x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegeri cruciale în Germania: Friedrich Merz, liderul conservator, este favorit pentru a deveni următorul cancelar al țării

Alegeri cruciale în Germania: Friedrich Merz, liderul conservator, este favorit pentru a deveni următorul cancelar al țării

de Redacția Jurnalul    |    23 Feb 2025   •   09:40
Alegeri cruciale în Germania: Friedrich Merz, liderul conservator, este favorit pentru a deveni următorul cancelar al țării
Sursa foto: Hepta/Friedrich Merz

Germanii sunt așteptați, duminică, la urne, după o campanie electorală intensă, marcată de economia șubredă a țării și de o succesiune de atacuri mortale care au făcut din migrație și securitate o temă centrală, scrie BBC.

Friedrich Merz, liderul conservator în vârstă de 69 de ani, este favorit pentru a deveni următorul cancelar al Germaniei, în cadrul unor alegeri urmărite îndeaproape în Europa şi SUA. El promite să rezolve majoritatea problemelor țării în următorii patru ani - o sarcină dificilă pentru cea mai mare economie a Europei.

În cazul în care creștin-democrații (CDU) lui Merz vor câștiga, el va trebui să formeze o alianță cu cel puțin încă un partid, cel mai probabil cu social-democrații lui Olaf Scholz, al cărui guvern a căzut la sfârșitul anului trecut.

Circa 59,2 milioane de germani sunt eligibili pentru a vota şi, deşi milioane dintre ei au votat deja prin poştă, sondajele indicau că aproximativ 20% erau indecişi cu o zi înainte de alegeri.

Secțiile de votare s-au deschis la ora 8:00 (9:00, ora României) şi se închid la 18:00, iar în cursul serii, ar trebui să existe deja o idee clară privind rezultatul.

Alegerile marchează un moment de cumpănă, în care Germania va trebui să ia decizii mari pe scena mondială, dar şi acasă. Merz promite o conducere puternică în Europa, dar Berlinul se află sub presiunea de a relaxa bugetul pentru armată.

Fiind al doilea cel mai mare livrator de ajutor militar pentru Ucraina, următorul guvern al Germaniei va înfrunta un preşedinte al SUA care l-a criticat pe preşedintele Volodimir Zelenski ca fiind un dictator şi a rupt frontul unitar al Occidentului împotriva Rusiei, potrivit BBC.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alegeri germania