Premierul Victor Ponta a ajuns, luni, la Berlin, unde avea programată o vizită oficială, pe agenda căreia figura în special o întrevedere cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, scopul principal al deplasării fiind acela al reconstruirii relaţiilor bilaterale de încredere de dinainte de criza politică din 2012.
Reconstruirea punţilor
Înainte de a pleca spre Berlin, Ponta a acordat o serie de interviuri unor instituţii media germane de prestigiu, dar care în cursul anului 2012 au găzduit opinii extrem de critice la adresa guvernării sale. Astfel, în interviul acordat Deutsche Welle, premierul a mărturisit că doreşte ca România să aibă “un parteneriat strategic cu Germania” şi că doreşte să dea asigurări la Berlin că, “dincolo de bătăliile politice interne”, convigerea sa absolută şi reală este că “drumul României este drumul european şi drumul transatlantic”, dar şi să încurajeze continuarea investiţiilor germane în România.
“Cel mai probusiness social-democrat”
Ajuns la Berlin, Ponta a avut o întâlnire cu oameni de afaceri germani şi a susţinut o conferinţă la sediul Deutsche Bank, unde a afirmat că şi-a propus să fie “cel mai probusiness social-democrat din Europa”, subliniind importanţa investiţiilor şi a proiectelor bazate pe parteneriatul public-privat pentru dezvoltarea infrastructurii din România.
“Fără discriminări pentru români!”
În interviul său pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, el a dat asigurări că Germania nu trebuie să se teamă de venirea unui nou val de români, după ce barierele pe piaţa muncii vor fi ridicate de la 1 ianuarie 2014. “Nu va exista un val mare de muncitori români care să emigreze spre vestul Europei. Românii care au vrut să ajungă în Germania sunt deja acolo”, a punctat Ponta. El a adăugat că este vorba în special de tineri bine instruiţi, dornici să muncească din greu şi să plătească taxe. “Ei sunt în folosul comunităţii în care trăiesc”, a mai spus Ponta.
Cât despre atitudinea Germaniei în problema “migraţiei sărăciei”, el a făcut apel la echidistanţă. “Dacă Germania vrea să combată prin legi noi abuzul asupra sistemului social, atunci intenţia este legitimă, cu rugămintea ca românii să nu fie discriminaţi în raport cu cetăţenii altor state europene”, a insistat premierul român.
“Copil-problemă”
Cotidianul Die Welt a anunţat că premierul român va fi primit cu onoruri militare la Berlin. “Din cauza deficitelor în justiţie, în combaterea corupţiei şi a crimei organizate, progresele României rămân sub supravegherea Comisiei Europene. Ministrul de Interne Hans Peter Friedrich a anunţat măsuri dure împotriva migraţiei sărăciei din România”, scria Die Welt. Iar Markische Oderzeitung a dedicat vizitei un editorial intitulat “Încă un copil-problemă”.
“Întâlnirea cancelarului cu premierul român este dificilă. În primul rând fiindcă anul trecut, imediat după instalarea în funcţie, social-democratul de 40 de ani a încercat să îl destituie pe preşedintele Băsescu, membru al familiei partidului european din care face parte şi Merkel. În al doilea rând, fiindcă discuţiile pe tema imigranţilor români şi bulgari, care vin în Germania doar ca să încaseze ajutorul social şi alocaţiile pentru copii, au atins apogeul. Ministrul Friedrich a anunţat că, în ciuda statutului de cetăţeni europeni, aceste persoane riscă expulzarea. Cum se va întâmpla asta este încă neclar. Ponta va profita de această oportunitate pentru a mai detensiona atmosfera. Chiar şi fără a lua în vedere această problemă, ţara lui rămâne un copil-problemă al Uniunii Europene. Economia nu se dezvoltă aşa cum era prevăzut, acesta fiind motivul pentru care mulţi români vor să plece din ţară. Corupţia este legendară. Nu este o întâlnire plăcută pentru instituţia cancelarului”, nota Dietrich Schroder pentru publicaţia amintită.
“Cine creează locuri de muncă e prietenul Guvernului”
La Berlin, la conferinţa de la Deutsche Bank, Ponta a dat asigurări că autorităţile de la Bucureşti vor promova în Parlament până la sfârşitul lunii o nouă legislaţie cu privire la parteneriatul public-privat şi s-a angajat să continue “disciplina bugetară”, arătând că social-democraţii evită termenul de “austeritate”.
Ponta i-a asigurat pe oamenii de afaceri germani că “oricine creează un loc de muncă în România este prietenul Guvernului”. "În acelaşi timp, înţeleg că unica noastră şansă este să promovăm investiţiile bune, să identificăm soluţii pentru crearea de locuri de muncă", a spus Ponta, potrivit agerpres.ro.
Recomandări de la mediul de afaceri
"Nu schimbaţi regulile în timpul jocului. Trebuie să ştim că vorbiţi despre ceea ce aţi implementat şi aţi promis", i-a spus premierului Ponta preşedintele Comitetului pentru relaţii economice ale mediului de afaceri german pentru Europa de Est, Eckhard Cordes. El a subliniat că la ora actuală corupţia rămâne o problemă contraproductivă atât pentru investitorii străini, cât şi pentru cei autohtoni.
"Avem nevoie de o legislaţie de încredere, o altă problemă care nu poate fi evitată fiind birocraţia", a spus Eckhard Cordes, recomandând mai multă transparenţă, relatează agerpres.ro.
Premierul Victor Ponta i-a asigurat la rândul său pe investitorii germani că Executivul de la Bucureşti va menţine cota unică de 16% pe parcursul întregului mandat de patru ani.
El a recunoscut că social-democraţii au propus iniţial modificare acesteia, dar ca urmare a "influenţei pozitive" a partenerilor liberali au decis menţinerea acesteia.
Citește pe Antena3.ro