x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Orlinov de la ŢSKA Sofia a răpit şi a bătut o prezentatoare TV!

Orlinov de la ŢSKA Sofia a răpit şi a bătut o prezentatoare TV!

24 Mar 2010   •   00:00

Jucătorul bulgar Orlin Orlinov de la ŢSKA Sofia a fost arestat, fiind bănuit de răpirea şi agresarea prezentatoarei de televiziune Katherine Vacheva. Fotbalistul a fost reţinut şi dus la secţia 6 de poliţie din Sofia, după ce Katherine Vacheva l-a acuzat că, în 20 martie, a "târât-o" în apartamentul lui şi a bătut-o.

"M-a târât câţiva metri, erau urme de sânge. Mi-a spus: «Eşti o femeie frumoasă şi toate femeile frumoase merită bătaie»", a declarat Vacheva.

Directorul executiv al grupării ŢSKA Sofia, Ventsislav Zhivkov, a declarat că dezaprobă comportamentul jucătorului, dar a precizat că aşteaptă mai întâi rezultatul anchetei, informează Sofia Echo, citat de Mediafax.

Apărătorii lui Orlinov va încerca să-i convingă pe anchetatori că nimic nu s-a întâmplat în realitate şi totul a fost "regizat".

Orlinov a venit la ŢSKA Sofia în vremea când echipa era antrenată de Liuboslav Penev. El a jucat câteva meciuri în Liga Europa, în toamna anului 2009. Apoi, la puţin timp, a fost retrogradat la echipa a doua. Şi tehnicianul Ioan Andone, care l-a înlocuit pe Penev, a decis că Orlinov trebuie să rămână la echipa a doua.


×
Subiecte în articol: sport