x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 2012, în top 10 cei mai călduroși ani din istorie. De ce se tem meteorologii în perioada următoare

2012, în top 10 cei mai călduroși ani din istorie. De ce se tem meteorologii în perioada următoare

28 Noi 2012   •   18:01
2012, în top 10 cei mai călduroși ani din istorie. De ce se tem meteorologii în perioada următoare
Sursa foto: NASA

2012 a intrat în topul 10 al celor mai călduroși ani din istoria măsurătorilor meteorologice, în ciuda gerurilor de la începutul anului, provocate, în parte, de oscilațiile provocate de curentul La Nina, se arată în datele agenției meteo a ONU.

Continentul nord-american a avut parte de cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor, anul acesta, însă principalul pericol semnalat de meteorologi este topirea calotei de gheață de la Polul Nord, anul acesta atingându-se recordul negativ din istoria măsurătorilor.

Anul a început cu un ger cumplit care a afectat cea mai mare parte a Eurasiei în perioada ianuarie - februarie. În Rusia, temperaturile au ajuns și la -50 de grade Celsius. Apoi, temperaturile au crescut mult peste cele normale. Europa s-a confruntat cu perioade prelungite de caniculă, în timp ce în perioada ianuarie - octombrie, America de Nord a avut parte de cele mai mari temperaturi medii din istoria înregistrărilor meteo.

În restul planetei, mediile temperaturilor au plasat 2012 pe locul nouă al celor mai călduroși ani din istorie.

În ceea ce privește furtunile, 2012 nu a fost un an ieșit din comun, excepție făcând Atlanticul, unde 10 furtuni au ajuns la intensitatea de uragan, inclusiv superfurtuna Sandy.

Sandy nu a fost cel mai mare ciclon de anul acesta. Acela a fost Sanba, care a lovit Filipine, Japonia și peninsula Coreea.

Seceta a afectat serios America de Nord, Rusia, China și Brazilia, în timp ce în Nigeria s-au înregistrat inundații de proporții, iar în sudul Chinei s-au înregistrat cele mai însemnate cantități de ploi din ultimii 30 de ani.

Temerea cea mai mare a meteorologilor este topirea calotei glaciare de la Polul Nord. În septembrie, cercetătorii au stabilit că la Pol mai erau 3,41 milioane de kilometri pătrați de gheață, cea mai mică întindere înregistrată până acum și cu 18% mai puțin decât în 2007, când s-a înregistrat precedentul record.

Măsurătorile se fac începând cu 1979, cu ajutorul sateliților. Potrivit simulărilor pe computer, în acest ritm, până în 2050 calota de gheață va dispărea de la Polul Nord, pe timp de vară. Meteorologii spun, însă, că ritmul de topire, în prezent, este mai accelerat decât cel estimat de computere.

În aceste zile, delegații din 200 de țări s-au reunit la Doha, în Qatar, pentru a discuta situația încălzirii globale și a propune un plan de acțiune care să prevadă, printre altele, reducerea emisiilor de gaze de seră. 

×