x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Distrugătorul american Truxtun va efectua exerciţii suplimentare împreună cu nave aliate în Marea Neagră

Distrugătorul american Truxtun va efectua exerciţii suplimentare împreună cu nave aliate în Marea Neagră

de Agerpres    |    15 Mar 2014   •   17:30
Distrugătorul american Truxtun va efectua exerciţii suplimentare împreună cu nave aliate în Marea Neagră

Nava militară americană USS Truxtun, distrugător de rachete ghidate, va efectua exerciţii suplimentare împreună cu nave aliate în Marea Neagră, a declarat sâmbătă comandantul acestuia, într-un semn suplimentar de răspuns internaţional la acţiunile Rusiei în Ucraina, transmite Reuters.

Comandantul Andrew Biehn i-a informat despre acest lucru pe reporterii aflaţi la bordul distrugătorului când acesta a andocat într-un pot bulgar.

USS Truxtun a participat săptămâna aceasta la exerciţii cu nave româneşti şi bulgare la câteva sute de mile de forţele ruse care care au intrat în Crimeea, cu populaţie majoritar vorbitoare de limbă rusă, după protestele în masă care au dus la înlăturarea fostului preşedinte Viktor Ianukovici.

×