x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Washington-ul, luat la intrebari

Washington-ul, luat la intrebari

de Anca Aldea    |    24 Noi 2005   •   00:00

Seria de dezvaluiri ale numelor tarilor pe teritoriul carora au aterizat avioanele-inchisoare ale Agentiei Centrale de Informatii (CIA) continua.
Ieri, pe lista au fost adaugate inca patru state europene - Finlanda, Austria, Portugalia si Bulgaria.

Potrivit publicatiei bulgare Standart, care citeaza un ziar german, avioane cu suspecti teroristi capturati in Irak si Afganistan ar fi trecut si pe la vecinii nostri de la sud de Dunare. "Avioane militare americane au aterizat la Burgas de mai multe ori in ultimii doi-trei ani. Nu avem nici o informatie legata de incarcatura acestora. In documentele oficiale, scrie ca ele transportau echipament tehnic si combustibil", a declarat Peter Vassilev, directorul Aeroportului Burgas.

In timp ce autoritatile finlandeze si cele portugheze au negat existenta unor zboruri suspecte ale CIA pe teritoriile celor doua tari, la Viena, in Austria, comandantul fortelor aeriene, Erich Wolf, a recunoscut ieri ca tara sa a fost survolata, in 2003, de un avion american despre care se crede ca transporta prizonieri ai CIA. "Avionul - a spus Wolf - , un Hercules C-130, a zburat de la Frankfurt, in Germania, la Baku, in Azerbaidjan, escortat de doua avioane de lupta."

ANCHETA PARALELA. Pe de alta parte, Consiliul Europei a deschis o investigatie separata de cea a Uniunii Europene, iar Londra a anuntat ca va cere explicatii Washingtonului cu privire la inchisorile secrete.

×
Subiecte în articol: externe