x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Războiul Schengen, faza pe lalele. Doi oficiali olandezi vorbesc despre şantajul României

Războiul Schengen, faza pe lalele. Doi oficiali olandezi vorbesc despre şantajul României

19 Sep 2011   •   21:00
Războiul Schengen, faza pe lalele. Doi oficiali olandezi vorbesc despre şantajul României

Ambasada Olandei la Bucuresti a cerut informatii Romaniei despre motivele care au dus la masura de a bloca la granita toate tirurile cu flori si seminte din Olanda. Toate transporturile de seminte si flori din Olanda sunt verificate in toate vamile din tara, in contextul in care exista suspiciunea ca acestea ar fi purtatoare a unor bacterii periculoase. Masura autoritatilor romane vine dupa ce Guvernul olandez a acordat vineri un vot negativ aderarii in acest moment a Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen.

Ambasada Olandei la Bucuresti a anuntat ieri ca este la curent cu masurile luate de autoritatile romane de "a preveni importul de flori, seminte si bulbi provenite din Olanda". "Companiile olandeze exportatoare in Romania si-au exprimat ingrijorarea in mod direct la Ambasada si la autoritatile competente din Olanda. In prezent, auto­ritatile olandeze sunt in contact cu autoritatile romane pentru a obtine informatii despre motivele pentru care aceste masuri au fost luate. Olanda este de parere ca toate masurile puse in aplicare de catre autoritatile romane ar trebui sa fie in conformitate cu legislatia UE", se arata intr-un comunicat, citat de HotNews.ro.

Pe de alta parte, ziarul olandez De Telegraaf scrie ca blocada romaneasca a lalelelor seamana "suspect de mult cu un santaj". Publicatia olandeza citeaza doi europarlamentari olandezi, Wim van de Camp (membru in grupul PPE, cel mai mare din Parlamentul European) si Esther de Lange, ambii membri ai partidului CDA (Christen-Democratisch Appel) din coalitia de guvernamant si scrie ca acestia privesc cu suspiciune momentul declansarii blocadei. Ei au cerut ieri Comisarului European Michel Barnier sa clarifice situatia. Lange a precizat ca ar vrea sa stie despre ce bacterie este vorba si daca rezultatele din laborator confirma prezenta ei. Potrivit europarlamentarului, daca Romania are dovezi, atunci are si dreptul sa actioneze astfel. "Dar se pare ca autoritatile din Romania au ales sa faca putin santaj clasic cu lalelele olandeze, un produs de baza a economiei olandeze si cu o valoare simbolica foarte mare", a precizat Esther de Lange.

Potrivit ANAF, intre 16 si 19 septembrie, 15 tiruri cu flori au fost ve­rificate la vamile din Romania. Dintre acestea: 10 tiruri au fost indisponibilizate in vederea confiscarii/ instituirii sechestrului asigurator/ alte masuri; 2 tiruri au fost confiscate de catre Garda Financiara; 3 tiruri au fost returnate furnizorului din Olanda. Pe parcursul week-end-ului, angajatii Directie Fitosanitare au prelevat probe pentru a stabili daca transporturile sunt contaminate.

×
Subiecte în articol: olanda aderare romania schengen