Naţionala Under 21 a României va disputa vinerea aceasta, la Norwich, primul joc cu Anglia din cele două contând pentru barajul de calificare la CE 2011.
"Întâlnim un adversar valoros, care la ultimele două ediţii ale Europenelor a ajuns până în semifinale şi chiar în finală. Trebuie să fim disciplinaţi, să nu facem greşeli individuale, să fim capacitaţi sută la sută, să tratăm meciul ca pe o finală de Campionat European", a declarat selecţionerul tricolorilor mici, Emil Săndoi. "Nu trebuie să fim timoraţi, ci relaxaţi, ca şi până acum. Sperăm ca Anglia să nu ne ia în seamă prea serios", a spus Gabriel Torje. "Plecăm cu şansa a doua, dar pentru că nu avem nimic de pierdut, presiunea fiind la englezi, sper să fim mândri la final că suntem români", este de părere Cornel Râpă. "Pentru mine, aceste două meciuri cu Anglia sunt foarte importante, pentru că nu ştiu dacă am evoluat până acum la un asemenea nivel. Am muncit foarte mult până acum şi ar fi păcat să nu ne calificăm!", a afirmat Ştefan Bărboianu.