Cea mai mare familie din România poartă denumirea de cod: CNADNR. 400 de angajaţi legaţi strâns de relaţii de rudenie sau de afaceri, unii dintre ei ocupându-se de-o viaţă de distribuirea de bani publici, proiectarea, avizarea şi construirea de drumuri. Declaraţiile de avere ale salariaţilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România scot la iveală nenumărate nereguli, precum şi foarte multe legături de familie între angajaţi.
Declaraţii de avere completate în bătaie de joc, incomplete, neactualizate din 2007, unele dintre ele chiar nedatate. Aşa consideră angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) că este normal să procedeze. Mai mult, unii dintre angajaţi se afişează în public cu bijuterii de zeci de mii de euro pe care au uitat să le treacă în declaraţia de avere. Un astfel de caz este cel al doamnei Dorina Tiron, care ocupă funcţia de director general al CNADNR, fiind supranumită "doamna de fier a infrastructurii româneşti". Tiron ne ameţeşte cu tractoare şi utilaje agricole la mâna a doua, uitând să declare bijuterii de zeci de mii de euro cu care se afişează la serviciu.
"Dorina Tiron poartă bijuterii de zeci de mii de euro. Deşi toată viaţa a lucrat la stat, aceasta are bijuterii care îi dă pe spate şi pe milionarii din Top 300. Astfel, Tiron este proprietara şi mândra purtătoare a unui ceas de aur bătut cu briliante marca Vacheron Constantin, marcă exclusivistă elveţiană, în valoare de circa 50.000 de euro. Mai mult, aceasta poartă un pandantiv de aur bătut cu diamante, inel şi cercei de aur cu platină şi diamante, care valorează circa 20.000 de euro. Acestea sunt doar câteva dintre bunurile cu care se afişează şi pe care nu le-a trecut în declaraţia de avere", ne-au declarat surse din cadrul CNADNR.
Tiron a lucrat din 1994 în cadrul Direcţiei Regionale Iaşi a CNADNR. Între 2003 şi 2006, Tiron a fost director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, iar în perioada 1999-2003 a avut funcţiile de director tehnic şi director general al acestei direcţii.
Soţul acesteia, Dumitru Tiron, este inginer în cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Iaşi şi membru al Asociaţiei Podarilor şi Drumarilor. Până la numirea în funcţia de director al CNADNR, Dorina Tiron a fost şefa soţului său, ocupând funcţia de director al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Iaşi, în subordinea căreia funcţionează şi SDN Iaşi. Tiron nu a uitat aşa de uşor foştii angajaţi, având grijă să bugeteze diverse achiziţii pentru salariaţii de la DRDP Iaşi.
LEGĂTURI DE FAMILIE
De-a lungul timpului, în interiorul Companiei de Drumuri s-a format o "mare familie", după cum reiese din declaraţiile de avere postate pe site-ul instituţiei. Nu spunem asta întâmplător, ci pentru faptul că mai toţi salariaţii se înrudesc între ei. Aşa se explică faptul că nu prea se trag la răspundere ei între ei, deoarece nu se ştie niciodată ce funcţie deţine soţul sau soţia celui care a greşit.
Florin Dascălu este unul dintre directorii vechi în cadrul CNADNR, iar soţia acestuia, Mihaela, lucrează la Via Carpatia, firmă ce are ca obiect de activitate proiectare şi execuţie în domeniul infrastructurii rutiere. Prevăzător din fire, Dascălu a achiziţionat în perioada 2005-2009 un teren de 43.422 metri pătraţi la Adunaţii Copăceni, localitate unde se zvoneşte că va fi construit un nou aeroport.
Adrian Ionescu s-a remarcat ca omul de încredere al lui Radu Berceanu indiferent de perioada în care acesta s-a aflat la conducerea ministerului. Ionescu a fost mai întâi angajat la biroul de presă al ministerului. În perioada în care ministerul a fost condus de Ludovic Orban, Ionescu a părăsit instituţia pentru a fi consilierul lui Berceanu. A revenit în forţă în minister alături de Berceanu şi a fost promovat director Proiecte Autostrăzi în cadrul CNADNR. Recent, Ionescu spunea relaxat că relaţiile de cumetrie din cadrul instituţiei sunt responsabile pentru întârzierea lucrărilor la autostrăzi.
"Studiile geo sunt foarte importante pentru construcţia reţelei de autostrăzi. La noi, nu toate proiectele de infrastructură au aceste studii geo, iar acolo unde există sunt foarte prost făcute. Deoarece toată lumea se cunoaşte în cadrul Companiei de Drumuri, nu prea ai cum să tragi la răspundere pe cel care ar fi trebuit să vadă greşeala dintr-un proiect sau lipsa unor studii necesare realizării marilor proiecte de infrastructură", spunea Adrian Ionescu.
Soţia lui Ionescu nu are legătură cu CNADNR, fiind angajată a ROMATSA (Regia Autonomă Administrativă Română a Serviciilor de Trafic Aerian), care este în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Adrian Ionescu este însă membru în Consiliul de Administraţie al ROMATSA.
RUDE ŞI RUBEDENII
Savu Ştefan deţine funcţia de director Achiziţii Publice din cadrul CNADNR şi are şi 60% din SC Top Business Management, firmă ce oferă consultanţă în construcţii.
Amărăzean Cristina ocupă funcţia de şef Serviciu planificare şi strategie din cadrul CNADNR, iar soţul, Cimpoi Ilie, ocupă o funcţie similară în cadrul companiei.
Andrei Cristian este directorul Direcţiei de Siguranţa Circulaţiei în cadrul companiei, iar soţia, Elena, este angajată la Romaero. Bărbier Ovidiu ocupă funcţia de director coordonator Variante Ocolitoare în cadrul companiei, iar soţia, Bărbieru Corina, lucrează ca economist la Autoritatea Rutieră Română. Potrivit declaraţiei de avere, domnul Bărbier este şi director general şi administrator al firmei Maxidesign, firmă "de casă" a CNADNR, care a încheiat mai multe contracte de proiectare cu compania de stat. Blaţ Nicolae Adrian este şef serviciu în cadrul companiei, iar soţia, Blaţ Aurica, este inginer la compania de proiectare IPTANA.
Buzatu Florin - şef serviciu în cadrul CNADNR, iar soţia, Elena Claudia, lucrează tot în cadrul companiei. Ciobanovschi Nely Silvia este director al CNADNR, iar soţul lucrează la Constrans, firmă ce are ca obiect de activitate transportul rutier de mărfuri.
Cupanache Ion, şef serviciu în carul CNADNR, iar soţia, Steluţa, lucrează la Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN). Diaconescu Ioan - director CNADNR, soţia sa, Ganea Aurora, lucrează la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti.
Dumitru Petre este director CNADNR, iar soţia, Viorica Dumitru, este şef serviciu în cadrul companiei. Enache Lucreţia este şef serviciu al CNADNR şi deţine 186 de acţiuni la PecoTeleorman, iar Enache Adrian lucrează tot la companie. Ana Luţu este şef serviciu al CNADNR, iar Vasile Luţu lucrează la contabilitate la CESTRIN.
Masală Daniela este şef serviciu CNADNR, iar Masală Ionuţ este director la Direcţia financiară a companiei.
Mihai Tiberius este şef serviciu CNADNR, iar soţia lucrează la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. El a omis să scrie numele soţiei, menţionând doar că lucrează în minister.
Mocanu Mihaela este director la CNADNR, iar soţul lucrează tot în cadrul companiei.
Ecaterina Munteanu este director al companiei, iar soţul lucrează la Viadesign, firmă ce funcţionează în domeniul consultanţei tehnice. Nechită Ruxandra Nicoleta este şef serviciu la CNADNR, iar soţul este inginer la Metrorex.Piştea Marius este şef serviciu în cadrul companiei, iar soţia este inginer tot la companie. Popa Camelia este şef proiect drumuri express la CNADNR şi consilier juridic la AVAS, iar soţul este inginer la o firmă de contrucţii. Stoica Elena Mihaela este şef serviciu CNADNR, iar soţul lucrează tot la CNADNR.
Cuplurile Tache Nastasia şi Paul şi Truică Niculae şi Virginica lucrează împreună în cadrul CNADNR.
244 KM DE AUTOSTRADĂ PLUS 42 KM DE LA BECHTEL
În 20 de ani, autorităţile române au realizat 1.000 de kilometri de drumuri naţionale şi 244 de kilometri de autostradă. În 1991 se înfiinţa Administraţia Naţională a Drumurilor din România prin Hotărârea 1.275 din 8 decembrie 1990 şi avea în exploatare o reţea de 14.683 km drumuri naţionale, 18 km de autostradă şi mijloace fixe. Din octombrie 2003, AND s-a transformat în CNANDR, care este responsabilă cu administrarea, exploatarea, întreţinerea, modernizarea şi dezvoltarea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi de pe teritoriul României. Potrivit site-ului instituţiei CNADNR are în administrare 262,9 km de autostradă şi 15.934 de km de drumuri naţionale, adică cu 1.300 km de drumuri naţionale mai mult decât în urmă cu 20 de ani şi cu 244 km de autostradă. Cei 42 de km de autostradă construiţi de Bechtel nu sunt luaţi în calcul. CNADNR funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor are 400 de angajaţi în cadrul companiei şi circa 5.000 de salariaţi la sucursalele din ţară.