Cancelarul german, Angela Merkel, a ajuns la un acord, miercuri, cu Partidul Social-Democrat (SPD) pentru formarea unui Guvern comun, la două luni de la victoria sa fără majoritate absolută în alegerile legislative.
Acest acord între conservatori (CDU/CSU) şi SPD a fost confirmat ulterior de un grup extins de 75 de negociatori ai celor trei partide reunite. Acesta urmează să fie aprobat de militanţii Partidului Social-Democrat în cadrul unui referendum care va începe în decembrie şi al cărui rezultat este incert.
Dacă baza SPD aprobă acordul, Merkel va fi aleasă la 17 decembrie de deputaţii din Bundestag la conducerea unui Guvern de "mare coaliţie" pentru un al treilea mandat de patru ani.
Concesii majore
Merkel a acceptat concesii majore care ar putea să o ajute să învingă reticenţele militanţilor SPD de a se alia cu un partid de dreapta.
CDU a acceptat crearea unui salariu minim în Germania de 8,50 de euro pe oră începând din 2015. Acesta se va aplica în toate domeniile începând din 2017. Numeroase detalii rămân însă de clarificat.
Partidul Social-Democrat (SPD) a obţinut adoptarea acestei măsuri reprezentative pentru programul său electoral, o condiţie necesară pentru orice acord de coaliţie.
Acest salariu minim va fi o premieră pentru Germania, o ţară care până în prezent se baza pe partenerii sociali pentru a rezolva problemele salariale.
Acesta ar urma să amelioreze puterea de cumpărare a milioane de salariaţi. Potrivit institutului economic DIW, 5,6 milioane de persoane, respectiv 17 la sută dintre salariaţii germani, câştigă în prezent mai puţin de 8,50 de euro.
SPD a reuşit să se impună şi în privinţa dublei naţionalităţi. Copiii născuţi în Germania ai cuplurilor de străini vor putea să aibă două paşapoarte, cel german şi cel al ţării de origine a părinţilor.
Principalele puncte de acord ale coaliţiei germane
Programul asupra căruia conservatorii şi social-democraţii au ajuns la un acord în vederea guvernării Germaniei în următorii patru ani şi care urmează să fie supus aprobării membrilor SPD, prevede introducerea unui salariu minim şi mizează asupra unei continuităţi în politica externă.
Piaţa muncii: salariu minim, cotă pentru femei
Un salariu minim de 8,5 euro pe oră pentru toţi era o revendicare centrală a SPD, într-o ţară care nu are o asemenea prevedere. El urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2015 pe întregul teritoriu german.
Anumite sectoare vor putea, pentru o perioadă tranzitorie de doi ani, să continue să aplice acorduri care stabilesc salarii mai mici - de exemplu unele afaceri în domeniul artizanatului sau agriculturii -, dar cel mai târziu la 1 ianuarie 2017 plafonul li se va aplica tuturor.
Nivelul salariului minim va fi revizuit "la intervale regulate" de timp de către partenerii sociali.
Potrivit institutului de cercetare DIW, 5,6 milioane de salariaţi primesc în prezent un salariu mai mic de 8,50 de euro pe oră.
Federaţiile angajatorilor au evocat desfiinţarea posibilă a 1,2 până la 1,8 milioane de locuri de muncă în urma introducerii unui salariu minim la acest nivel. Efectele asupra consumului la nivelul gospodăriilor sunt contestate de către economişti.
Măsura urmează, oricum, să permită unui număr de aproximativ un milion de muncitori săraci să nu îşi mai completeze salariul cu ajutoare sociale.
În plus, consiliile de supraveghere a firmelor cotate pe Bursă urmează să fie alcătuite la nivelul de 30% din femei, începând din 2016, iar utilizarea subcontractării să fie reglementată mai strict.
Politica europeană
Contractul de coaliţie reafirmă opoziţia germană faţă de orice preluare în comun a datoriei ţărilor din zona euro, prin euroobligaţiuni sau orice alte mecanisme de acest fel, şi totodată ataşamentul faţă de principiul "solidarirăţii şi responsabilităţii", potrivit căruia fiecare ţară este responsabilă de acţiunile şi finanţele sale.
Partidele de guvernământ sunt de acord să impulsioneze negocierile privind introducerea în Europa a unei taxe asupra tranzacţiilor financiare.
În cadrul uniunii bancare, partenerii de coaliţie "resping pe termen lung o suportare directă a riscurilor băncilor de către contribuabili".
Finanţe şi fiscalitate
"Finanţe publice solide şi bugete echilibrate sunt indispendabile", se subliniază în contractul de coaliţie.
Noul Guvern are în continuare ca obiectiv să nu mai contracteze noi datorii la nivel federal începând din 2015. Unii observatori apreciază, în plus, că Wolfgang Schäuble va rămâne în post la Ministerul Finanţelor.
Programul Guvernului prevede cheltuieli suplimentare şi investiţii în valoare de 23 de miliarde de euro. Aşa cum vor conservatorii, impozitele nu vor fi mărite, deşi SPD vrea să-i taxeze mai mult pe cei mai bogaţi.
Dubla naţionalitate
SPD a reuşit să se impună în această privinţă. Copiii născuţi în Germania ai cuplurilor de străini vor putea să aibă două paşapoarte, cel german şi cel al ţării de origine a părinţilor. Până acum erau obligaţi să aleagă, până la vârsta de 23 de ani. Sunt vizaţi, însă, doar cei sunt născuţi şi care au crescut în Germania.
Această regulă îi favorizează pe turci, cea mai importantă comunitate de migranţi în Germania, cu aproximativ trei milioane de membri.
Energie: reducerea subvenţiei pentru energie regenerabilă
Sistemul de subvenţionare a energiei regenerabile va fi revizuit, până la sfârşitul lui aprilie 2014. Subvenţiile urmează să fie diminuate, mai ales în cazul energiei eoliene. Până în 2025, energia regenerabilă urmează să reprezinte 40-45% din producţia de electricitate a ţării, iar până în 2035 55-60%.
În paralel, vor fi revizuite în vederea reducerii şi scutirile de taxe pentru energie acordate industriei, din care este finanţată dezvoltarea energiei regenerabile.
Introducerea unei taxe pentru automobile străine
Acesta a fost unul dintre cele mai dur negociate puncte. SPD şi creştin-democraţii lui Merkel s-au pronunţat împotrivă, însă conservatorii bavarezi din cadrul CSU ţin morţiş la el. Această vinietă vizează exclusiv automobilişti străini, dar "conform dreptului european", ceea ce riscă să fie dificil, iar veniturile obţinute urmează să fie investite integral în infrastructuri rutiere germane.
Pensii
La propunerea SPD, salariaţii care au cotizat timp de 45 de ani ar putea să se pensioneze la vârsta de 63 de ani. În prezent este prevăzută o trecere treptată către vârsta de pensionare de 67 de ani, o măsură introdusă de Guvernul din care a făcut parte şi SPD, dar pe care a promis că o va relaxa.
Conservatorii au impus o ameliorare a regimului pensionării femeilor cu copii.
Societate: egalitate de tratament pentru cuplurile cu parteneri de acelaşi sex
Discriminările faţă de cuplurile cu parteneri de acelaşi sex urmează să fie îndepărtate, însă SPD, care cerea un drept la adopţie pentru acestea, nu a reuşit să obţină câştig de cauză asupra acestui punct.