x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Libertatea de a scrie în neştire

Libertatea de a scrie în neştire

25 Sep 2009   •   00:00
Libertatea de a scrie în neştire

"Cel mai citit ziar din România" (după cum se laudă singur, în realitate cel mai cunoscut ziar de chiloţi de pe plaiuri mioritice) dezbracă vedetele de caracter, le înşiră rufele murdare pe frontispiciu şi, sub masca "publicităţii" gratuite, le arată în toată nuditatea lor intelectuală. Nişte oameni şi-au luat "Libertatea" de a scrie oricum, oricând şi orice.

Despre verificarea unei ştiri din trei surse nu s-a auzit prin părţile locului, cât desprte dictonul "auditur et altera pars" nici nu poate fi vorba. "Ştirile mondene" sunt, în majoritate, fie preluate de la alţii, fie potrivit "gurilor rele". Ce transpiră de la unii şi de la alţii nu miroase a ştire, ci pur şi simplu miroase urât. "Apropiaţii" sau "nişte surse" nu pot produce o "ştire", ci doar un zvon. Iar zvonul nu este un gen jurnalistic.

n) Bombele cu "aromă" de vidanjă sunt perfecte pentru Libertatea: "Am pătruns în bordelul lui DyAndy!", anunţau triumfal reporterii de parcă ar fi cucerit o cetate. Ne-am fi mirat să intre într-o bibliotecă sau în vreun muzeu...

n)
Chiar am fost şocaţi recent, când am văzut că Libertatea scrie despre Rammstein. Deci, la ziarul cu dezvăluiri de budoar, cineva a auzit de o trupă rock! Ne-am bucurat, însă degeaba. Sub titlul "Ce nebuni sunt ăştia de la Rammstein" au publicat poza în care rockerii apar "dezbrăcaţi". Pe lângă faptul că este o fotografie trucată, în material e vorba despre videoclipul piesei "Pussy", pe care trupa germană l-a lansat de curând, un clip interzis minorilor. Înseamnă că asta era explicaţia: articolul conţinea şi ceva porno. Cu alte cuvinte, la Libertatea unde "«Pussy» nu e, nimic nu e!".

n) O rubrică aparte pare să fie "visul". "Virginul visează la Sexy-Brăileanca". "Sexy-Brăileanca visează să fie actriţă în Baywatch." "Andreea Mitroi: «Visez să devin ca Sharon Stone»." "Cristina Popescu, de la Kanal D, visează la propria emisiune." "Petronela Matei visează să devină model." "De ziua ei, VJ Ela visează să înoate alături de delfini." Vise plăcute, atunci! Dar care-i ştirea?

n) Fiindcă neştiri găseşti în toate paginile: "Bianca îşi spală sânii cu lapte". Ooo, da, ce interesant! "Ce sexy e iubita lui Orlando Bloom!" Aşa, şi? "Îmi plac bărbaţii care sunt... bărbaţi din toate punctele de vedere." Bine-atunci. Ne întrebăm cui i-ar plăcea bărbaţii doar dintr-un anumit punct de vedere. "Iubitul Simonei Sensual are o slăbiciune pentru animatoare." Mda. Având în vedere celulita Simonei Sensual, trebuia să aibă şi omul o slăbiciune. "Şi ele se iau în piept cu Simona Sensual." Păi da. Normal că se iau în piept. Că doar nu s-or întrece la ecuaţii diferenţiale cu "olimpica" Sensual, care nu ştie valoarea lui "pi".

n) Spălarea rufelor murdare întrece orice limită: "Adrian Filote, şoferul Columbencei, neagă că ar fi făcut sex pe bani". Era şi normal să nege. Că doar n-a băut apă după câine. Orice devianţă sexuală devine titlu: "Face sex cu un câine". "Nu vrea să renunţe la amantul său, câinele." "M-a dezvirginat cu degetul." "Da, sunt prima târfă din ţară." Porno piticul, eleva porno, divele porno, învăţătoarea porno, popa porno, cu toţii au fost găzduiţi în paginile tabloidului. Doar e libertate, nu? E democraţie! Sunt atât de multe "vedete" porno încât ar trebui să existe un departament: secţia "porno"!

n) Iată câteva mostre din galeria "ştirilor" de mare angajament: "WC aurit pentru funduleţul lui Moni!". "Cine are cel mai sexy funduleţ?" "Ea are cel mai sexy funduleţ din România." "Sutien pentru funduleţ." Dom'le, ziarul ăsta are un fix cu funduleţul. La prima vedere e un ziar de funduleţe. Scris cu partea aceasta a corpului... de literă.

n) Atunci când n-are ştiri, Libertatea le inventează. Iată doar un exemplu: "Care dintre ele are sânii mai mari? Nicoleta sau Iuliana?". "Reporterul" susţine că aceasta a fost întrebarea care a preocupat minţile multor bărbaţi prezenţi la un eveniment monden. Ei bine, nu. Întrebarea cu pricina a bântuit mintea celei care, negăsind un subiect, a "fabricat" pe loc unul. Şi s-a pus să umple spaţiul dintr-o pagină cu încă o fotografie la care să se uite cei care oricum nu citesc, ci cumpără ziarul numai pentru poze. Deci "sî ni" lămurim, cum ar spune moldovenii: sânii ca sânii, dar unde e informaţia? S-o fi pierdut prin adâncul decolteelor...




n) Şi mai are Libertatea mania titlurilor infantile: titlul-întrebare-puerilă: "Monica, nu ţi-a fost frică de seringă?". "Fetelor, aţi trecut la fapte?" "Fetelor, vă este frig?" "Mihaela, ce faci de arăţi aşa bine?" "Nu-i păcat să n-o recunoşti?" "Ce-or crede vecinii?" "Corina, pe cine alegi?" "Atac la o starletă din Grecia?" "Gigi, de ce nu-l imiţi?" "Vă e frică de apă şi săpun?" Sau cele cu semnul exclamării: "Ce-aţi mai băut, fetelor!". "Ce să-raci erau!" "Mutule, ce prieten ţi-ai tras!" "Doris, pe ele!" "Tolea, hai la Olimpiadă!" "Magda, o să înfunzi puşcăria!" "Ce viril e Yannick Noah!" "Consuelo, mai facem un copil!" "Uite ce ministru sexy are Italia! Vrem şi noi!" Cine noi?

n) Jurnalişti din alte ţări au fost condamnaţi din cauză că au publicat informaţii false. La Libertatea probabil ar fi fost promovaţi! Iată o mare dezinformare: "Omul-magnet: România, lovită de un cutremur pe 13 septembrie". Hai, nu zău?! Uite c-a trecut şi 13 septembrie şi nu s-a întâmplat nimic. Ce-o să mai urmeze? Apocalipsa, nu-i aşa? Şi cine va mai fi intervievat? Cu omul-păianjen aţi încercat? (Omul-magnet fiind un domn de care se lipesc lingurile. Un fel de Hâncu, cel cu particulele din borcan.)

Pentru ca prostia să fie completă, "reporterul" mai adaugă: "Nu ar trebui să facem lucruri extreme de teama posibilului seism, însă, dacă se adeveresc informaţiile primite de Răileanu, ar fi bine ca dezastrul să nu ne prindă în zonele de risc". Şi unde ar trebui să ne prindă cutremurul? Informaţiile primite de Răileanu de la cine? Ar fi bine ca pe reporter să nu-l mai prindă vremea prin presă, nu de alta, dar poate îl va zgâlţâi cineva care se prinde că seamănă panică doar pentru a mai vinde câteva exemplare.


Săritura peste bunul-simţ
5246-102476-reuters_carlosbarria_2008.jpgDacă nu v-aţi cutremurat destul, iată un "subiect" care n-ar fi trebuit niciodată predicat. Una dintre cele mai mârşave "dezvăluiri" a fost terfelirea numelui Nadiei Comăneci (foto). Dacă nici valorile nu ni le apărăm, atunci pe cine? De parcă n-ar fi atâtea nonvalori, fufe, tute, imbecile, proaste, care te trag de mânecă să le bagi şi pe ele în seamă, care se dezbracă pe gratis doar-doar le-o face şi pe ele cineva "dive".

Tabloidul a găsit de cuviinţă să mânjească cel mai cunoscut nume românesc din toate timpurile! A crezut că a descoperit America după ce i-a lăsat să vorbească vrute şi nevrute pe un fost colaborator de-al gimnastei şi pe nevasta acestuia. Cine garantează că aceste personaje spun adevărul? Fiindcă răzbat frustrarea, răutatea şi răzbunarea din fiecare declaraţie a lor. Nu numai că Libertatea a intrat cu bocancii în viaţa Nadiei, ci şi cu cizmele de cauciuc! Aceşti vânzători ai prafului de pe tobă au lovit absolut degeaba într-un simbol, într-o legendă.

Şi dacă Nadia nu vrea sau nu se poate apăra, vom duce noi războiul ei. Fiindcă nu este corect ca omul să îţi răspundă cu bun-simţ şi să-ţi dea următoarea declaraţie: "Este un suflet extraordinar, un mare artist. Relaţia noastră este deosebită şi mă leagă de el mulţi ani de prietenie. De-a lungul timpului, mi-a dat sfaturi şi m-a ajutat foarte mult", iar tu să scrii că Ion Dolănescu "S-a iubit şi cu Nadia!".



untitled-3.jpg

Citeşte Invitaţia la rezistenţă, completează următorul formular şi alătură-te Mişcării de rezistenţă

 


Email address*:
Mail type*:
Nume*:
Prenume*:
Telefon*:
Adresa:

×
Subiecte în articol: special mişcarea de rezistenţă