x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Asalt final asupra capitalei teroriștilor din Stat Islamic. ONU anticipează un măcel

Asalt final asupra capitalei teroriștilor din Stat Islamic. ONU anticipează un măcel

de Şerban Mihăilă    |    18 Oct 2016   •   18:17
Asalt final asupra capitalei teroriștilor din Stat Islamic. ONU anticipează un măcel
Sursa foto: Bram Janssen/AP

Asaltul asupra orașului Mosul, capitala de facto a organizației teroriste Stat Islamic (SI) și principalul bastion al luptătorilor islamiști pe teritoriul Irakului, a început în primele ore ale dimineții de ieri. Sprijinite de raidurile aeriene ale coaliției conduse de SUA, trupele guvernamentale irakiene și forțele kurde au lansat operațiuni militare coordonate, din mai multe direcții.

Ofensiva este complexă, se va desfășura în mai multe etape și poate dura câteva săptămâni sau chiar luni de zile, au avertizat analiști militari citați de BBC. Cu un efectiv estimat între 4.000 și 8.000 de oameni, militanții SI sunt puternic înarmați și au avut la dispoziție cel puțin doi ani pentru a-și pregăti apărarea. De cealaltă parte, contingentele coaliției conduse de la Washington și-au întărit în ultimele luni pozițiile în jurul orașului și au cucerit, în august, orașul Qayyarah, la 60 de kilometri sud de Mosul, de unde au pornit asaltul final. Aproximativ 30.000 de militari și combatanți care luptă de partea taberei proguvernamentale irakiene sunt implicați în această operațiune. Ofensiva principală este purtată de trupele guvernamentale ale Bagdadului, staționate în sud, iar peste 4.000 de combatanți din milițiile kurde atacă din est, eliberând deja mai multe sate ocupate de teroriști. Luptători din triburi sunnite și forțe paramilitare șiite s-au alăturat, de asemenea, coaliției antiteroriste. Într-o primă fază, contingentele aliate vor avansa până la periferia orașului, urmând să neutralizeze pozițiile fortificate ale SI. Confruntarea finală pentru cucerirea ultimului bastion al rezistenței jihadiste va începe, cel mai probabil, între noiembrie și decembrie, anul acesta, susțin analiștii citați de BBC.

Tragedie umanitară, la orizont

Foarte probabil, ofensiva coaliției antiteroriste va provoca mii de victime în rândul populației civile, care va fi folosită de SI pe post de scut uman, în acțiunile de gherilă urbană ce vor urma asaltului final. „Sunt extrem de preocupat de siguranța celor aproximativ 1,5 milioane de locuitori din Mosul, ale căror vieți ar putea fi afectate de operațiunile militare”, a declarat Stephen O’Brien, secretar general adjunct al Națiunilor Unite pentru probleme umanitare și ajutor de urgență. Circa un milion de persoane ar putea fi nevoite să părăsească orașul din cauza confruntărilor militare, a adăugat el.

Mosul, oraș cu populație majoritar sunnită, fusese cucerit rapid, în iunie 2014, de către jihadiștii sunniți din SI, pe fondul profundei neîncrederi a populației locale față de forțele de securitate irakiene, dominate de șiiți. Imediat, din Mosul, SI a proclamat un califat, pe teritoriile ocupate de jihadiști în Irak și Siria.

Liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, a reușit să scape din Mosul chiar înainte ca orașul să fie lovit de bombele aliaților, a anunțat, ieri, Sputnik.com. „Al-Baghdadi a scăpat în ultimul moment dintr-un raid aerian asupra unei reuniuni la care participa alături de comandanții săi din Mosul”, a precizat o sursă pentru site-ul citat, fără a menționa dacă lovitura aeriană a fost lansată de forțele irakiene sau de cele americane.

×