Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Autorităţile ONU de monitorizare a radiaţiilor nucleare (AIEA) au avertizat ieri guvernul nipon să extindă zona de evacuare din jurul centralei nucleare de la Fukushima pe o rază mai mare de 20 de kilometri în jurul uzinei Dai-Ichi, cât este în prezent. Nivelul crescut al radiaţiilor periculoase a fost semnalat ieri de specialiştii AIEA într-o localitate situată la 40 de kilometri distanţă spre nord-vest de centrala de la Fukushima, în satul Iitate, potrivit presei britanice.
Tot ieri, autorităţile nipone au recunoscut că au pierdut lupta cu răcirea a patru reactoare din cele şase ale centralei nucleare avariate de teribilul cutremur ce a fost urmat de un tsunami devastator şi au anunţat că vor închide reactoarele pentru totdeauna şi le vor "înmormânta" sub tone de beton.
Nici dinspre Ocean nu au venit veşti bune, în apă descoperindu-se un nivel-record de radiaţii până acum, de 4.385 de ori mai mare decât limita normală. Cu o zi înainte, standardul admis fusese depăşit de 3.355 de ori.
Dar dacă izotopul radioactiv de iod, iod-131, îşi înjumătăţeşte "puterea" după opt zile, nu la fel se întâmplă cu cesiul radioactiv, izotopul 137, care îşi pierde o jumătate de "viaţă" abia în 30 de ani, iar ieri se înregistrase o concentraţie de cesiu mai mare de 527 decât limita normală.
Contaminarea organismului cu iod radioactiv este considerată ca fiind una dintre principalele cauze ale apariţiei cancerului de tiroidă, iar cea cu cesiul radioactiv este periculoasă pentru sistemul osos şi pentru cel muscular. Ajuns în organismul femeilor gravide, cesiul poate provoca fătului retard mental şi diferite malformaţii.
Michael Friedlander, un specialist american în domeniul nuclear, a explicat într-o emisiune la postul de televiziune CNN care ar fi lanţul "trofic", până la om, al contaminării cu radiaţii nucleare ajunse în apă: "Planctonul absoarbe izotopul radioactiv de cesiu, iar peştii se hrănesc cu plancton, apoi peştele cel mare îl înghite pe cel mic", peştii sunt pescuiţi şi, în final, ajung în farfuriile noastre. "Tocmai de asta mă tem", a afirmat Friedlander, adăugând că "prin fiecare verigă a acestui lanţ, concentraţia de cesiu radioactiv creşte".
Pescuitul a fost interzis pe o distanţă de 12 mile marine în jurul coastei unde se află centrala de la Fukushima, însă specialiştii nu pot preciza încă de unde vine atâta apă radioactivă.
Experţi din mai multe ţări s-au oferit să-i vină în ajutor Japoniei. De pildă, ieri, în Japonia era aşteptată o unitate de aproximativ 155 de membri ai marinei militare a Statelor Unite, specializată în situaţii de urgenţă nucleară, CBIRF (Chemical Biological Incident Response Force), care va acţiona de la baza aeriană Yokota, din apropiere de Tokyo. Echipa este specializată în operaţiuni de decontaminare şi măsurare a radiaţiilor nucleare.
Până acum, un nivel crescut al radiaţiilor, periculos pentru sănătate, a fost înregistrat nu numai în aer şi în apă, ci şi în sol, cu concentraţii mari de cesiu. De asemenea, în mai multe ţări de pe glob a fost tras semnalul de alarmă cu privire la alimente contaminate, între care şi laptele. Ieri, de pildă, guvernul american informa că în statul Washington a fost depistat lapte cu izotop radioactiv de iod, prezent într-o cantitate mică însă.
De la soţii Curie, la "Fetele Radium"
Pe blogul său, jurnalista americană Deborah Blum "resuscitează" un episod ceva mai vechi despre pericolul mortal al radiaţiilor, pe care cei din statul New Jersey îl rememorează în fiecare an, la 28 martie. Este vorba despre accidentul nuclear de la Three Mile Island.
Dar pentru a înţelege mai bine toată istoria, jurnalista ne sugerează să ne întoarcem chiar la sursa radioactivităţii, adică la soţii savanţi Pierre şi Marie Curie, care descopereau, în 1898, un metal extrem de radioactiv – radiumul. De atunci, susţine Blum, atomul, fie "civil", fie "militar", a devenit un "ucigaş în serie".
După patru ani, soţii Curie ofereau eşantioane din acest metal inventatorului american William G. Hammer, care l-a amestecat cu sulfură de zinc şi a obţinut o pastă fosforescentă. Ecuaţia e simplă: atomul de radium produce energie, iar sulfura de zinc transformă energia acestuia în lumină. Câţiva ani mai târziu, în preajma primului război mondial, "vopseaua" luminoasă a lui Hammer dă idei industriei americane. Şi cum soldaţilor ascunşi în tranşee le venea greu să afle pe întuneric ce oră arăta ceasul lor de buzunar, industriaşul american "Radium Luminous Material Corporation" se transformă imediat în "U.S. Radium Corporation" şi produce pe bandă, în uzina din Orange, New Jersey, ceasuri cu ace şi cadrane fosforescente.
În uzină munceau femeile. Micile lor mâini meştereau, pentru 1,5 cenţi pentru fiecare cadran fosforescent, câte 250 de astfel de piese pe zi. Lucrau cinci zile şi jumătate pe săptămână şi au fost poreclite "Fetele Radium". Câştigau astfel 20 de dolari pe săptămână şi erau sfătuite de maiştrii care le coordonau să niveleze vopseaua fosforescentă de pe pensule cu vârful buzelor. Nu aveau nici un fel de echipament de protecţie. Ele nu ştiau atunci că lichidul insipid cu care lucrau era ucigaşul ascuns. Şi nici nu le spusese cineva. Mai mult, se stârnise un soi de nebunie cu aşa-zisele "efecte curative" ale radiumului, această substanţă ajungând să fie inclusă în creme, pudre, loţiuni, săpunuri, ba chiar se spunea că ar fi bună şi în combaterea impotenţei.
La începutul anilor ’20, multe dintre "Fetele Radium" s-au îmbolnăvit de o "boală misterioasă". Le cădeau dinţii, li se fracturau oasele, făcuseră anemie şi leucemie. Până în 1924, nouă dintre ele, sub 30 de ani, muriseră. În acel an, conducerea uzinei a cerut o anchetă ştiinţifică pentru a vedea despre ce este vorba. Până la urmă, s-a aflat cruntul adevăr, dar prea târziu, răul fusese făcut.
Întreprinderea a încercat să muşamalizeze totul, însă cinci dintre fete, bolnave pe moarte, au reuşit să o aducă în faţa tribunalului, în 1928. La proces s-a ajuns la un compromis, victimile primind despăgubiri de 10.000 de dolari de persoană, o rentă anuală de câteva sute de dolari şi o asigurare medicală din partea corporaţiei. Dar toate cinci au murit până în 1930.
În 1987, într-un articol din New York Times care trata acest caz, scria: "Dacă aduci un contor Geiger aproape de mormintele acestor biete femei, oscilează şi acum, după zeci de ani de la moartea lor..."
Citește pe Antena3.ro
