x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Subiecte MATEMATICĂ Evaluare Națională 2018. Avem subiectele pentru clasa a II-a

Subiecte MATEMATICĂ Evaluare Națională 2018. Avem subiectele pentru clasa a II-a

09 Mai 2018   •   10:31
Subiecte MATEMATICĂ Evaluare Națională 2018. Avem subiectele pentru clasa a II-a

Subiecte Evaluare Națională 2018Elevii de clasa a II-a susţin miercuri probele scrise la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, conform calendarului aprobat de MEN.

Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluare Națională clasa a II-a.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test la clasa respectivă.

Click pe imagine pentru a vedea subiectele integral

×