x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special De ruşinea planetei, pentru 1.000 de euro

De ruşinea planetei, pentru 1.000 de euro

de Tiberiu Kiss    |    30 Aug 2008   •   00:00
De ruşinea planetei, pentru 1.000 de euro

SCANDALOS ● Şeicul Qatarului, jumulit de autorităţile române la frontieră
O mie de euro! La această sumă a fost evaluată imaginea României, la comun, de poliţiştii de frontieră din PCTF Nădlac şi de controlorii de trafic ai DRDP Timişoara. Şi tot atît l-a costat şpaga şi pe şeicul Hassan Bin Jabor Al-Thani, membru al familiei regale din Qatar, ca să-şi introducă în România patru din cele şapte bărci cu motor de Formula 1, ambarcaţiuni care urmau să participe la Class One Romanian Grand Prix Mamaia, cel mai important eveniment al anului de la Marea Neagră.



SCANDALOS ● Şeicul Qatarului, jumulit de autorităţile române la frontieră
O mie de euro! La această sumă a fost evaluată imaginea României, la comun, de poliţiştii de frontieră din PCTF Nădlac şi de controlorii de trafic ai DRDP Timişoara. Şi tot atît l-a costat şpaga şi pe şeicul Hassan Bin Jabor Al-Thani, membru al familiei regale din Qatar, ca să-şi introducă în România patru din cele şapte bărci cu motor de Formula 1, ambarcaţiuni care urmau să participe la Class One Romanian Grand Prix Mamaia, cel mai important eveniment al anului de la Marea Neagră.

Evident, cu mic cu mare, fiecare român a auzit şi s-a pregătit să privească spectacolul de pe Litoralul românesc, care implică bărci cu motor de mare viteză, în perioada 29-31 august a.c. Chiar şi autorităţile de stat, prin Ministerul Transporturilor, s-au implicat în acest proiect, în sensul că, din timp, toţi angajaţii au fost avertizaţi că autovehicule speciale, încărcate cu bărci cu motor de 12 m lungime, vor tranzita şoselele României dinspre vest spre est pînă la Constanţa. "…şapte autovehicule specializate, înmatriculate în Emiratele Arabe Unite, care transportă ambarcaţiuni ale echipei acestui stat, trebuie să participe, la sfîrşitul acestei săptămîni, la un concurs destinat abarcaţiunilor de viteză ce se va desfăşura la Mamaia. Autovehiculele respective, specializate pentru transportul acestor ambarcaţiuni, nu au autorizaţie pentru derularea transportului rutier pe teritoriul României, între ţara noastră şi Emiratele Arabe Unite, neexistînd un acord rutier bilateral", se precizează într-o adresă trimisă de Ministerul Transporturilor către filalele direcţiilor de drumuri.

FĂRĂ TAXE! În ciuda lipsei unui acord între cele două state, ministrul Ludovic Orban, prin acelaşi document atrage atenţia asupra unui aspect important: "Ţinînd cont că autovehiculele transportă ambarcaţiuni care participă la o manifestare sportivă, după concurs, acestea revenind în ţara de înmatriculare, neexistînd astfel prezumţia unui transport în folos public, vă rog să permiteţi intrarea autovehiculelor pe teritoriul României, fără autorizaţie de transport rutier internaţional de marfă (n.n. – sublinierea nu ne aparţine)". Mai mult, pentru a nu se crea confuzie vizavi de camioanele speciale, ministrul Orban a specificat în adresă chiar şi numerele de înmatriculare ale treilerelor: DUB 59341, DUB 67946, DUB 97248, DUB 45416, DUB 63146, DUB 65805 şi DUB 29986 şi cu menţiunea scrisă că, autovehiculele respective vor intra în România prin PCTF Nădlac, la data de 25 august a.c., urmînd să părăsească teritoriul ţării prin acelaşi punct vamal la data de 9 septembrie a.c. Clar ca bună ziua!

LIBER DE VAMĂ. Aşa cum era de aşteptat, conform planului, în dimineaţa zilei de 25 august a.c., undeva în jurul orelor 3, primul lot de patru camioane, încărcate cu tot atîtea bărci, a intrat în România, prin PCTF Nădlac. Doar că ai noştri s-au făcut că plouă! Ba că nu ştiu nimic, ba că trebuie taxă de drum, ba că e nevoie şi de autorizaţie de tranzit şi cîte şi mai cîte. Ulterior, după discuţii de o oră, cei patru şoferi din Dubai au făcut o chetă frăţească de fix 1.000 de euro, au plasat cadoul şi şi-au văzut de drum, în direcţia Constanţa. Normal, nimeni nu a înregistrat nimic "în contabilitate"! Nici măcar poliţiştii de frontieră de la PCTF Nădlac, care aveau obligaţia, conform normelor în vigoare, să înregistreze toate maşinile şi persoanele extracomunitare care pătrund pe teritoriul României. Nici vorbă de aşa ceva în registrele de intrări şi ieşiri ale poliţiştilor! Poate că toată această poveste, tipic românească, ar fi rămas nedescoperită dacă patru ore mai tîrziu, tot la 25 august a.c., dar pe altă tură, nu ar fi sosit în PCTF Nădlac, celelalte trei camioane din flota şeicului Hassan Bin Jabor Al-Thani, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai plantei, cu o avere estimată la peste 8 miliarde de dolari.

STOP CADRU. Şi aici, un nou început de folclor mioritic. Iritaţi de faptul că stăteau deja de mai bine de trei ore în vama Nădlac, şoferii ultimelor camioane şi-au sunat colegii de drum, care "penetraseră" România cu ceva vreme înainte. Aşa s-a aflat de "procedura de lucru standardizată", de faptul că plicul cu bani a fost plasat într-un coş de gunoi, care ţinea loc de puşculiţă, tomberon aflat pe raza punctului de frontieră. Normal că, în această situaţie jenantă, ordinul ministrului Ludovic Orban a fost aplicat cu stricteţe, literă cu literă. Ba mai mult, atît cele trei camioane din Dubai, cît şi personalul auxiliar al şeicului Hassan Bin Jabor Al-Thani au fost consemnaţi în registrul poliţiei de frontieră, evident, în baza normelor europene! După acest moment, şi ultimele bărci ale prinţului din Qatar au pornit spre Marea Neagră, fiind deja în întîrziere. Prin mijloace şi canale diplomatice, întreaga tărăşenie a ajuns la urechile ministrului Ludovic Orban, care a luat foc. Ministrul a cerut de urgenţă demararea unei anchete interne, menite să lămurească toate aspectele legate de incidentul de la PCTF Nădlac şi să-i identifice pe "haiducii" din DRDP Timişoara. Mai mult, în paralel, şi Poliţia de Frontieră Arad a intrat în aceeaşi şedinţă cu uşile închise.
Contactat telefonic, ministrul Orban a negat atît existenţa incidentului cît şi faptul că ar fi dispus o anchetă. Să-l credem?

Verificări
Directorul Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timişoara, Ioan Maliţa, a confirmat parţial informaţiile vizavi de incidentul din PCTF Nădlac: "În momentul de faţă facem verificări la faţa locului, vizavi de controlorii de trafic care sînt angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Sîntem abia în fază incipientă şi am mobilizat toate forţele ca să lămurim acest aspect jenant. Ce pot să vă spun acum este faptul că un asemenea comportament, dacă el a existat şi s-a concretizat material, este inacceptabil şi ruşinos. Pe noi, drumarii, nu ne caracterizează aşa ceva! Aşa că, dacă o să ajungem să conturăm fapte de natură penală, vă rog să mă credeţi că nu voi ezita să depun plîngeri penale împotriva celor vinovaţi. Am mai avut probleme cu controlorii de trafic, i-am mai băgat prin comisii de disciplină ca să le mai temperez avîntul şi elanul. Acum, în faza aceasta a anchetei interne, pînă la lămurirea situaţiei am decis să facem o serie de rotaţii cu echipele noastre, tocmai ca să nu se împămîntenească unele obiceiuri sau să se lege altfel de prietenii".

×
Subiecte în articol: special nadlac pctf