x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Sistemul medical, din dramă în dramă

Sistemul medical, din dramă în dramă

de Magda Marincovici    |    18 Aug 2010   •   00:00
Sistemul medical, din dramă în dramă
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

În ultimii trei ani, peste 6.000 de medici au plecat din ţară
Directorul Maternităţii Giuleşti, pro­fe­sorul doctor Bogdan Marinescu, spunea ieri la conferinţa de presă că aş­teaptă finalizarea anchetei în cazul tra­gediei în urma căreia patru be­be­luşi şi-au pierdut viaţa, iar alţi şapte sunt în stare gravă şi că, dacă va fi gă­sit vinovat, va analiza posibilitatea "unei demisii".

Ar fi o demisie de onoare din partea unui reputat speci­a­list, al cărui gest nu ar rezolva nimic. Pentru că, până la finalizarea an­che­tei, câteva aspecte sunt certe. La Secţia de Terapie Intensivă al Materni­tă­ţii Giuleşti, bebeluşii, unii dintre ei prematuri, alţii chiar cu unele malformaţii, nu exista nici o asistentă. Şi asta în timpul zilei.

Evident se pune în­trebarea dacă  noaptea îi mai bagă în seamă cineva pe nou-născuţi. Astfel, nu întâmplător punctul de pornire a acestei nenorociri este Secţia de Te­rapie Intensivă. Pentru că, la ora actu­a­lă, în ţara noastră deficitul cel mai mare de medici şi de asistente se înregis­trează în secţiile de Terapie Intensivă, secţii-cheie în orice spital.

De altfel, nu numai în România, ci şi în restul ţărilor UE există o lipsă de cadre medicale pe această zonă. Aceasta este şi explicaţia pentru care locurile vacante în multe spitale din ţările UE sunt ocupate, pe salarii civi­li­za­te, de medici anestezişti şi de asistente din România.

Profesorul doctor Vasile As­tă­răs­toa­ie, preşedintele Colegiului Me­di­cilor din România (CMR), spune că, "anul trecut, toate colegiile judeţene ale medicilor au primit un număr de 1.402 de cereri de eliberare de certificate de probitate morală pentru a pu­tea pleca în străinătate". Doar în Bucureşti au fost 672 de cereri.  Când preşedintele CMR avertiza că doar în ultimii trei ani au plecat peste 6.000 de medici, în acest an cererile ajun­gând la circa 2.000, au­to­ri­tă­ţile, în loc să vină cu o ofertă fi­rească pentru un stat european, le-au amputat sa­la­riile cu 25%.

Con­se­cin­ţele sunt dra­ma­tice: be­be­luşi arşi în in­cubator, ucişi în explozii, spălaţi cu dezinfectant de pardoseli. Secţii care se închid când singurul medic pleacă în conce­diu, aşa cum este secţia de Pe­diatrie a Spitalului Orăşenesc Ba­raolt. Iar ne­norocirea de la Maternitatea Giu­leşti nu-i sin­gura.

Ieri, la Ma­ter­nitatea din Satu Mare, o magazie, aflată lângă sa­­loanele nou-năs­cuţilor, a luat foc, iar 30 de bebeluşi au fost evacuaţi îm­pre­u­nă cu mamele lor. La umilinţa ma­terială la care sunt su­puşi medicii la ora actuală se mai adaugă şi cea mo­­rală, lansată de la cel mai înalt ni­vel. "Hai, să nu mai fa­­cem o dramă din faptul că pleacă me­dicii. Dreptul nostru este de a ple­ca unde ne e mai bine", o spune răspicat însuşi preşe­dintele Traian Bă­ses­cu.

De altfel, că preşedintele Băsescu nu dă doi bani pe medici, nici pe pro­fesori, se  dovedeşte şi atunci când spune cu cinismul celui care se tra­tea­ză în străinătate că 40% din pacienţii români au fost diagnosticaţi şi trataţi greşit.

Astfel, demisia unui ma­­nager, fie ea chiar a profesorului Ma­­rinescu, nu ajută la nimic. Cum de altfel nici demisiile tuturor mana­ge­­rilor nu ar rezolva problemele unui sis­tem me­dical subfinanţat şi complet scăpat de sub control.

×
Subiecte în articol: special