x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Reding şi Barroso îl articulează pe premierului britanic în privinţa chestiunii imigranţilor

Reding şi Barroso îl articulează pe premierului britanic în privinţa chestiunii imigranţilor

de Istvan Deak    |    27 Noi 2013   •   19:34
Reding şi Barroso îl articulează pe premierului britanic în privinţa chestiunii imigranţilor

Premierul britanic, David Cameron, a afirmat miercuri că intenţionează să înăsprească legislaţia pentru accesarea sistemului britanic de protecţie socială de către imigranţii din Uniunea Europeană şi să renegocieze modul în care sunt aplicate regulile de liberă circulaţie în spaţiul comunitar.
El a afirmat, pentru Financial Times, că intenţionează să schimbe legislaţia, astfel încât imigranţii nou-sosiţi din UE ar putea fi nevoiţi să aştepte trei luni înainte de a avea acces la ajutoarele de şomaj.

Ce ar urma să-i aştepte pe nou-veniţi
De asemenea, nou-veniţii nu ar mai primi ajutoare pentru locuinţe şi şi-ar pierde dreptul la ajutoarele de şomaj după şase luni, dacă nu dovedesc că au avut o şansă reală la găsirea unui loc de muncă.
David Cameron şi-a mai exprimat intenţia de a renegocia modul în care sunt aplicate regulile de liberă circulaţie în Uniunea Europeană, astfel încât imigranţilor din ţări sărace să le fie mai greu să se mute în ţări mai bogate.

Tensiuni cu Comisia Europeană
Aceste prevederi, o tentativă de a aborda îngrijorarea britanicilor cu privire la un posibil aflux de imigranţi români şi bulgari atunci când vor fi ridicate restricţiile impuse acestor două ţări, la 1 ianuarie 2014, au provocat tensiuni între premierul britanic şi Comisia Europeană.
Comisarul european pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Reding, a declarat miercuri că nu vede niciun motiv pentru modificarea directivei UE din 2004 privind libertatea de circulaţie şi că în această privinţă există unanimitate în Colegiul comisarilor.
Întrebată despre afirmaţiile lui Cameron privind limitarea accesului la beneficii sociale pentru migranţi, Viviane Reding a afirmat că în piaţa unică există patru libertăţi de circulaţie — a capitalurilor, a bunurilor, a serviciilor şi a persoanelor — şi că Marea Britanie ar trebui să se decidă dacă le vrea pe toate sau niciuna.

Britanicii profită de pe urma liberei circulaţii
“De când există Uniunea Europeană, libera circulaţie este unul dintre pilonii fundamentali ai celor patru libertăţi. Există multe afaceri, persoane, sectoare economice din Marea Britanie care profită de acest lucru. Băncile şi companiile de telecomunicaţii profită de libera circulaţie pentru a se stabili inclusiv în România şi Bulgaria. Turiştii britanici profită de libera circulaţie. Ştiţi că în Bulgaria sunt sate de turişti britanici care şi-au cumpărat case acolo. Apoi, Marea Britanie este cel de-al patrulea stat din punct de vedere al cetăţenilor care pleacă din ţara lor în alte state, numărul lor este de 1,4 milioane. Deci libera circulaţie nu este negociabilă atât timp cât eşti membru al UE, cât timp eşti membru al pieţei unice”, a spus comisarul european.
Ea a adăugat că nu înţelege nici “logica politică” a Marii Britanii, în contextul în care acest stat a fost mereu un “mare promotor” al extinderii.

Mai citiţi legislaţia!
Reding a reamintit că directiva privind dreptul la liberă circulaţie, text de lege semnat şi de Marea Britanie, “nu spune că trebui să le asiguri beneficii celor care nu au loc de muncă”.
Într-o altă conferinţă de presă, comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, a afirmat că libera circulaţie “este un drept fundamental pe care îl apără Comisia şi vom analiza în detaliu ce propune Guvernul britanic”.

Ce spune preşedintele Comisiei Europene
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a transmis, la rândul său, un comunicat, prin care ţine să-i dea o replică lui Cameron.
“Prim-ministrul David Cameron m-a informat telefonic ieri despre intenţiile sale privind legislaţia în domeniul liberei circulaţii. Am subliniat faptul că libera circulaţie este un principiu fundamental al Tratatelor, principiu care trebuie
respectat. În acelaşi timp am luat notă de faptul că Marea Britanie doreşte să se asigure că măsurile propuse vor respecta legislaţia Uniunii Europene. Comisia va fi
în măsură să comenteze doar după ce va primi propunerile legislative ale Marii Britanii.
Dreptul la libera circulaţie este unul dintre cele mai preţuite drepturi de către cetăţenii Uniunii Europene. Există dovezi clare despre beneficiile sale economice; suntem însă conştienţi şi de provocările pe care dreptul la libera circulaţie le poate crea, în special pentru comunităţile şi serviciile locale. Reglementările Uniunii Europene includ deja o serie de măsuri pentru prevenirea abuzurilor. Comisia Europeană a prezentat luni, 25 noiembrie, o comunicare şi un plan în cinci puncte menit să le prevină”, a spus Barroso.

×