x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România dă extemporal la infringement

România dă extemporal la infringement

de Alexandru Nastase    |    21 Apr 2009   •   00:00
România dă extemporal la infringement
Sursa foto: /Jurnalul Naţional

Autorităţile de la Bucureşti vor da la sfâr­şitul acestei săptămâni primul examen în faţa responsabililor europeni în ceea ce priveşte întârzierile de conformare la standardele europene înregistrate de România.



Primul care se va "în­frunta" cu oficialii de la Bruxelles este ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.

Instalat în funcţie de patru luni, mi­nistrul va trebui să dea explicaţii pentru severele întârzieri ale ţării noas­tre în ceea ce priveşte închiderea gropilor de gunoi neconforme şi des­chi­derea unor deponeuri ecologice, moder­ne şi în conformitate cu standardele cerute de Uniunea Europeană.

În 2004, în perioada negocierii Tratatului de Aderare a României la UE, oficialii de la Bucureşti s-au angajat în faţa celor de la Bruxelles că până în 2009 vor fi închise toate gro­pi­le de gunoi neconforme, iar în ţara noastră nu vor exista decât puncte ecologice de colectare a deşeurilor.

România putea accesa chiar fonduri europene pentru aceste investiţii: prin Programul Ope­ra­ţional Sectorial Mediu au fost disponibile 1,1 miliarde de euro. Europenii au fixat ca termen-limită data de 16 iulie 2009. În caz contrar, se va declanşa procedura de infringement (încălcarea Tratatului de Aderare) împotriva României şi pena­li­zarea ţării noastre cu sume începând de la 200.000 de euro pe zi până la remedierea situaţiei neconforme constatate. De asemenea, gropile de gunoi neconforme vor fi închise, deşeurile urmând a fi depozitate în puţinele deponeuri ecologice amenajate. Asta va presupune transportul deşeurilor pe distanţe mult mai mari şi, implicit, creşterea taxelor locale de salubritate.

AMENZILE, LA AUTORITĂŢILE LOCALE VINOVATE
Potrivit ministrului Mediului Nicolae Nemirschi, România nu va reuşi să-şi respecte promisiunile decât într-un procent de 70%. Până acum, doar 10 gropi de gunoi au fost închise, iar din cele 65 de deponeuri ecologice ce ar trebui amenajate, doar 20 există până în acest mo­ment, cu trei luni înainte de expirarea termenului.

În 2008 a fost depusă la Bruxelles documentaţia pentru un singur deponeu, de la Bistriţa, iar în cursul acestui an ar urma alte aproape 30 de proiecte, în valoare totală de 200 de mi­lioane de euro. Nemirschi a mai afirmat că va cere noi termene de conformare Comisiei Europene, dar că este puţin probabil ca România să le obţină. Minis­trul a mai spus că transfera amenzile venite de la CE către autorităţile locale care nu şi-au făcut treaba. Nemirschi a mai spus că a ajuns la această concluzie după ce s-a consultat cu miniştrii de resort din ţări precum Italia sau Grecia, state care au avut de-a face de-a lungul anilor cu mai multe crize ale deşeurilor.
Începând de astăzi, ministrul Ne­mirschi este prezent la Madrid pentru a vedea felul în care autorităţile locale au rezolvat problema deşeurilor din capitala Spaniei.

×
Subiecte în articol: verde!