Omul lingură

de Vlad Teodorescu | 27 Mar 2010 • 00:00

A început în adevăratul sens al cuvântului de la lingură. Şi a făcut din ea o filosofie de viaţă. I-a schimbat nu numai destinul, dar şi numele, fiind cunoscut pe patru continente ale lumii ca "Spoonman". Pentru cine ştie să le înţeleagă povestea, lingurile lui Marc Tudose aduc noroc, dragoste, înţelepciune. Şi frumuseţe, cu siguranţă.

Marc Tudose este un bucureştean get beget care a avut norocul - pe care puţini dintre noi îl au, dar cu siguranţă ni l-am fi dorit - de a avea un bunic la ţară. Astfel că, în copilărie, în loc să se joace pe asfaltul încins din spatele blocului, mergea "la ţara lui" şi petrecea zile întregi privindu-şi bunicul cum "se joacă cu lemnul", cum bucăţile de lemn prindeau viaţă în mâinile lui butucănoase şi puternice.

Şi acum crede că în perioada aceea s-a lipit de el pasiunea de a scormoni în lemn, de a căuta sufletul fiecărei bucăţi de lemn, dorinţa de a-l "meşteri" până când acesta va căpăta forma pentru care s-a pregătit - de la lăstarul sfios până la trunchiul viguros înălţat spre cer - atâta amar de vreme. Aşa se face că primele obiecte ieşite din mâna lui au avut caracter religios, statuete şi icoane, aşa cum îşi văzuse bunicul lucrând şi aşa cum i-a dictat sufletul, ca om crescut în spiritul dragostei şi al respectului pentru credinţă. În anii ce au urmat, a avut de ales între a deveni cioplitor în lemn, ca bunicul, sau muzician precum tatăl său. Până la urmă a învins... sunetul lemnului proaspăt transformat din vis în realitate. Clapele pianului au fost înlocuite cu mânerele dălţilor şi aşa a început ceea ce Marc consideră şi astăzi marea aventură şi dragoste a vieţii sale.

DE LA TUDOSE LA SPOONMAN
În 2005, a fost invitat la un festival folcloric, ca meşter popular, la o manifestare organizată la Muzeul Ţăranului Român. A participat cu tot felul de obiecte, în special religioase şi decorative, dar şi cu ceva linguri. Nu poate spune că succesul a fost cel care l-a încurajat să meargă mai departe în viaţă, pe acest drum. Nu a prea vândut, dar a simţit că şi-a găsit locul printre cei care, asemenea lui, făceau lemnul să vibreze ca o femeie frumoasă, ca un cântec de dragoste şoptit încet, la ureche.

Întâmplarea, sau poate destinul, a făcut să urmeze o manifestare asemănătoare, dar cu iz medieval, în cetatea Sighişoarei. Unde, pe lângă obiectele pe care le cioplea în mod tradiţional a adus mai multe linguri, de dimensiuni mai mari, create evident nu pentru a fi folosite la mâncat, ci pentru a împodobi - după cum îşi aduce aminte Marc că a simţit - nu atât casa, cât sufletul. "Nici aici nu am vândut prea bine, eram chiar dezamăgit, dar am hotărât să rămân până în ultima zi, fie ce o fi".

Şi intuiţia i-a fost răsplătită fiindcă, exact când strângea standul aşezat ad-hoc pe străduţa îngustă ce duce la turnul cu ceas, un grup de turişti spanioli s-a oprit în dreptul său întrebându-l ce înseamnă fiecare lingură. Dornic să-şi vândă marfa, Marc a început să le explice cu lux de amănunte, poate şi cu multă imaginaţie, ce înseamnă fiecare bucată de lemn pe care o ţinea în mână. "Sunt convins că nu numai frumuseţea ciopliturii, dantela sculptată în lemn i-a impresionat ci, mai ales, povestea fiecărei linguri în parte, unicat în felul ei". Şi minunea s-a produs: spaniolii au cumpărat până la ultima toate lingurile pe care tocmai se pregătea să le strângă. Mai mult, impresionaţi de legătura ce părea a fi stabilită între guralivul autor şi obiectele sale din lemn, i-au spus "Spoonman" (omul lingură sau lingurarul în engleză - n.r.) şi aşa i-a rămas numele!

A ÎNCEPUT CU ADEVĂRAT DE LA LINGURĂ
Deşi pare la prima vedere un simplu fapt comercial - în fond ce mare scofală să vinzi şase linguri din lemn -, întâmplarea aceasta din Sighişoara i-a schimbat destinul. Cu banii obţinuţi pe linguri a dat fuga la Bucureşti şi, pentru că îi era frică să nu cumva să se răzgândească, până la primul tren, şi-a încărcat lucrurile într-un taxi şi a plecat direct în Sighişoara! "Am simţit că aici şi numai aici pot crea, pot trăi", spune Marc. Cu banii rămaşi a închiriat o garsonieră ce i-a ţinut loc şi de casă şi de atelier. Astăzi crede că nu ar mai pleca din minunatul oraş medieval pentru nimic în lume.

Cu timpul, dar şi pentru că deja i se spunea "Spoonman" de către clienţi, a început să înveţe despre lingură, despre motivele care apar pe lingurile tradiţionale româneşti. Aşa a aflat că fiecare motiv are o semnificaţie, că barza nu e numai barză, ci aduce şi noroc, că lingurile cu două păsări aduc dragoste, la fel cum bufniţa aduce înţelepciune. "Aşa am început să fac linguri cu poveste, fiecare lingură vândută de mine vine însoţită de povestea ei, nu e numai un simplu obiect artizanal. Mi-am dat seama, mai spune Spoonman, că oamenii caută în viaţă nişte lucruri foarte simple, dar esenţiale. Caută dragoste, caută sănătate, noroc, putere şi am creat linguri care să aibă legătură cu aceste căutări ale oamenilor."

Acum Marc are site personal în mai multe limbi de circulaţie internaţională, lingurile sale aducând noroc, dragoste şi sănătate pe vreo patru continente ale lumii. Face şi linguri la comandă pentru clienţii care doresc să aibă în casă simbolul vieţii lor, chiar acum lucrând, de exemplu, la o comandă extravagantă, linguri cu foci.

Adevărata dimensiune a meşteşugului său a avut-o în timpul unui concediu petrecut pe o plajă îndepărtată. Aici obişnuia să ia o bucăţică de lemn şi o daltă şi să lucreze pe nisipul încins. Şi nu a fost zi în care să nu fi primit câteva oferte de la turiştii strânşi ciorchine în jurul lui. Atunci a realizat că limbajul lingurilor sale, tradiţional româneşti, este cu adevărat universal.

ŢI-A PLĂCUT CUIERUL? IA-L ACASĂ!
Marc Tudose nu s-a limitat la cioplirea şi vinderea lingurilor cu poveşti, deşi, după cum spune, "din linguri normale nu se poate trăi, din ale mele da!" Încurajat de succesul afacerii puse pe picioare în mica garsonieră din Sighişoara, el doreşte să se extindă printr-un concept nou de marketing gândit şi pus la punct, deocamdată numai teoretic, de el.

În curând, vrea să facă dintr-un restaurant din Sighişoara un loc cu totul aparte. Un fel de mini "Dracula Land", un restaurant care să fie mobilat numai cu obiecte populare confecţionate de meşteri populari autentici, unii dintre ei cu faimă recunoscută şi peste hotare.

În ce constă noutatea conceptului? Simplu, turistul vine, îşi pune haina în cuier, se aşază la masă, comandă mâncare. Este imposibil să nu se minuneze de frumuseţea scaunului sculptat, de măiestria mesei tradiţionale, de cuierul lucrat cu totul aparte. Îi place scaunul pe care a stat? Îl poate cumpăra pe loc, chiar pe acela! Vrea cuierul care l-a frapat încă de la intrare? E scos imediat de pe perete, împachetat frumos şi îl aşteaptă la plecare. Însoţit de certificatul de originalitate şi de ...poveste! Imediat va fi înlocuit de unul identic ce aşteaptă să fie remarcat şi cumpărat.