul Român şi o expertiză topo-cadastrală pentru identificarea terenului.

Şi în acest caz însă, suprafaţa Parcului Naţional Retezat ar fi făcut excepţie de la legile cu privire la restituirea proprietăţilor, fiind vorba despre o rezervaţie ştiinţifică a Academiei Române. Până una alta însă, Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele a intrat în posesia celor două austriece care au adus terenul aport la capitalul social al societăţii comerciale Rotunda SRL din Miercurea Ciuc, al cărei obiect de activitate este exploatarea forestieră.
Avocatul Laszlo Majai, care le reprezintă pe cele două fericite moştenitoare ale unei însemnate părţi din Parcul Naţional Retezat, spune că acţiunea Academiei Române şi a Ministerului de Finanţe de a ataca titlurile de proprietate emise în favoarea Mariei Kendeffy şi a Elisabethei Pongracz sunt nejustificate.

"Noi nu avem cunoştinţă să fi primit bani (respectiv despăgubiri - n.r.) pentru proprietăţile lor. Ministerul de Finanţe nu poate să dovedească, pentru că nu există un document financiar-contabil", susţine avocatul Laszlo Majai. Acesta precizează că, în momentul în care clientele sale au depus solicitările pentru restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist, legea permitea un astfel de demers şi cetăţenilor străini.

Prefectura - Dăm tot ce se poate da. Până la proba contrarie
Prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi (foto), ne-a declarat că urmaşii contelui Kendeffy au solicitat iniţial 53.000 de hectare, dar au depus acte doar pentru 33.000, iar Comisia a ajuns la concluzia că doar 11.000 de hectare pot fi date înapoi. "În prezent, terenul este o proprietate privată, dar aceştia nu au dreptul de exploatare", a precizat Attila Dezsi. În Parcul Naţional Retezat sunt în jur de 7.000 de hectare din suprafaţa "restituită", a precizat reprezentantul Guvernului. "Această retrocedare se judecă pe fond pentru a se vedea dacă titlurile de proprietate au fost eliberate corect", a spus Attila Dezsi, uitând că procedura de retrocedare se face atunci când a existat o cedare. Nu o expropriere. "Din documente rezultă că 11.000 de hectare nu se duc niciunde".

Iar cu privire la deciziile de expropriere, prefectul este la fel de categoric: "Dacă aceste decizii existau trebuiau trecute în cărţile funciare. Dacă au existat astfel de cărţi funciare, noi nu am primit nimic. Până la proba contrarie, titlurile de proprietate au fost eliberate legal". Atitudinea lui Attila Dezsi - fost subprefect la momentul emiterii celor trei titluri de proprietate - este însă una la fel de categorică precum cea a fostului prefect, Marius Cristian Vladu, aşa cum a arătat-o în şedinţa Comisiei de Fond Funciar în care s-a aprobat cererea moştenitorilor contelui Kendeffy din iunie 2006. Supărat că unul dintre cei prezenţi a cerut amânarea luării unei decizii, acest comisar Catani al împroprietăririi a făcut un adevărat show, aşa cum a fost el prezentat de ziariştii care au asistat la şedinţă.

El a acuzat că la mijloc ar fi de fapt interesele locale în legătură cu nişte cabane construite mai mult sau mai puţin legal la Râul de Mori şi apoi s-a pronunţat într-o singură direcţie: "Nu mai trageţi de timp! Suntem puşi aici să restituim ce a confiscat statul. Aplicăm legea stricto senso şi o să dăm înapoi şi aceste terenuri,
şi Parcul Dendrologic de la Simeria, şi tot ceea ce a aparţinut oricui poate dovedi cu acte acest lucru.
Nu facem jocul nimănui. Statul este cel mai prost administrator". Statul este într-adevăr cel mai prost administrator, dar prefectul Vladu, fiind reprezentantul Guvernului în teritoriu, a avut şi calitatea de manager principal pe ramură de împroprietăriri.