x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Istoria Romaniei si lojele masonice

Istoria Romaniei si lojele masonice

de Vasile Surcel    |    11 Oct 2004   •   00:00

Multi romani considera Masoneria un adversar redutabil care trebuie anihilat prin orice mijloace. Istoria nationala contrazice insa categoric aceasta opinie.



Privind obiectiv, fara patima, trebuie sa recunoastem ca, in cele mai importante momente ale istoriei sale moderne, Romania a "beneficiat" de sprijinul, mai mult sau mai putin ocult, al Franc-masoneriei. Dar si ca majoritatea marilor noastre personalitati au primit, la un moment dat, initierea masonica. Indiferent daca este vorba despre politicienii aflati la carma tarii in cele mai delicate momente ale istoriei ori de savantii si artistii care ne-au marcat civilizatia, aproape toti au avut legaturi stranse cu "Fratia".

"ROZICRUCIANUL" CANTEMIR. Prima personalitate romana care a facut parte dintr-o societate secreta europeana a fost Dimitrie Cantemir. Scurta lui domnie pe tronul Moldovei a fost un episod aproape minor. Calitatea care l-a propulsat in randul elitei a fost insa imensa lui cultura. Considerat un titan al civilizatiei romane, Cantemir a primit si recunoasterea celebrelor academii europene. Se stie despre el ca a fost afiliat la Ordinul Rozicrucian, printre ai carui membri de onoare s-a numarat si Isaac Newton. O legenda, neconfirmata de istorici, spune ca, dupa moartea lui Cantemir, capul sau a fost inmormantat, cu onorurile cuvenite unui initiat, intr-un cimitir rozicrucian din Scotia.

LOJELE. Francmasoneria propriu-zisa a venit in Tarile Romane, in sec. al XVlll-lea, pe timpul hulitilor domni fanarioti. Prima infiintata a fost "Loja de Galati", fondata in 1734, de italianul Anton Maria del Chiaro, secretarul particular al domnitorului Constantin Mavrocordat. Ceva mai tarziu, Mavrocordat insusi a infiintat "Loja Moldova" al carei prim "Venerabil" a fost Prea Sfintitul Leon Gheuca, episcopul de Husi. Idealurile masonice au patruns de asemenea si in Ardeal. In 1767, la Sibiu functiona "Loja Sfantului Andrei cu cele trei Foi de Mare". Unii istorici ai Francmasoneriei sustin ca Horea, capetenia rascoalei care a zguduit Ardealul in anul 1784, ar fi fost si el mason.

UN SECOL MASONIC. Franc-masoneria din Tarile Romane s-a extins in sec. al XlX-lea cand, devenind din ce in ce mai constienta de propria forta, boierimea autohtona a parasit vechile modele turcesti indreptandu-se catre Europa. Atunci, sub influenta Masoneriei Speculative, a aparut si la noi un puternic curent politic nationalist. Prima sa manifestare a fost rascoala lui Tudor Vladimirescu, "racordat" la masonerie prin intermediul Etheriei. Incheiata dramatic, prin moartea lui Tudor, rascoala din 1821 a marcat totusi sfarsitul epocii fanariote si intrarea tarii noastre in perioada moderna.

"LUMINA" DIN APUS. La inceputul sec. al XlX-lea, intelectualii romani aflati la studii la Paris au primit initierea masonica in cadrul Lojei Atheneul Strainilor. Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Ion Heliade Radulescu, C.A. Rosetti, fratii Golescu, Alecu Russo sunt doar cativa dintre acestia. Intorsi acasa, au alcatuit "generatia pasoptista", implicata atat in Revolutia de la 1848, cat si in modernizarea politica a Principatelor. Lojile "Lumina", "Fraternitatea" ori "Fii Coloniei lui Traian" s-au infiintat si au activat la Bucuresti si la Iasi. Lui Ion Ghica, ales "Venerabil" al acestor loje, i se mai spunea si "profesorul de cifru" pentru ca utiliza alfabetul masonic secret pentru a-si cripta corespondenta personala. Dupa infrangerea Revolutiei de la 1848, "fratiile" masonice romane si-au schimbat obiectivele, incepand sa pregateasca Unirea. In acest scop, "unionistii" s-au folosit de orice argument posibil. Iar cel mai eficient a fost chiar apartenenta lor la Francmasonerie. In urma unor activitati politice laborioase, la 24 ianuarie 1859, primul domnitor al Principatelor Romane Unite a fost ales "Ilustrul frate Alexandru Ioan Cuza", "Venerabil al Lojii Steaua Dunarii". Alegerea sa a fost favorizata de influenta Delegatiei Europene, compusa din masoni si condusa de "fratele" A. Carance.

OMNIPREZENTI. Practic vorbind, nu exista eveniment sau personalitate a Romaniei moderne care sa nu fi avut legatura cu masoneria. In 1905, Masoneria autohtona avea in compunere Supremul Consiliu de grad 33 si Marea Loja Nationala, cu 20 de ateliere, dintre care doua in strainatate. In total, 618 membri. Toti marii politicieni erau masoni. Unirea cea Mare, de la 1 decembrie 1918, s-a facut atat ca urmare a eroismului manifestat de soldatii romani pe front, cat si a "razboiului ascuns" dus de politicienii masoni pe "fronturile" invizibile. La scurt timp dupa Reintregire, in 1919, Jean Pangal a infiintat Supremul Consiliu de Grad 33 al Romaniei Mari, iar la 1 mai 1923 a intrat in vigoare Constitutia si Regulamentul General al Lojilor.

ULTIMII ANI DE GLORIE. Perioada interbelica a adus pe scena politica o noua generatie de masoni. I.G. Duca, Pan Halipa, Octavian Goga, Mihail Manoilescu, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Constantin Argetoianu, Mihail Ralea, C. Radulescu-Motru sunt cei mai cunoscuti. Incepand cu deceniul trei, in tara noastra a aparut insa un curent politic de extrema dreapta. Pentru masoneria romana a fost inceputul sfarsitului. Cu toate ca in sec. al XVlll-lea si al XlX-lea, numerosi clerici de rang inalt ai Bisericii au facut parte din "fratii", incepand cu 1936, aceeasi biserica s-a indreptat contra masoneriei. In 1937, Carol al II-lea a interzis francmasoneria autohtona, obligand-o "sa intre in adormire" . In 1940 a avut loc expozitia antimasonica organizata de Toma Petrescu, fost director al "Buletinului anti-iudeo-masonic". Masoneria romana a "reaprins luminile" in anul 1944, dar pentru putin timp: in 1948 a fost din nou interzisa, de asta data de comunisti. "Lumina" a fost insa mentinuta in exil, unde masonii romani au activat sub conducerea lui Marcel Schapira, ultimul Mare Comandor.

Pe 24 ianuarie 1993, intr-o ceremonie speciala, in Bucuresti, au fost "reaprinse luminile" Marii Loji Nationale din Romania. La 12 martie 1993, Marea Loja Nationala din Romania a acceptat ca pe teritoriul romanesc sa functioneze Ritul Scotian Antic si Acceptat. Pe 18 decembrie, in acelasi an, a fost promulgata la Alba-Iulia Constitutia Marii Loji Nationale din Romania.



MASONI CELEBRI, DESTINE DIFERITE
CONSTANTIN ARGETOIANU
Dupa anul 1948, multi dintre masonii romani, care au ocupat diferite functii politice in perioada interbelica, au fost fost trimisi in puscariile comuniste, unde multi dintre ei au si murit. Unul dintre acestia a fost si Constantin Argentoianu (1871-1955). Intre anii 1918 si 1928 el a fost, rand pe rand, ministru de Justitie, Finante, Interne, Agricultura, Industrie si Comert si pentru scurt timp chiar prim-ministru. In acea perioada a detinut si rangul de Mare Maestru si Mare Patron al Ordinului Masonic Roman. Cu toate acestea, Petre Tutea a relatat ca, intrebat fiind daca este mason, Argetioanu ar fi raspuns: "Fugi, ba, de aici. Am fost, e un fleac".


MIHAIL SADOVEANU
Scriitor si om politic, Mihail Sadoveanu (1880-1961) a fost mason inca din tinerete. In perioada interbelica a facut parte din Partidul Agrar. In 1926 a fost deputat, senator si presedinte al Senatului in 1931. Dupa cel de-al doilea razboi mondial a trecut de partea comunistilor, care i-au acordat o serie de inalte demnitati politice. Nu i se cunoaste cu precizie locul si data la care a primit initierea masonica. Intre 1927 si 1930 a fost "Venerabil" al Lojei "Dimitrie Cantemir" din Iasi, iar din 1930 al "Lojii Moldova". Intre 1930 si 1935 a indeplinit urmatoarele demnitati masonice: Mare Maestru al Marii Loji Nationale din Romania, Pro Mare Maestru al MLNR si Mare Maestru al Francmasoneriei Romane Unite. Vasile Sadoveanu, fratele sau, inginer agronom si scriitor a fost, de asemenea, mason.


ALEXANDRU PALEOLOGU
Nascut in anul 1919, scriitorul si eseistul Alexandru Paleologu a fost ales, in anul 1990, Mare Maestru al Marii Loje Nationale din Romania, cu sediul in exil la Paris. In acelasi an a fost ambasador la Paris al Romaniei post-comuniste. Licentiat in drept in anul 1941, Paleologu a fost consilier al Comisiei romane pentru aplicarea Armistitiului (in 1944) si atasat de legatie in Franta (1946-1947). Distins om de cultura, el a colaborat la revistele "Gandirea", "Universul literar" si "Duminica". La fel ca multi alti masoni romani, dupa 1948, si Alexandru Paleologu si-a petrecut cativa ani de viata in cumplitele puscarii comuniste.

Continuare: De la dragoni la noii iluminati

×
Subiecte în articol: special romăne mare maestru