Cum să trăieşti fiecare zi de parcă ar fi ultima

Cu câteva ore înainte de spectacol, Oana Pellea vine la Bulandra, Sala Toma Caragiu, zâmbind şi radiind bunăstare. Marius Manole ajunsese înainte şi, când cei doi se întâlnesc, îţi dai seama imediat de relaţia specială care s-a legat între ei de când au devenit parteneri de scenă.

Apoi, vine şi Antoaneta Cojocaru, care se închină în momentul în care păşeşte pe scenă, trecând pe lângă o doamnă care dă cu aspiratorul, cu grija ca decorul să arate perfect înainte de spectacol.

"Oscar şi Tanti Roz s-a născut din nimic şi dacă există astăzi pe scena Teatrului Bulandra, e o minune. (...) Avem de-a face cu un text sensibil şi suntem conştienţi că există oameni care au nevoie de un astfel de text şi oameni cărora nu le este necesar", îmi mărturiseşte Marius, care nu citeşte niciodată cronici... de teamă.

În "Oscar şi Tanti Roz" Marius Manole joacă rolul unui copil de 10 ani, bolnav de cancer, care mai are foarte puţin de trăit şi e răzvrătit împotriva tuturor celor care refuză să-i spună adevărul.

Singura lui prietenă e Tanti Roz, o asistentă haioasă, care îl ajută să treacă peste teama de moarte şi îl învaţă să trăiască într-o zi cât în 10 ani, astfel că Oscar devine la un moment dat "cel mai vârstnic" din tot spitalul, dornic la rândul lui să le fie de folos celorlalţi, lui Bacon (Cristina Casian) şi lui Peggy Blue (Antoaneta Cojocaru), şi chiar lui Tanti Roz.

Bacon îi devine prieten din întâmplare, în timp ce se ascundea de Tanti Roz, ca să nu-i schimbe bandajele, iar de Peggy Blue se îndrăgosteşte pentru că, spune Oscar, "atunci când te apropii de ea, e ca şi cum ai pătrunde într-o capelă".

Sigur că cei care au citit nuvela lui Eric-Emmanuel Schmitt cunosc finalul atât de trist al lui Oscar şi oricum e uşor de intuit, dar ce e cu adevărat minunat e felul în care Chris Simion, "vinovată" pentru dramatizarea şi punerea în scenă a acestei poveşti de viaţă, a surprins caracterul ei optimist şi speranţa care o însoţeşte.

Oscar, eroul, marchează viaţa tuturor celor care i-au fost alături şi îi ajută să se regăsească, în timp ce învaţă să se regăsească pe sine şi să îl descopere pe Dumnezeu.

Cele 14 scrisori trimise lui Dumnezeu, în care îl întreabă printre altele ce-şi doreşte ca dar de Crăciun, sunt de fapt etape ale unei călătorii către sufletul lui.
O călătorie care îl învaţă, îi învaţă şi ne învaţă că trebuie să ne bucurăm şi să trăim fiecare zi cu gândul că ar putea să fie chiar ultima.

Într-un decor realizat de Adina Mastalier, pe muzică nu de Bach, ci de Cranberries şi în jocul de lumini creat de Alexandru Darie, se mişcă aceste patru personaje, plus părinţii lui Oscar şi doctorul Dusseldorf, cărora doar le simţi prezenţa.

Oana Pellea în rolul Tanti Roz, cu mersul uşor aplecat, cu degetele mereu în mişcare, căutând parcă ceva în aer şi cu vocea caldă cu care rosteşte "Oscar, băiatule" este atât de frumoasă şi atât de blândă, încât îşi periclitează reputaţia de "fostă luptătoare de wrestling".

Iar Marius Manole... ei bine, Marius Manole este un copil, cu mers de copil, cu gesturi de copil, cu ochi de copil, cu zâmbet şi voce şi suflet de copil, care trăieşte pe scenă ca "Oscar".
Aşadar, dacă vreţi să vedeţi două tinere talentate, o regizoare mereu surprinzătoare, un Marius Manole senzaţional, ca de obicei, şi pe Oana Pellea, cea mai frumoasă femeie din lume, vă recomand să mergeţi la această piesă.