x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe WikiLeaks: Parisul este pregătit să ofere Braziliei codurile informatice ale avionului Rafale

WikiLeaks: Parisul este pregătit să ofere Braziliei codurile informatice ale avionului Rafale

05 Dec 2010   •   16:58
WikiLeaks: Parisul este pregătit să ofere Braziliei codurile informatice ale avionului Rafale

Cu avionul de tip Rafale, care, până în prezent, nu a fost vândut niciodată în străinătate, Franţa "speră să îndepărteze (concurenţa din partea) avioanelor americane F/A-18 Super Hornet şi suedeze Grippen", se arată în această notă. "Francezii au garantat, de la început, brazilienilor că le vor livra codurile informatice ale (avionului de tip) Rafale, reprezentând nucleul numeric al aparatului, un gest pe care alţi concurenţi au fost reticenţi să-l facă", adaugă ambasada americană, în acest document.

"Atunci când (preşedintele brazilian, Luiz Inacio) Lula (da Silva) s-a plâns (preşedintelui francez, Nicolas) Sarkozy de «preţul absurd» al (avioanelor) Rafale, în valoare de 80 de milioane de dolari fiecare, preşedintele francez i-a trimis, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, o scrisoare personală, subliniind că Franţa era dispusă să procedeze la un «transfer fără restricţii» privind informaţiile (secrete) tehnologice", precizează ambasada.

"În cazul în care vânzarea (avionului de tip) Rafale are loc, (constructorul său) Dassault ar putea fi nevoit să ceară Statelor Unite licenţele de control al exporturilor, pentru părţile din avion construite cu tehnologie americană", mai dezvăluie telegrama americană.

La 11 noiembrie 2009, Jean-Marc Merialdo, directorul filialei din Brazilia a companiei Dassault, declara că toate tehnologiile legate de avionul de tip Rafale aparţin Franţei. Nu este cazul Suediei pentru avionul de tip Grippen, iar pentru avioanele de tip F-18, este necesară unda verde din partea Congresului Statelor Unite, adăuga Merialdo.

Potrivit notei americane, care citează surse militare din Brazilia "vrea nu doar să achiziţioneze (avioane de tip) Rafale, ci să le producă pe teritoriul său şi, eventual să le vândă în toată America Latină, la orizontul lui 2030".

Piaţa vizată de Franţa vizează furnizarea a 36 de avioane de luptă multirol, în cadrul unui contract de câteva miliarde de dolari.

Mediafax.

×