Trei din cei cinci judecători de la completul special al Înaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat, ieri, o decizie uluitoare în ceea ce o privește pe judecătoarea exclusă din magistratură, Camelia Bogdan. Instanța a anulat decizia prin care aceasta a fost dată afară din profesie, în luna februarie, prin votul unanim al Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM.
Completul învestit cu soluţionarea recursului Cameliei Bogdan a decis să anuleze hotărârea CSM de excludere din magistratură și să-i aplice acesteia “pedeapsa” mutării disciplinare, pe o perioadă de șase luni, începând cu 15 ianuarie 2018, la Curtea de Apel Târgu Mureș. La finalul acestei perioade, Camelia Bogdan își poate continua, grație deciziei de ieri a celor trei judecători, cariera de magistrat la Curtea de Apel București.
Potrivit unor surse, la această decizie există opinii separate formulate de alți doi magistrați care au compus completul de judecată, care s-au pronunțat în sensul respingerii recursului Cameliei Bogdan și, în consecință, pentru menținerea excluderii acesteia din magistratură.
Câmpul tactic a înviat
Decizia de ieri a ÎCCJ poate fi considerată dept un semnal puternic al influenței exercitate, și în prezent, de câmpul tactic la nivelul cel mai înalt al instanțelor de judecată. Săptămâna trecută, instanța a amânat pentru luni pronunțarea în această cauză, după ce, anterior, a respins toate cererile formulate de cei care o acuzau pe Camelia Bogdan. Luni, reprezentantul CSM prezent în sala de judecată a declarat că nu deține mandat din partea instituției pentru a ridica opinii în fața judecătorilor. Mai mult, deși era exclusă din magistratură, Camelia Bogdan a fost înscrisă pe ordinea de zi a CSM cu o cerere de apărare a reputației profesionale, a cărei discutare a fost amânată, probabil, tocmai pentru a aștepta decizia de ieri a Înaltei Curți.
În 8 februarie 2017, Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a decis, în unanimitate, excluderea din magistratură a Cameliei Bogdan, după ce a constatat că aceasta a participat, contra cost, în 2014, la un seminar organizat de Ministerul Agriculturii, în timp ce instituția avea calitatea de parte vătămată în dosarul în care Camelia Bogdan s-a pronunțat câteva zile mai târziu.